Motivele aici, cireasa pe tort aici. Sa traiti …bine

Din primavara lucrez la un proiect important. Pentru mine. Stiu ca totul depinde de mine si de nimeni altcineva. Exista o sansa sa-mi schimbe radical viata. A mea si a familiei mele. Am lucrat continuu si peste vara, zi-lumina. Pana ce, prin noiembrie, am picat intr-o pana temporara de inspiratie. Asa mi-am zis sa iau un break si sa mai arunc cateva ganduri pe-acest blog. Sa-mi mai arunc privirea la ce se mai intampla prin Romania si la ce se mai discuta pe bloguri. Rezultatul? Devastator!

De multa vreme n-am mai avut senzatia actuala de greata, mania surda si revolta neputintei. Si nu ma refer doar la politicieni (maine-s alegerile si ma doare undeva care-o sa iasa). Ca Romania e de 20 de ani o tara de banditi. Cu alti 20 de milioane de oportunisti ce-i critica la sange, dar nu asteapta decat sa le ia locul.

In noaptea asta mi-am dat seama ca-i simplu o prostie ce fac, cu pierderea totala de timp si pe blogul asta, si citind despre ineptiile altora (ispravi de marinari neciopliti, nababi manipulatori cu mana pe media, prostanaci marionete etc). Fiecare doarme dupa cum isi asterne, iar eu am de multa vreme patul in cu totul alta parte. La vreo 9000 de kilometri de padurea nebunilor. Asa ca trag din nou cortina, urandu-va distractie placuta in continuare. N-o sa sterg blogul, ca am si destule lucruri dragi pe-aici. Nu spun nici ca-l las de tot, ca …never say never. Sunt singurul de vina ca nu mi-am vazut interesul mai devreme. Si-ar trebui sa va multumesc voua tuturor fiindca, privind viermuiala in care va scaldati, imi dau seama ca nu-s ca voi, ca tot ce am facut pe lumea asta, nu doar in ultimii 20 de ani, am facut avand incredere numai in propriile forte, in propriile competente, in propriile decizii. Va multumesc ca (da, aici n-o sa fiu modest) m-ati facut sa-mi dau seama ca …sunt mult mai bun ca voi! Ca n-am nevoie de Romania si de romani (ca voi aveti de fapt acuta nevoie de oameni mai integri, mai onesti, pragmatici si educati). Am pus azi un pariu cu mine insumi si caut sa-l castig

UPDATE: comments-off. (Multumesc celei care-mi lasase deja un prim comentariu: stiu ca era amical, dar nu mai am rabdare la indemnuri ieftine. Asta e.)

Tin minte ca ieri cum pe la sfarsitul anilor 90, cand romanul din tara n-avea nici calculator (sa nu mai vorbim de conexiune la Internet sau bani sa-si plateasca hosting), ce gaseai pe web venea aproape exclusiv de la situri create de cei din afara. Erau oameni simpli, care-si creau vitrine cu Romania lasata in urma, cu poeti si poezii, cu oameni de stiinta ca Babes sau Aslan… M-am numarat si eu printre ei, cu site-ul Scrie! (ce-avea la un moment dat peste mia de inregistrati), dar si vitrina “Romania’s Best”, pe care am postat de unul singur sute si sute de articole meritorii (duplicate toate in romana, franceza si engleza) fata de cei cu care ar fi trebuit logic sa ne mandrim. Efectul a fost inexplicabil de jenant, ca nu tin minte de nici un comentariu laudativ lasat la acele texte. Si asta-n timp ce tot mai multi imi trimiteau laturile lor proprii spre publicare pe Scrie!.

Mai toate siturile de care va spuneam mai sus au disparut azi. Le-au luat treptat locul bloguri create de generatia mai tanara, generatia X (a celor ce au azi intre 20-30 de ani). Pustani aterizati de pe torente si de prin forumurile de jocuri pe calculator. Sa-mi fie cu iertare, dar rar gasesc motive de mandrie cu ce ar fi creat intr-adevar pentru tara majoritatea acestor teribilisti, dincolo de coltisoare virtuale de socializare in care pot sa-si injure in voie frustrarile. Sau situri ordinare “de facut bani”. Iar de doi ani incoace, constat cum virtualul romanesc devine asaltat de economic si politic. De “companii” dubioase, ce vor sa isi creeze “prezenta pe net” si de tot soiul de analisti politici (prea multi pretinsi “independenti”), grupati de fapt in gasti orientate spre ponegrirea sefilor din tabara cealalta.

