M-a invitat saptamana trecuta directorul unei firme (un potential client) la restaurant. La plecare achita nota, dar insista la ospatar sa obtina chitanta cu lista completa a cheltuielilor, nu doar cea cu plata totala. E-un obicei frecvent pe-aici ca firma sa deduca managerilor in totalitate sau o mare parte din cheltuielile acestea zise “de reprezentanta”, in care intra si asemenea mese in interes de servici. Mai neobisnuit e sa prezinti lista detaliata a felurilor de mancare pe care le-ai ingurgitat.

Iata ce se intampla. Imi povesteste omul mai apoi, pe drum, ca noul lor contabil a descoperit ca mergeau unii singuri la restaurant si cumparau de fapt tablouri scumpe de pe pereti, in interes pur personal. Si-apoi prezentau bonul “de masa”, de sute de dolari, cu suma totala, pe care de obicei firma le-o rambursa in totalitate, nestiind ce-a facut de fapt tipul cu banii aceia.

…Sa mai spun ca ploua prin occident cu alde indivizi de-acestia? Care desigur sunt mai toti executivi sau pe putin manageri (ca angajatul de rand n-are dreptul la asemenea deduceri). Cand va-ntrebati iar cine-o fi dus economia lumii de rapa, ganditi-va si la privilegiatii astia, care golesc peretii restaurantelor pe banii firmelor pe care le fura la care lucreaza.

Chiar daca aveti impresia ca n-ati auzit de “micromanagement“, se prea poate s-aveti zilnic de-a face cu el. Patru oameni din cinci gandesc ca-s victime ale micromanagement-ului. 68% din cei supervizati de femei si 57% din cei supervizati de barbati gandesc ca seful lor e un “micromanager”. Cu alte cuvinte si lasand limbajul “tehnic” la o parte, e un prost manager. Un individ care nu numai ca nu isi cunoaste meseria, dar si un control freak (obsedat sa-si controleze subalternii), un tip care-si impune dorintele prin dictatura sau crearea unui mediu de teroare, un individ care nu doar ca iti acreste ziua de munca, dar iti pune si obstacole acerbe in calea dezvoltarii personale, ca bun profesionist si bun executant in meseria pe care o ai.

Micromanagement-ul a devenit un fenomen pe larg recunoscut de managerii insisi. E parte din stiinta predata in mediile economice si are niste modalitati de manifestare destul de clar identificabile. Bibliografie exista destula (vezi referintele din final sau cauta singur termenul pe Google), dar in mare parte este expusa doar ca …sfaturi de la managerii mai experimentati catre cei afectati, despre cum sa se vindece de “boala”. Tu insa, ca angajat, se prea poate sa nu cunosti nici macar termenul. Stii doar ca ai un sef idiot si n-ai ce-i face! E chiar surprinzator ca, la ora actuala, mai avem inca de suportat puzderie de asemenea indivizi cu semne patologice clare, care-ar necesita mai degraba tratament sau reinvatare cu viata. Nu sa fie promovati pe criterii total aiurea si suportati de cei carora le baga bete in roate.

Obsedati de control

Micromanagerul este primordial seful obsedat de control. Cel care nu stie sau nu poate sa delege. Nu cel care stie si doreste sa faca totul el insusi (ca nici nu cred sa existe asa ceva), ci cel care nu poate rezista tentatiei de a controla in detaliu tot ce ii face subordonatul.

Atentie la o varianta mai greu identificabila a obsesiei acesteia de control! Ca pot fi unii care sa se arate mai intai convinsi de argumentele voastre logice, ca trebuie sa va acorde ceva credit cand proiectele merg bine si va faceti meseria. Cum n-au incotro, va pot la o adica acorda sansa sa le dovediti ce stiti. Etapa imediat urmatoare va aparea chiar ca o perioada absolut fericita a vietii voastre, fiindca managerii si-au luat total mainile de pe control.

