Tin minte ca ieri cum pe la sfarsitul anilor 90, cand romanul din tara n-avea nici calculator (sa nu mai vorbim de conexiune la Internet sau bani sa-si plateasca hosting), ce gaseai pe web venea aproape exclusiv de la situri create de cei din afara. Erau oameni simpli, care-si creau vitrine cu Romania lasata in urma, cu poeti si poezii, cu oameni de stiinta ca Babes sau Aslan… M-am numarat si eu printre ei, cu site-ul Scrie! (ce-avea la un moment dat peste mia de inregistrati), dar si vitrina “Romania’s Best”, pe care am postat de unul singur sute si sute de articole meritorii (duplicate toate in romana, franceza si engleza) fata de cei cu care ar fi trebuit logic sa ne mandrim. Efectul a fost inexplicabil de jenant, ca nu tin minte de nici un comentariu laudativ lasat la acele texte. Si asta-n timp ce tot mai multi imi trimiteau laturile lor proprii spre publicare pe Scrie!.

Mai toate siturile de care va spuneam mai sus au disparut azi. Le-au luat treptat locul bloguri create de generatia mai tanara, generatia X (a celor ce au azi intre 20-30 de ani). Pustani aterizati de pe torente si de prin forumurile de jocuri pe calculator. Sa-mi fie cu iertare, dar rar gasesc motive de mandrie cu ce ar fi creat intr-adevar pentru tara majoritatea acestor teribilisti, dincolo de coltisoare virtuale de socializare in care pot sa-si injure in voie frustrarile. Sau situri ordinare “de facut bani”. Iar de doi ani incoace, constat cum virtualul romanesc devine asaltat de economic si politic. De “companii” dubioase, ce vor sa isi creeze “prezenta pe net” si de tot soiul de analisti politici (prea multi pretinsi “independenti”), grupati de fapt in gasti orientate spre ponegrirea sefilor din tabara cealalta.

Romania virtuala imi pare sincer la ora asta mai mult o batjocura, fata de ce-ar fi putut sa fie. O palma peste obrazului omului de bun simt. Un maidan de rafuieli politice si scopuri ascunse. Aveam speranta ca cel putin traiul printre straini sa-i faca pe sutele de mii (milioanele?) de romani plecati din tara sa isi deschida mai multe pravalii decat cele cateva zeci din lista mentionata. Efectul e insa exact pe dos: tocmai romanii plecati – pentru care accesul la Internet e-o bagatela, iar pretul unui host foarte scazut – tocmai romanii acestia s-au lepadat practic de Romania. Am luat la rand mai multe bloguri de acolo:

- destule sunt situri de organizatii de romani din diferite tari. Sa nu va-nchipuiti ca toate sunt reprezentative. Am trait in destule locuri si destule tari, ca sa va spun ca multe organizatii de-astea sunt deseori create de cativa oamenii care altceva mai bun nu au ce face. Ca sa puna mana pe cateva mii de $$$ alocatie de la guvern si sa se simta si marginalii aceia “sefi” prin afara. Singurul lucru bun la forumurile lor e ca mai gasesc si cei din tara, care vor sa emigreze, informatii mai ample despre procesul plecarii.

- cam jumatate sunt bloguri pur regionale, locale, foarte personale. De genul “gasca lui Icsulescu din orasul german Z”. Sau “I live in Leeds and I want to tell you people something about Dracula”. Sau altfel spus “ma simt al dracu’ de singura doar io si pisica printre musulmanii astia, si mi-am zis sa-mi fac blog”. Nu am nimic cu oamenii aceia, doar ca prezenta blogului lor pe Internet are un caracter mult prea intim si discret pentru a avea impact la nivel de blogosfera.

- multe bloguri de fotografii. Create mai mult pe ideea “decat sa-mi vars pozele pe Flickr, ia sa-mi fac blog”. Si destui au chiar fotografii superbe, atata doar ca totu-i static si conversatia se limiteaza la “vai ce poza frumoasa ai aici”.