Romania virtuala imi pare sincer la ora asta mai mult o batjocura, fata de ce-ar fi putut sa fie. O palma peste obrazului omului de bun simt. Un maidan de rafuieli politice si scopuri ascunse. Aveam speranta ca cel putin traiul printre straini sa-i faca pe sutele de mii (milioanele?) de romani plecati din tara sa isi deschida mai multe pravalii decat cele cateva zeci din lista mentionata. Efectul e insa exact pe dos: tocmai romanii plecati – pentru care accesul la Internet e-o bagatela, iar pretul unui host foarte scazut – tocmai romanii acestia s-au lepadat practic de Romania. Am luat la rand mai multe bloguri de acolo:

- destule sunt situri de organizatii de romani din diferite tari. Sa nu va-nchipuiti ca toate sunt reprezentative. Am trait in destule locuri si destule tari, ca sa va spun ca multe organizatii de-astea sunt deseori create de cativa oamenii care altceva mai bun nu au ce face. Ca sa puna mana pe cateva mii de $$$ alocatie de la guvern si sa se simta si marginalii aceia “sefi” prin afara. Singurul lucru bun la forumurile lor e ca mai gasesc si cei din tara, care vor sa emigreze, informatii mai ample despre procesul plecarii.

- cam jumatate sunt bloguri pur regionale, locale, foarte personale. De genul “gasca lui Icsulescu din orasul german Z”. Sau “I live in Leeds and I want to tell you people something about Dracula”. Sau altfel spus “ma simt al dracu’ de singura doar io si pisica printre musulmanii astia, si mi-am zis sa-mi fac blog”. Nu am nimic cu oamenii aceia, doar ca prezenta blogului lor pe Internet are un caracter mult prea intim si discret pentru a avea impact la nivel de blogosfera.

- multe bloguri de fotografii. Create mai mult pe ideea “decat sa-mi vars pozele pe Flickr, ia sa-mi fac blog”. Si destui au chiar fotografii superbe, atata doar ca totu-i static si conversatia se limiteaza la “vai ce poza frumoasa ai aici”.

- bloguri de atitudine? Ca cel pe care am incercat sa-l tin eu aici? Cand simti ca-i totusi o persoana vie in spatele ecranului, ce emana niste pareri, opinii, ce interactioneaza cu altii in conversatii pe subiecte de viata sau orice altceva? Ma tem ca nu pot numara decat cel mult 30-40 de situri/bloguri! Din milioane de romani traind azi in strainatate, da! Iar cand ma uit doar la cei de pe continentul american, sau la cei din Canada, ma-ntreb ingrijorat daca exista in lista aceea oameni la care mi-ar trebui degetele de la ambele maini sa-i numar. Pe unii i-am cunoscut, pe la altii am dat o raita si mi-am zis “pass”.

Nu vreau sa critic pe nimeni, nu vreau s-arat cu degetul sau sa fac pe desteptul. Realitatea diasporei romanesti de azi pe net frizeaza insa bunul simt. Si nu constati altceva decat ca Romania si-a pierdut prezenta si implicarea celor plecati. Toti cei pe care-i cunosc personal mai stau in legatura doar cu prietenii foarte apropiati si rudele din tara. Li se rupe de politica, de blogurile romanesti, de publicatiile din tara, de voi toti ceilalti, da. Pot sa-i acuz? Din contra. Ca m-am trezit azi ajungand la aceeasi concluzie: ca tot ce-am incercat sa fac cu-acest blog de doi ani de zile, cu site-urile anterioare romanesti, e o totala pierdere de timp. Ca – indiferent daca la un moment dat mai dai si de cativa oameni inteligenti, capabili, interesanti – soseste inevitabil momentul impactului de mentalitate. Nu le-ntelegi continua paralizie in boceala si imobilitate, nu le-ntelegi totala lipsa de implicare si actiune, nu le-ntelegi trufia fudula cu care iau pasi, de cum le dai de inteles ca fac parte din vina colectiva, ca jaful si batjocura politica din Romania de azi e-n mare parte rodul manifestarilor lor. Toti pretind ca au de invatat atatea, dar cand vine momentul sa-i vezi facand concret ceva …i-ai de unde nu-s!

