Mi-am zis ca merita sa repet postarea aceasta, ca imi scapase mesajul de “sponsorizare” (mersi, Valeo) si e prea tare:

link aici

E plin in jurul meu de cupluri cu aceasi problema: el aduce de ani de zile substantial mai mult, iar ea il inglodeste in “datoriile casei” si-ajunge sa-l deprime si sa-l culce la pamant. E plina lumea azi de romance materialiste, care umbla dupa o partida buna. Maritisul din dragoste devine lucru rar, iar la cei care s-au luat din amor, dispare dupa numai cateva luni dupa pusul pirostriilor. Si vad limpede ca-n acele rare casnicii care mai merg, fiecare si-a inteles si asumat rolul, simbiotic. Adica fiecare se concentreaza pe partea la care e mai bun, la care da rezultate, si il sustine pe partener la aportul lui.

Chiar in casatorii bazate pe interes, femeia cu adevarat desteapta nu-i cea care ii goleste constant sotului toate buzunarele, ci cea care-ntelege ca e in interesul cuplului sa ii mai lase ceva, sa poata reinvesti. E cea care-si mai pune si-o parte din pofte in cui si nu-si priveaza partenerul de sex, nu il insulta si nu-i ofera lungi perioade de discordie continua, doar fiindca nu i s-a dat ei satisfactie. Cunosc un cuplu la care asta-i atmosfera de ani de zile. Iar cand il aud pe el povestindu-mi de situatie, il simt tot mai deprimat si mai neputincios in a aduce continuu malaiul pe care-l aducea pana mai ieri. Pierd amandoi din situatia asta, insa doar el isi da seama ca-i anormal ce se intampla.

Legatura cu electoratul roman? Pai casniciile acestea de mai sus sunt precum concubinajul dintre clasa politica si alegatorii din Romania, menite azi din start esecului, fiindca si electoratul face precum femeia proasta: politicieni mai de valoare ati avut, dar le-ati dat imediat la cap, la prima abatere. Si rar, extrem de rar, am mai citit si despre lucrurile bune pe care le-au facut acei cativa. Ce faceti voi? Nu stiti decat sa-i criticati, sa le analizati sau chiar sa le inventati bubele. Spuneam ca n-am vazut vreodata sa-i sustineti (si retineti, ma refer doar la cei cativa care au mai facut una-alta, nu la hoti si banditi!).

Exact ca femeia proasta, nu invatati sa creati un concubinaj bazat si pe constructivism sau pozitivism. Exact ca femeia proasta – pentru care tot ce face sau ar trebui sa faca sotul se numeste “datorie”, iar tot ce face ea se numeste “realizari” si “vise” – ati ramas la stadiul in care priviti politicianul ca pe bunul vostru comun.

Nota: Sa nu-mi aud vorbe, exista desigur in fauna mondiala nu doar “femeia proasta”, ci si “barbatul mitocan” sau “barbatul curvar” sau ce mai doriti voi. Sa nu deviem spre sexism, ca am facut aici o paralela si altul era contextul.

Suntem cu siguranta unul dintre popoarele cele mai spurcate la gura si cu tendinte violente din te miri ce. La ultima vizita in tara (acum peste zece ani) am asistat in cateva zile la nu stiu cate scene barbare: unul care se da jos din masina si-i trage un pumn zdravan celui din fata lui, betivani la Costinesti care se dau jos din masina cu sete de cafteala, indivizi pe strada care injura si gesticuleaza gata sa se ia singuri la palme… Un fost amic ce nu plecase din tara imi spunea tot cam pe-atunci: Cristi, noi am fost mici copii pe langa generatiile astea actuale; ca am prin cartier niste pustani de 10-11 ani ce vin la mine cu un tupeu fantastic “hei nene, da-ne niste bani, ca altfel iti spargem cauciucurile la masina”. Intre timp, si pustii aia au crescut, ca i-am vazut pe bloguri. Iar ei se sperie la randul lor de generatiile urmatoare…