Nu va lasati insa indusi in eroare! Cand sunteti total lasati pentru un timp in voia voastra, e mai degraba semn ca indivizii va urmaresc din umbra, asteptandu-se sa esuati (si astfel le veti dovedi ca aveau dreptate). Daca totusi va faceti treaba, iar proiectul avanseaza surprinzator de bine, ii veti vedea reaparand treptat in raza, cerandu-va sa-i tineti tot mai des la curent cu mersul lucrurilor, luand credite pe munca voastra (cand ei de fapt va fura meseria), pretinzandu-va documentatii inutile prin care urmaresc de fapt sa va consume din timpul dedicat proiectului si sa va reaminteasca cine e de fapt in control. Indivizii acestia pot chiar deveni treptat sabotori ai unor activitati corect efectuate. Ca la un moment dat nici nu-i mai intereseaza proiectul, ci sa va tina sub control si sa-si protejeze scaunele de unii prea zelosi. Doar chestie de ego si vanitate… Citeste mai departe »

Va amintiti, nu? Destui reprosam comunismului ca acorda oricarui puturos un loc de munca, pe un salariu nu mult mai mic decat al celui care, indiferent cate facea si realiza, nu era cu mult mai bine platit decat nea Gogu de la saiba. Comunismul asta cauta sa faca: sa uniformizeze, la nivel financiar si de bunastare.

Ne-am inchipuit desigur ca, intorcandu-i spatele si imbratisand dinamica trepidanta a capitalismului, am scapat de paraziti. Eroare! Ce-i mai grotesc azi, in special pe la occidentali, este ca parazitii provin cu precadere din patura bogatilor. Si nu ma refer aici la alde Bill Gates sau Steve Jobs, la cei care-au creat ceva sau petrec 10-12 ore pe zi in job-uri stresante de executivi, cu o pregatire profesionala pe masura si skill-uri la nivelul pozitiilor ocupate. La majoritatea celor din patura medie, ce-si tocesc coatele ani la rand jefuiti financiar de institutiile de invatamant superior, si reusesc pana la batranete sa-si plateasca o casa.

Ma refer la un numar imens de indivizi care traiesc mai toata viata doar din investitiile incredintate brokerilor. Ce isi dubleaza/tripleaza bogatia simplu, doar din dobanzi si plasamente. Care nu dau vreodata pe la birou si isi petrec zilele mai mult prin vacante in Florida, intre casa de vara si cea de iarna din Colorado. Cu-atat mai grav e parazitismul acestor indivizi, cu cat sumele pe care le acumuleaza fiecare-n parte sunt imense.

Citeste mai departe »

Stiu ca am ramas dator si cu raspunsuri, si la continuarea “serialului” despre ce numisem arbitrar “sociocapitalism“. Sper ca o s-o fac cand gasesc mai mult timp.

Deocamdata, un episod induiosator din analele capitalismului porcesc: ati auzit poate ca cele trei mari companii producatoare de masini din State (GM, Ford si Chrysler) sunt in rahat. Ieri au venit executivii la Washington, sa se milogeasca de vreo 25 miliarde (si asta doar pentru inceput). Dar nu oricum, retineti: ci in avioane (jeturi) private!

Incerc sa pornesc de astazi o discutie pe capitole despre economia lumii actuale, despre modelele economice existente si un posibil model “ideal” (sa-i zicem “sociocapitalism“, sau capitalismul cu fatza sociala), care ar rezolva (sau nu) si criza economica mondiala, pe care o constatam azi oriunde.

Voi reveni mai des la graficul acesta, fiindca reflecta cred dinamica avutiei diferitelor paturi sociale in doua sisteme economice cunoscute si unul potential aplicabil:

(1) Comunismul – cu linie rosie, am reprezentat cred ceea ce multi dintre noi am trait deja: o nivelare a salarizarii si posesivitatii, intr-o societate in care, indiferent cat te-ai fi demarcat de altii (prin studii, munca, inventii, descoperiri etc), nu ai fi posedat si n-ai fi fost recompensat cu mult mai mult decat nea Gica de la strung.

Citeste mai departe »