In ultimii ani traiam in suflet si cu un sentiment ciudat. Asteptam si speram. E poate si motivul pentru care mi-am pierdut atata timp cu blogul acesta. E singurul lucru din viata la care mi-as fi dorit sa ma fi inselat, acum 19 ani, cand am parasit subit Romania. Si ramane singurul lucru din viata care ma doare constant, cand constat ca am facut bine cand am plecat si vad ca tot nu s-a schimbat nimic: aceleasi mentalitati ipocrite sau de jungla ale oamenilor, aceeasi sarabanda tembela a circurilor electorale (cand isi aleg …banditii), aceeasi singuratate acuta pe care o simti (culmea!) tocmai cand esti …printre “ai tai”. Romanie, ma-ntreb daca nu se apropie din nou momentul cand, ca sa te pastrez curata in suflet, sa te iubesc cum stiu doar eu, trebuie sa iau iar distanta …de romani.

Varsat de vant

De-acum vreo sase ani am un medic de aici, din Vancouver, care ocupa locul fruntas (nedetronat inca) al imbecililor notorii. Merg la doctor cu amandoi copiii, ca le aparusera pe piele niste bubitze suspecte. Mi-era desigur teama la cea mica de chicken pox, insa cea mare avusese deja boala in copilarie si-i tare suspect sa o mai faci o data. Doctorul nostru celebru nu pierde timpul. Contrar dubiilor noastre, decreteaza dupa o consultatie de ochii lumii si fara alte analize ca e desigur varsat de vant si sa le tin acasa. Dupa cateva zile de izolare, vad cum dispar bubitzele, un alt doilea doctor confirma ca nici vorba de boala aceea (mda, asta cred ca putea s-o vada oricine acuma) si sunt convins azi ca era vorba doar de-o urticarie de la niste alge marine, ca fuseseram in weekend pe o plaja unde si-au balacit picioarele. Nu cred sa fiu exagerat daca afirm ca, atunci cand un doctor nu e in stare nici sa puna un diagnostic corect la aceasta boala, si-a gresit total meseria.

Piramidoane (frectie galena)

Medicul canadian asta stie sa faca in 90% din vizite: sa “prescrie” Tylenol sau sirop de tuse la orice viroza. Ca antibioticele (care se dau doar pe reteta) nu le prescriu decat cand ai clar o infectie cat roata carului, care-ti iese si prin urechi si nu mai au cum s-o dea cotita. Cu alte cuvinte, mergi degeaba la ei cand ai gripa (iar in Canada ai foarte des gripa, ca si-au adus toti imigrantii microbii lor in traista, sa imbogateasca multiculturalismul). Culmea e ca merg cu fata mea cea mare odata la un doctor, care ii recomanda Advil (Tylenolul si Advilul sunt pe aici ca piramidoanele sau aspirina de altadata de la noi – adica le iei pt dureri de cap, febra etc fara vreo vizita la doctor, doar din bun simt). Zic hai sa vad si alta opinie, si dau peste o doctorita care parea totusi ca spune chestii mai cu sens. Sare asta in sus, ca in nici un caz sa nu ia Advil, ca ii creaza aciditate suplimentara la stomac pt ce are ea. Ca regula generala deci, pe-aici e bine sa vezi mai mereu doi doctori. Ca daca exista riscul ca primul sa te omoare, ai si sansa ca al doilea sa te salveze de pe mana lui…

Antibiotice

Spuneam ca nu le dau astia decat pe reteta, doar cand sunt convinsi ca ai o gripa bacteriana. Dar unul (l-am apreciat ca parea totusi sincer) imi spunea ca in majoritatea cazurilor – cu puzderia asta de microbi de pe tot mapamondul – le-a devenit aproape imposibil sa determine cu certitudine daca-i virus sau bacterie. Asa ca cei mai multi nu dau nimic, iar analizele (cand se invrednicesc sa le faca) le primesti oricum in cateva zile, cand e mult prea tarziu. Problema cu antibioticele e ca pe vremea cand erau la liber (“over the counter“) le consumau astia ca pe bomboane. Si mai dadeau destui si ortul popii, ca antibioticele sunt totusi mai puternice decat piramidoanele. Dar stai sa vezi, ca bomba-i alta: au dat antibiotice la vaci, si ne-am trezit bagand in noi de ani de zile fara sa stim si fara sa avem nevoie carne cu medicamente! La cei care am supravietuit, ni s-a obisnuit organismul cu ele si nu mai au efectul scontat cand ne imbolnavim.

