Am dat azi pe la mall-ul mic de cartier (din North Vancouver, Canada), sa-mi mai cumpar ceva de mancare. La casierie pic peste o duduie de prin America de Sud, cu un accent englezesc mai jalnic decat al meu. Altminteri fata era cumsecade, doar greu intelegeai ce spune. Ii dau cartea de credit sa platesc, mi-o inapoiaza mai apoi si-o vad ca-ncearca sa-mi pronunte numele scris pe ea: “Thank You, Mister … Schhhhhhhuteiro“…

Pana sa-mi pun alimentele in sacose, vine si randul celui din urma (un canadian get-beget, dupa nume): “Thank You, Mister … Arciambult?“. La care canadianul nu are rabdarea mea si se supara:

“It’s Archambault, for God’s sake!! De ce naiba mai incercati sa ne spuneti pe nume, daca habar n-aveti de limba tarii in care sositi?! Decat sa ne pociti numele astea ca dracu’, mai bine lipsa!!“.

Citeste mai departe »

Cica a treia zi de Luni a anului ar fi statistic cea mai deprimanta prin Vancouver. Cam 15% din vancouvereni simt acut deprima. Sa fiu cinstit, am simtit-o si eu, dar si din mici cauze personale de peste week-end, care-au alimentat-o mai mult. Oare lunea urmatoare o fi mai buna?…

Ei da, mai trece un an. In Vancouver/Canada suntem cu zece ore in urma Romaniei, deci vom ciocni paharul ceva mai tarziu. Never mind, La Multi Ani de pe acum si fie ca 2009 sa ne aduca lucruri mai bune!

S-au cam batut recordurile pe aici cu zapada primita in ajun de Craciun si Anul Nou. Desi suntem la poalele muntelui, temperaturile rar coboara sub zero grade in oras si deci nu foarte frecvent vedem zapada. Anul acesta a fost o exceptie, spre bucuria copiilor si spaima soferilor. Caci daca strazile mari au fost in mod sistematic curatate, cum intrai pe vreo straduta secundara sau aveai de urcat vreo panta (sa nu mai spun de parcarea pe marginea strazii), intrai in bucluc. Asa ca ne-am bucurat si ne bucuram inca la albul stralucitor al zapezii, dar am cam petrecut destui sarbatorile “la gura sobei”, jucand Wii sau vizionand filme. Sa nu ne plangem insa, ca n-avem de ce: Mos Craciun a trecut si pe aici, a lasat cadouri si a golit inevitabil buzunarele parintilor. Fie ca 2009 sa le umple la loc!

Unul din locurile mele preferate, cand ies sa ma relaxez rapid, la 5-10 minute de casa, e intr-un mic parculet la marginea oceanului, vizavi de centrul Vancouver-ului. Daca doriti o perspectiva mai detaliata, faceti click pe cele doua diapozitive.

Spre nord, dincolo de districtul lui North Vancouver (unde stau), se vad Grouse Mountain si (la stanga, in departari) culmile indraznete ale celor Doi Lei (Two Lions). E toamna, iar frunzele copacilor au ruginit placut.

Totul e curat pe-aici, deloc aglomerat, lumea civilizata, calm de jur imprejur, temperaturile cat se poate de acceptabile. Si chiar pana la acest mijloc de octombrie, zilele de ploaie au alternat acceptabil cu cele insorite (deci nu e chiar adevarat ca pe aici, prin Vancouver, “ploua tot timpul”). Citeste mai departe »

Unul din lucrurile simple pe care le apreciez mult pe aici (in Vancouver/Canada): prin mai toate parcurile sau chiar prin padure, prin locuri pe care le strabati la sfarsit de saptamana relaxandu-te, intalnesti la tot pasul banci frumoase ca cea din fotografie, care-s platite de localnici, individual, in memoria vreunui membru de familie sau prieten drag, care s-a stins din viata:

Gasiti cumva lucrul acesta morbid? Eu nu. Din contra, apreciez mult cum o societate civilizata combina utilul cu placutul si cinsteste memoria celor dragi prin ceva simplu, apreciat deopotriva de turisti si de rezidenti. La pretul unui anunt printr-un ziar pe care nu-l citeste nimeni, ajuti mai degraba la bunastarea tuturor. O banca ce ramane pentru eternitate, pe care o spala ploile si-o mangaie soarele, pe care se odihnesc cei obositi dupa plimbarea prin aer liber, fericiti ca le-a aparut in cale…