- bloguri de atitudine? Ca cel pe care am incercat sa-l tin eu aici? Cand simti ca-i totusi o persoana vie in spatele ecranului, ce emana niste pareri, opinii, ce interactioneaza cu altii in conversatii pe subiecte de viata sau orice altceva? Ma tem ca nu pot numara decat cel mult 30-40 de situri/bloguri! Din milioane de romani traind azi in strainatate, da! Iar cand ma uit doar la cei de pe continentul american, sau la cei din Canada, ma-ntreb ingrijorat daca exista in lista aceea oameni la care mi-ar trebui degetele de la ambele maini sa-i numar. Pe unii i-am cunoscut, pe la altii am dat o raita si mi-am zis “pass”.

Nu vreau sa critic pe nimeni, nu vreau s-arat cu degetul sau sa fac pe desteptul. Realitatea diasporei romanesti de azi pe net frizeaza insa bunul simt. Si nu constati altceva decat ca Romania si-a pierdut prezenta si implicarea celor plecati. Toti cei pe care-i cunosc personal mai stau in legatura doar cu prietenii foarte apropiati si rudele din tara. Li se rupe de politica, de blogurile romanesti, de publicatiile din tara, de voi toti ceilalti, da. Pot sa-i acuz? Din contra. Ca m-am trezit azi ajungand la aceeasi concluzie: ca tot ce-am incercat sa fac cu-acest blog de doi ani de zile, cu site-urile anterioare romanesti, e o totala pierdere de timp. Ca – indiferent daca la un moment dat mai dai si de cativa oameni inteligenti, capabili, interesanti – soseste inevitabil momentul impactului de mentalitate. Nu le-ntelegi continua paralizie in boceala si imobilitate, nu le-ntelegi totala lipsa de implicare si actiune, nu le-ntelegi trufia fudula cu care iau pasi, de cum le dai de inteles ca fac parte din vina colectiva, ca jaful si batjocura politica din Romania de azi e-n mare parte rodul manifestarilor lor. Toti pretind ca au de invatat atatea, dar cand vine momentul sa-i vezi facand concret ceva …i-ai de unde nu-s!

In ultimii ani traiam in suflet si cu un sentiment ciudat. Asteptam si speram. E poate si motivul pentru care mi-am pierdut atata timp cu blogul acesta. E singurul lucru din viata la care mi-as fi dorit sa ma fi inselat, acum 19 ani, cand am parasit subit Romania. Si ramane singurul lucru din viata care ma doare constant, cand constat ca am facut bine cand am plecat si vad ca tot nu s-a schimbat nimic: aceleasi mentalitati ipocrite sau de jungla ale oamenilor, aceeasi sarabanda tembela a circurilor electorale (cand isi aleg …banditii), aceeasi singuratate acuta pe care o simti (culmea!) tocmai cand esti …printre “ai tai”. Romanie, ma-ntreb daca nu se apropie din nou momentul cand, ca sa te pastrez curata in suflet, sa te iubesc cum stiu doar eu, trebuie sa iau iar distanta …de romani.

(1) Tonul face muzica. Orice conversatie esueaza din start cand ni se striga “adevaruri” la ureche. Indiferent cate lucruri logice si cu sens apar mai apoi, o atitudine ostila inchide supapele receptivitatii. Iar cliseul “te supara adevarul” demonstreaza simplu prostie si aroganta: nimeni nu detine adevarul, totul e discutabil si interpretabil.

(2) Fii constructiv si pragmatic. Nu are nici un sens sa directionezi puhoi de reprosuri celuilalt, cand n-ai nici tu solutia logica si acceptabila pentru interlocutor. Daca nu esti capabil sa-ntorci mai intai masa si sa te pui si-n locul celuilalt, comunici doar frustrari proprii, iar oamenii au tendinta sa fuga de asemenea influente negative.

(3) Evita sa dezgropi mortii. Cand ai frustrari de moment, nu lasa mult timp sa treaca pana la a incerca sa le rezolvi. Amintirile se estompeaza si se deformeaza cu anii, si-ajungi mai tarziu sa discuti despre ceva care poate nici n-a existat cum iti amintesti acum in realitate.