Hormoni

Ati vazut cum adolescentele americance de 14-15 ani arata ca femeile nostre de pe la 25-40 de ani? Cu ugerul supradezvoltat si toate cele? Pai da, ca vacilor alea de care scriam mai sus nu li s-au dat numai antibiotice, ci si hormoni! Sa creasca cat mai mari si sa faca fermierii bani cu ghiotura pe dublul de kilogram de carne. Asa ca iata, noile generatii de tinere pun de pe-acum in pericol industria silicoanelor. Ce-or sa mai inventeze savantii si pentru ele?

Gatorade

Nu tin minte nici o vizita, la orice doctor de pe aici, in care sa se fi recomandat eventual si vreunul din leacurile naturale de altadata, de la noi (care mergeau, mai merg, dar le folosim pe sest). Adica ceva gen musetel, tei, menta, miere, scortisoara, ginseng etc. In schimb, fac reclama mai ceva decat aia de la televizor la Gatorade, Ginger Ale si chicken soup! Veti zice ca hai, ultima (supa de pui) mai merge, dar bag o acolada: e buna daca o faci de casa, ca prostiile lor la conserva sunt tot mai mult sa scoata bani.

Alergii

Frumoase-s imaginile acelea de prin filme, cand vezi camera unuia de spital plina de flori. Realitatea e ca-s doar de ochii lumii, ca-i ultima prostie sa stai cu-atatea flori langa tine mai mult de cateva minute. Credeti-ma pe cuvant, v-ar fi imposibil sa va duceti viata intr-o sera. Chiar daca-i plina de trandafirii cei mai minunati, cu mirosurile cele mai imbatatoare. Pana sa ajung in Vancouver, nu stiam ce-s acelea alergii. La 2-3 ani de cand am ajuns insa aici, am dat inevitabil si eu in ele. Frumoasa-i zona, ai brazi, copaci, flori si mii de specii de plante. Platesti insa un pret pentru toate astea, iar primavara si toamna mai ales ai zile la rand cand simti cum dormi din picioare, iti curg ochii si nasul cand nu esti racit, te dor sinusurile si te simti efectiv ca un zombie… Se-ntrec iar companiile farmaceutice cu reclamele la pastile contra alergiilor. Le-am bagat destui bani in buzunar, fara efect. Unele porcarii mi-au atacat mai degraba ficatul, altele imi dadeau migrene. Sotia incearca acum …acupunctura, vedem ce iese. Dar asta ca i-a recomandat o prietena, nu vreun medic. Cum spuneam, medicii de pe-aici nu le au cu metodele naturiste sau cele alternative. Slava domnului insa ca nu recomanda Gatorade si-n cazul sinusurilor…

Pastile de stres

Viata in vest este ceva mai agitata. Pe la sfarsitul anilor 90 m-am trezit si eu cu un burnout in urma caruia m-am dus la doctor sa vad de n-o fi vreun remediu. Si pentru prima oara in viata am zis sa iau si eu pastile de acelea anti-stres, cum mi s-a recomandat, care iti dau o stare lejera de “hyper”, te fac cica “fericit”. Nu-s altceva decat niste droguri slabe, dar legale! Ca are compania aia care le scoate pile la guvern. Ce pot sa spun e ca mi-au atacat si astea ficatul, imi creau mai mult somnolenta si migrene, si nimic altceva.

Marihuana

Daca nu stiati, aflati de la mine ca British Columbia, si in particular Vancouver-ul, sunt renumite pe continentul american pentru producerea (ilegala, desigur) si consumul de marihuana. N-am incercat vreodata si nu intentionez s-o fac. Dar m-am uitat recent la un documentar interesant despre marihuana si am ramas masca: cica pe vremea lui Nixon au mers pana la a asfixia maimutele, cu masti cu fum de marihuana pe figura, pentru a demonstra ca e nociva omului. Desigur, de procedura reala a experimentului acestuia s-a aflat mult mai tarziu. Treaba e ca singurul medicament cu adevarat eficient (si natural, si fara a fi nociv) pentru cei cu boli grave si dureroase (paralizie, cancer) ramane marihuana! A ajuns legala, dar doar in cazurile acestea extreme. Si-au acceptat s-o dea ca lege numai fiindca oricum n-aveau cum sa impiedice contrabanda (se cumpara la negru). Cati stiu insa ca planta asta (canabis) e buruiana cea mai polivalenta din lume pe plan medical, cu efectele ei terapeutice naturale? Creste singura (unii o cresc in beci), iar altadata era folosita masiv in industria textila, la haine. Pe timpul razboiului era chiar laudata de politicieni, ca aducea o stare euforica bratelor de munca (ii drogai deci si ii puneai sa moara “pentru tara si popor”!). Pana si hartia Declaratiei de Independenta e facuta, da, din …marijuana!