De cand cu filmul lui Basescu, stau si ma crucesc. Ca pic pe blogurile unora pe care-i stiu din trecut cat de ai dracu’, de murdari la gura si de violenti prin natura sunt, care acum fac insa pe mieii lui Dzeu: ei n-au lovit in viata lor pe cineva, nu-si vor agresa vreodata copiii pe care nu-i au, si per global se oripileaza cumplit la imaginea apocaliptica a unui individ care impinge/loveste/dracu’ stie ce face de fapt, pe unul care clar a facut ceva nu tocmai ireprosabil, ca altfel nu si-ar beli mai apoi fasolele pan’ la urechi.

Si, ca sa nu se creada ca-i iau apararea lui Base, la fel ma uitam cati ani de zile i s-a reprosat lui Iliescu acel “bai, animalule”. Nu ca-i aprob pe oamenii astia, dar am un nivel mai realist de intelegere. In sensul ca, de-as fi fost in locul lor, ar fi fost si pentru mine o limita la toate. Am vazut imagini cu modul in care a fost primit mai demult Iliescu la Montreal si nu e vorba daca o merita sau nu, ci daca omul era intr-adevar in situatia de a putea pastra calmul si surasul lui legendar pe buze. Cat de robot trebuie sa fii, doar ca se uita toti necioplitii la tine si iti dicteaza reguli aiurea, gen “presedintele tre sa fie Iisus intruchipat”?

Citeste mai departe »

Dedicatie? Munca asidua? Productivitate sau imbunatatire a cunostintelor?… Nimic din toate astea. Lumea e de multa vreme cu fundul in sus, iar actuala criza se datoreaza in mare parte imbecilitatilor si non-sensului pe care continuam sa-l promovam la locurile de munca.

Ma suna acum cateva zile un prieten din Montreal, ingrijorat ca au inceput sa dea afara si la compania in care lucra. Iar el, cu un salariu mai bunicel, avea toate sansele sa fie inclus in urmatorul pluton. Supararea mare ii venea insa din cu totul alta cauza, ca se gasea pe punctul de a-si pierde colacul de salvare. Cum? Iata:

Printre cele cateva proiecte ale firmei, era si unul care cerea cunostinte avansate de SharePoint. Amicul n-avea experienta in asa ceva, deci le-a cerut sa il trimita la un curs de specializare. Iar marele succes a venit din faptul ca sefii i-au aprobat cererea. A cautat un curs de-acesta la o firma externa prin Montreal. N-a gasit. A cautat si prin vecinatate, prin Toronto sau Ottawa, dupa ce i-au promis ca i-ar plati si drumul, hotelul etc. Gasise un curs in Ottawa si era super-fericit, dar tocmai la inscriere afla ca oamenii anuleaza cursul, din lipsa de candidati.

Citeste mai departe »

Am dat azi pe la mall-ul mic de cartier (din North Vancouver, Canada), sa-mi mai cumpar ceva de mancare. La casierie pic peste o duduie de prin America de Sud, cu un accent englezesc mai jalnic decat al meu. Altminteri fata era cumsecade, doar greu intelegeai ce spune. Ii dau cartea de credit sa platesc, mi-o inapoiaza mai apoi si-o vad ca-ncearca sa-mi pronunte numele scris pe ea: “Thank You, Mister … Schhhhhhhuteiro“…

Pana sa-mi pun alimentele in sacose, vine si randul celui din urma (un canadian get-beget, dupa nume): “Thank You, Mister … Arciambult?“. La care canadianul nu are rabdarea mea si se supara:

“It’s Archambault, for God’s sake!! De ce naiba mai incercati sa ne spuneti pe nume, daca habar n-aveti de limba tarii in care sositi?! Decat sa ne pociti numele astea ca dracu’, mai bine lipsa!!“.

Citeste mai departe »