(4) Cauta solutii, nu reprosuri. A scoate cuiva ochii nu duce la nimic bun. Sugereaza mai degraba din start cum vezi tu rezolvarea situatiei si ce-ar putea sa faca celalalt pentru a-ti da satisfactie. Sunt mult prea frecvente cazurile in care fiecare le are pe ale lui si pur si simplu nu-si da seama de modul in care ii afecteaza pe altii din jur, de actiuni concrete pe care le-ar astepta ceilalti de la el. Iar cand te pui mai intai in pielea celuilalt, nu-s rare cazurile in care ai constata pe pielea proprie ca asteptarile tale sunt totusi exagerate.

(5) Nu cere de la altul ce tu insuti nu faci sau n-ai putea face pentru el. Ai mai multa retinere cand asteptarile de la celalalt sunt lucruri pe care n-ai avut ocazia sa le faci sau pur si simplu nu esti tu capabil sa le faci. Mult prea frecvent se-ntampla sa subestimezi efortul si complexitatea acelor situatii, fiindca tu n-ai trecut prin ele.

(6) Nu incerca sa schimbi oamenii, ci sugereaza-le doar actiuni concrete pe care acestia le-ar putea duce la indeplinire. Nu fi moralist la adresa altora. Decat sa-i spui unuia “esti egoist“, sa-i lipesti etichete jignitoare pe frunte, incearca mai degraba metoda infinit mai buna “ai putea te rog face lucrul acesta?“.

(7) Fii realist, nu just. Fiecare poate avea principii de viata diferite, iar morala nu e batuta in cuie. Fiecare poate avea prioritati diferite, crez diferit in viata, modalitati diferite de a se manifesta si a duce la indeplinire sarcinile.

(8) Axeaza-te mai mult pe scop, nu pe mijloace. Ce conteaza daca unul isi duce la indeplinire obiectivul in comun urmarit si de tine intr-un fel sau altul? Important este ca va ajunge sa faca ce urmaresti si tu. Ca sa dau un exemplu, n-ar trebui sa-ti pese daca unul spala vasele cu muzica pe urechi, important e ca le spala.

(9) Mind your own business. Exista atatea lucruri pe lumea asta care nu-s pur si simplu treaba ta. Invata sa-ti dai seama pana unde se intinde propria ta gradina si de unde incepe gradina altuia. Cand asteptarile pe care le-ai avea de la altul nu au nici macar un impact serios asupra vietii tale, cand nu sunt deci conflictuale sau interdependente, e semn ca te poti afla in mod nepermis pe fasia de libertate a celuilalt.

(10) Nu transforma munca silnica in dovada de dragoste. Cliseul “iubitule, daca tii la mine imi iei o casa, ori speli vasele” e jenant si daunator. Creaza mai degraba dubii in mintea celuilalt ca ai de fapt nevoie de-un sclav sau servitor, nu de un partener de viata. Si nimeni nu vrea sa se simta iubit in functie de cat pune sau nu osul la treaba.

Mai inteleg pretentiile astea la cei ce se hranesc practic din vedetarism, la alde Paris Hilton sau vreo actrita careia ii scade cota pe piata daca nu e prinsa recent intr-o fotografie cu chilotii in vine. Dar Tiger? Cel mai bun jucator de golf al tuturor timpurilor, care continua sa castige turnee si mai are zeci de ani inainte pentru a-si dobori propriile recorduri? Negrul care a surclasat toti albii intr-unul din putinele jocuri ramase pana mai ieri doar sub tutela aristocratiei bogatilor? Merg oamenii sa-l vada fiindca tot continua sa uimeasca prin jocul sau si sa castige turnee. Nu ca sa-l prinda cu chilotii in vine sau fiindca ar face circ. E-un om care si-a castigat si isi castiga celebritatea pe merit, prin munca sa (care e golful!). Prin ce reclame l-am vazut (la Gilette sau alte produse) nu pozeaza in Iisus Hristos sau Tiger Moralistul. Este doar jucatorul exceptional de golf, nu sotul-minune, nu tatal-minune. De ce-ar atrage implicit una pe alta? In casa, in familie, in dormitor, e-un om ca noi toti ceilalti, cu pacatele si prostiile lui.