Cea mica (10 ani) a contactat gripa porcina (swine flu) acum vreo doua saptamani. A scapat. Trecuse de perioada critica si-a mers din nou la scoala. Din pacate insa, a dat ulterior in alta viroza, de pe urma careia constatam abia azi ca se reface lent.

Situatia cu gripa asta nasoala pe continentul american e urmatoarea: au constatat ca de pe la mijlocul lui octombrie s-a declansat epidemia pe bune. In Canada au inceput vaccinarile prematur, iar in State au declarat chiar stare de urgenta acum cateva zile. E balamuc: puzderie de doctori recomanda fara echivoc pacientilor sa nu-si ia riscul sa se vaccineze. O sursa neverificata imi spune ca prin Toronto ar fi murit chiar un pusti in urma vaccinarii (ca inainte nu avea nimic). Prin State se plang ca n-au destul tamiflu (un medicament ce s-ar recomanda in cazul acestei gripe).

Revenind la Canada, va spun din experienta personala ca simt ca pe-o bataie de joc modul in care trateaza doctorii gripele. Si nu ma refer doar la swine flu… Imbecilii astia nu stiu de ani de zile decat sa-ti recomande Tylenol si sirop de tuse cam la orice gripa. Mi s-a intamplat acum ceva vreme sa apreciez mai degraba sinceritatea unuia, care mi-a zis pe sleau ca n-au mijloacele sa determine clar daca o boala e virala sau bacteriologica (situatie in care ai avea nevoie de antibiotice). Si-atunci iata-i ce fac: dau cu banul si refuza mai degraba sa-ti prescrie orice – chiar daca poate ai avea nevoie de antibiotice – ca asta ii scuteste pe ei de riscuri. E-o pura bataie de joc, a unui sistem medical ce se bate cu pumnii in piept ca furnizeaza o asigurare solida pentru toata lumea.

Revenind la gripa porcina si situatia fetei mele, primul imbecil doctor la care-a fost sotia acum doua saptamani a facut aceeasi recomandare standard: Tylenol (dap, asta nu-i nimic altceva decat echivalentul piramidonului la indemana oricui de-acum zeci de ani, din Romania). I-a luat si ceva saliva (nu pentru swine flu, ci sa vada daca-i virala) si ne-a asigurat ca vin rezultatele intr-o zi. Era vineri, iar cand am sunat luni sa vedem care-i treaba (dupa ce a stat cea mica cu febra de 40 de grade peste weekend, doar cu ingrijirile mamei), ne spun nonsalanti ca laboratorul a fost inchis peste weekend. Deci idiotii astia, pe mana carora iti lasi viata copilului si a ta, nu-s ok nici cu chestiile administrative banale… Luni am vazut si-un alt doctor, o tipa la care mai fusesem si de care stiam ca, atunci cand deschide gura, incearca macar sa vina cu recomandari mai de bun simt. I-a recomandat si asta Gatorade (hihi) si s-o tinem acasa. Eram pe drumul de intoarcere, cand ne suna pe celular sa ne cheme inapoi, ca-i luase saliva si pentru test de swine flu, dar nu i-o luase bine. Pe scurt, ne-am descurcat zilele urmatoare cum am putut. Febra a revenit, nu putea copilul nici sa manance, o durea cumplit in gat, era deranjata la burta si lipsita total de energie, si-avea secvente de tuse ce nu se mai opreau. Primeste telefon de la a doua doctorita ca are intr-adevar swine flu abia la 5 zile de cand se imbolnavise, cand constatam noi ca incepea sa treaca perioada critica. Spunea sotia ca, la urma urmei, daca primea vestea asta mai devreme (cand nu stia ce sa faca sa ii scada febra, iar prezenta doctorilor pe lumea asta se dovedea total inutila), ar fi panicat cumplit.