Cat despre tembelismul maselor, de unde impresia asta ca orice vedeta trebuie sa dea seama celorlalti daca isi trage nevasta proprie sau pe a altuia? De la mirajul internetului, al chat-urilor pe blogurile lor (ca daca-i scrii acolo “bai Tiger”, te simti de parca ti-e amic de tzuica), de la televizorul care ne inunda cu moacele lor 24 de ore din 24, pe zeci de canale (ca ajung figurile lor mai familiare decat cele ale propriilor copii), de la revistele ce inventeaza constant divorturi/certuri/aiureli (sa-si vanda marfa)… De la lipsa de exemple pe care-o simt atatia in propria lor familie, in parinti, si-si fauresc visele cele mai cretine cu oamenii de succes (de genul “daca-i asa de bun in golf, si-n rachetele nucleare ar fi la fel de genial”)…

Fereasca-ma domnul deci s-ajung celebru. Ca zau n-as vrea sa ma devoreze masele…

Traian Basescu, serpeste, in aceasta seara la OTV: “Detin o caseta compromitatoarea cu Mircea Geoana, dar mi-am avertizat staff-ul ca daca o da, ma retrag din cursa”. TB a adaugat: “Este o problema interna a PSD. Ei se filmeaza intre ei, apoi se vand”.

Dormiti deci linistiti, romanilor, ca circul adevarat pare c-abia incepe…

“Unul din zvonurile solide in legatura cu inregistrarea video controversata in care se spune ca apare doamna Ana Birchall e ca montajul care a fost facut public ar fi doar o parte dintr-o fierbinte “bucata” video in fapt mai ampla. De asemenea, se spune ca partea a doua a acelei casete (sau, ma rog, prima parte!) e pastrata pentru campania electorala prezidentiala.“

Posibila existenta (ca totul e posibil pe lumea asta, iar rata probabilitatilor e parca mai mare la romani) a acelei a doua parti ma ingrijoreaza pe mine. A dezvaluirii posibile a protagonistului (la adresa caruia gasiti speculatii printre comentariile la textul jurnalistului). In tara in care apar jenant virale cu “presedinti batand copiii”, la cinci ani dupa consumarea faptului si cu frame-uri lipsa, n-ar trebui sa excludem posibilitatea ca acesta e doar inceputul. La modul cum isi dau la cap taberele partidele politice in Romania, la modul cum isi platesc mogulii politele sau alesii frustrarea, cand putin mai conteaza daca vreun asemenea film e facatura sau nu (ca imaginea celuilalt ajunge oricum stirbita), ma-ntreb cu groaza daca nu ne aflam in preziua unui viitor episod Clinton-Lewinsky romanesc. Cati or mai “beneficia” azi de alte casete de-acelea compromitatoare, la naftalina, asteptand scoaterea din raft?

Mai oameni buni, voi politicienii lui peshte… Ne-ati facut deja de ras cu analfabeta lui taticu si oierul cioban trimisi la Bruxelles, cu imaginea aceea dubioasa a presedintelui roman care cica “pocneste un copil”, cu pleiada de oportunisti/comunisti/securisti instalati continuu la Cotroceni din 89 incoace. Mai spalati-va dracului rufele murdare si intre voi! Nu mai manjiti acum si internetul cu “dezvaluirile” voastre! Ca-n fond nici unul nu-i mai breaz ca celalalt, “raul mai mic” tot rau inseamna.

Da, am dat fara voie cu textul acesta peste niste cuvinte cheie interesante. Sa ma bucur? Hmmm

link aici

Chiar in casatorii bazate pe interes, femeia cu adevarat desteapta nu-i cea care ii goleste constant sotului toate buzunarele, ci cea care-ntelege ca e in interesul cuplului sa ii mai lase ceva, sa poata reinvesti. E cea care-si mai pune si-o parte din pofte in cui si nu-si priveaza partenerul de sex, nu il insulta si nu-i ofera lungi perioade de discordie continua, doar fiindca nu i s-a dat ei satisfactie. Cunosc un cuplu la care asta-i atmosfera de ani de zile. Iar cand il aud pe el povestindu-mi de situatie, il simt tot mai deprimat si mai neputincios in a aduce continuu malaiul pe care-l aducea pana mai ieri. Pierd amandoi din situatia asta, insa doar el isi da seama ca-i anormal ce se intampla.

Legatura cu electoratul roman? Pai casniciile acestea de mai sus sunt precum concubinajul dintre clasa politica si alegatorii din Romania, menite azi din start esecului, fiindca si electoratul face precum femeia proasta: politicieni mai de valoare ati avut, dar le-ati dat imediat la cap, la prima abatere. Si rar, extrem de rar, am mai citit si despre lucrurile bune pe care le-au facut acei cativa. Ce faceti voi? Nu stiti decat sa-i criticati, sa le analizati sau chiar sa le inventati bubele. Spuneam ca n-am vazut vreodata sa-i sustineti (si retineti, ma refer doar la cei cativa care au mai facut una-alta, nu la hoti si banditi!).

Exact ca femeia proasta, nu invatati sa creati un concubinaj bazat si pe constructivism sau pozitivism. Exact ca femeia proasta – pentru care tot ce face sau ar trebui sa faca sotul se numeste “datorie”, iar tot ce face ea se numeste “realizari” si “vise” – ati ramas la stadiul in care priviti politicianul ca pe bunul vostru comun.

Nota: Sa nu-mi aud vorbe, exista desigur in fauna mondiala nu doar “femeia proasta”, ci si “barbatul mitocan” sau “barbatul curvar” sau ce mai doriti voi. Sa nu deviem spre sexism, ca am facut aici o paralela si altul era contextul.

De cand cu filmul lui Basescu, stau si ma crucesc. Ca pic pe blogurile unora pe care-i stiu din trecut cat de ai dracu’, de murdari la gura si de violenti prin natura sunt, care acum fac insa pe mieii lui Dzeu: ei n-au lovit in viata lor pe cineva, nu-si vor agresa vreodata copiii pe care nu-i au, si per global se oripileaza cumplit la imaginea apocaliptica a unui individ care impinge/loveste/dracu’ stie ce face de fapt, pe unul care clar a facut ceva nu tocmai ireprosabil, ca altfel nu si-ar beli mai apoi fasolele pan’ la urechi.

Si, ca sa nu se creada ca-i iau apararea lui Base, la fel ma uitam cati ani de zile i s-a reprosat lui Iliescu acel “bai, animalule”. Nu ca-i aprob pe oamenii astia, dar am un nivel mai realist de intelegere. In sensul ca, de-as fi fost in locul lor, ar fi fost si pentru mine o limita la toate. Am vazut imagini cu modul in care a fost primit mai demult Iliescu la Montreal si nu e vorba daca o merita sau nu, ci daca omul era intr-adevar in situatia de a putea pastra calmul si surasul lui legendar pe buze. Cat de robot trebuie sa fii, doar ca se uita toti necioplitii la tine si iti dicteaza reguli aiurea, gen “presedintele tre sa fie Iisus intruchipat”?

Nu-mi place bataia, nu mi-a placut niciodata, dar exista in viata oricui momente cand iti mai iesi din fire. Totul revine la a te controla suficient in acele clipe, la a nu transforma asta in obicei, la a considera toate alternativele anterior. Cu multi ani in urma, m-am suparat chiar voit pe fata mea, acum de 18 ani, ca tot venea cu rezultate slabe de la scoala. Nu mi-am iesit exagerat din fire, dar o palma tot i-am tras. Credeti ca-mi poarta azi pica pe chestia aia? Nu, fiindca si-a dat si ea seama ca aproape imediat i s-a vazut ameliorarea neta a rezultatelor. Iar in anii din urma, cate palmutze nu i-a tras si ea sorei ei mai mici…

Puritanismul asta de rahat pe care-l vad in mod ipocrit manifestat de romani vine tot din vest. Ca suntem un popor bataus, asta e clar. Dar las’ ca nici cei de la apus nu sunt icoane. De-a lungul vremii, ce-au invatat ei mai bine este cum sa-si ascunda momentele penibile. Una nu scuza insa pe alta, si-n mod cert trebuie sa devenim mai temperati. Dar hai sa nici nu profitam de fiece ocazie, sa ne batem cu pumnii-n piept pe bloguri cat de mielusei suntem. Cand stim ca nu-i asa.

Ma suna acum cateva zile un prieten din Montreal, ingrijorat ca au inceput sa dea afara si la compania in care lucra. Iar el, cu un salariu mai bunicel, avea toate sansele sa fie inclus in urmatorul pluton. Supararea mare ii venea insa din cu totul alta cauza, ca se gasea pe punctul de a-si pierde colacul de salvare. Cum? Iata:

Printre cele cateva proiecte ale firmei, era si unul care cerea cunostinte avansate de SharePoint. Amicul n-avea experienta in asa ceva, deci le-a cerut sa il trimita la un curs de specializare. Iar marele succes a venit din faptul ca sefii i-au aprobat cererea. A cautat un curs de-acesta la o firma externa prin Montreal. N-a gasit. A cautat si prin vecinatate, prin Toronto sau Ottawa, dupa ce i-au promis ca i-ar plati si drumul, hotelul etc. Gasise un curs in Ottawa si era super-fericit, dar tocmai la inscriere afla ca oamenii anuleaza cursul, din lipsa de candidati.

Ce sa faca, ce sa faca? Disperare mare… Calculul era simplu (si l-am vazut aplicat constant la o groaza de companii): cand e sa dai oameni afara, de obicei n-alegi dintre cei in care firma tocmai a investit bani. Ca doar nu trimiti un om la specializare ca sa profite apoi altii de pregatirea obtinuta, la jobul urmator. Si era vorba aici de-o saptamana intreaga de cursuri platite, la peste $2,500, fara sa mai punem cheltuielile de voiaj, de cazare la hotel, de masa chiar.

Vorbesc iar cu el o saptamana mai tarziu. Imi spune bucuros ca si-a gasit in cele din urma un curs de-acesta la …Boston. Avea acum o alta dilema, ca-l intrebasera daca …ar vrea sa i se inchirieze si masina.

…………………………………………….

…”Criza economica”?! Unde, care, cum? Hai bre, ca astea-s basme. E business as usual

Pana sa-mi pun alimentele in sacose, vine si randul celui din urma (un canadian get-beget, dupa nume): “Thank You, Mister … Arciambult?“. La care canadianul nu are rabdarea mea si se supara:

“It’s Archambault, for God’s sake!! De ce naiba mai incercati sa ne spuneti pe nume, daca habar n-aveti de limba tarii in care sositi?! Decat sa ne pociti numele astea ca dracu’, mai bine lipsa!!“.

La faza asta ii dau pe deplin dreptate canadianului. Pronuntarea numelui clientului e o figura veche de marketing, care in alta imprejurare ar trebui sa faca omul sa se simta mai “pe-acasa” in magazin, sa mai vina sa cumpere si cu alta ocazie. Doar ca intr-o societate atat de multi-culturala precum Canada, nu tine. Ma pun in locul oricarei alte casierite din zona mea: cred ca de trei ori din patru ar rosti numele cumparatorului gresit. Ca are de-a face cu englezi, scandinavi, chinezi, indieni, africani si …patagonezi.

Si mie mi-e greu sa pronunt corect numele unora de pe alte continente (si caut s-o evit, cand nu sunt sigur ce iese)! Atunci ce naiba pun zapacitii astia din unele mall-uri pe bietele fete nescolite sa faca asemenea exercitii, din start sortite esecului?! Ca-i foarte neplacut sa vezi cum ii ramane uneia nodul in gat, sfortandu-se sa scoata din ea un nume dintr-o zona indepartata, si-apoi sa debiteze mai degraba niste onomatopee penibile. Te simti chiar jignit! Si-n ce ma priveste, ajung sa ocolesc chiar magazinele la care managerii vin cu asemenea trucuri de marketing complet anacronice.