Concluzii

• E intr-adevar o gripa foarte nasoala. Iti slabeste organismul si poti da rapid in pneumonie sau blocaje respiratorii si sa te cureti in 48 de ore.
• Se si exagereaza insa pe tema ei. Adica e totusi o gripa, nu o boala incurabila. Nu e ciuma sau holera, iar cazurile de deces inregistrate revin la un procentaj totusi redus.
• Doctorii sunt de o neputinta strigatoare la cer. Te duci la cabinet si stai in sala de asteptare cu riscul sa contactezi mai degraba si alte viroze, pe care nu le aveai inainte. Ca-n rest, te-alegi cu analize inutile al caror rezultat vine oricum mult prea tarziu, si nu-ti ajuta la nimic (ca nu ti se prescrie nimic in plus).
• Citesti pe Internet doar ca exista totusi si ceva medicamente pentru boala asta. Ca doctorul iti recomanda supa de pui, Gatorade si Tylenol. Adica rahaturi pe care pana si prostul stie ca le poate lua fara sa viziteze medicul (si sa-i bage in buzunar o suta doua de dolari pentru nimic) la nevoie.
• Sfatuiesc sincer pe oricine sa se gandeasca de doua ori inainte de a se duce la vaccin. Dupa mine, mai degraba iti iei riscul si astepti. Tin minte cum in urma cu cativa ani am zis sa ma vaccinez si eu toamna impotriva virozelor, ca tot raceam. Timp de vreo luna am suferit apoi cumplit, ca au bagat microbi prea multi in mine. Daca-i dadeam dracului cu vaccinele lor, eram sanatos. La fel cum ar fi fost cei infectati cu SIDA prin anii 90, ca au avut impulsul umanitar de a dona sange.

Spuneam si-acum 2-3 zile ca, locuind la asa mare departare de Romania, Europa si chiar coasta de est a Americii, chestia cu “noi prieteni” rar s-ar concretiza in practica, din cauza distantelor. Sunt alte semne cand te apropii mai mult de cineva, iar cei cu care ajung sa conversez mai des prin email sau messenger stiu la ce ma refer. Doar genul acesta de prietenii, cand simt si de la celalalt o deschidere in aceasta directie, doresc sa le mentin in timp. Restul amicitiilor “virtuale”? Multi oameni amabili, pe care-i respect si la care tin, dar parca se ramane cu majoritatea la nivelul artificialitatii, la “hai sa mai trancanim pe virtual cand nu avem ce face” si atat.

Sa fie oare intamplator ca majoritatea celor incluse in patent pending-ul meu din 1999, cand am incercat sa pornesc cam de unul singur o companie in plina criza a dot-com-urilor, le regasesc zece ani mai tarziu in cel putin doua produse majore ale lui Microsoft? N-am inventat desigur roata, dar mi-este greu sa uit cate bete in roate am luat de la diversi actori ai vietii mele, cand vad azi clar ca eram pe drumul cel bun.

Pana si pe blogul acesta, care a devenit in timp un fel de jurnal public personal, trebuie sa-mi pun constant pumnul in gura, sa nu cumva sa dau de gol mizeriile unora sau altora. Ce-i mai penibil e ca-i mai mereu vorba de “apropiati”, de “prieteni”, de rude, de “familie”. Deja le sta multora in gat faptul ca tin acest blog, ca am scris despre “bovarismul” toantelor romance, despre parteneriatele pe care am cautat sa le creez cu unii, despre timpul meu “pierdut” pe blogging, despre vreun fost “amic” care “se caca” pe sutele de dolari cu care l-am ajutat sa supravietuiasca in Romania pe la inceputul anilor 90, vreo schita impersonala in care se recunosc singuri unii cat de murdari sunt…

Mi-am pus si-mi pun deseori intrebarea: la ce dracu’ sa mai tii un blog zice-se “personal”, daca de dragul “diplomatiei” trebuie sa te auto-cenzurezi constant? Daca nu poti de fapt sa scrii direct despre subiectele cele mai sensibile ce te preocupa? Ca vei rani pe unul sau altul, ca va gasi vreun ipocrit un fel de “spalat rufele in public”, ca trebuie constant sa protejezi pramatiile din jurul tau si pe cei care iti fac morala ca le terfelesti “imaginea”? Ce “imagine”, cand oamenii astia ar merita sa-i dai cu capul de masa pentru mitocaniile pe care le fac?

Cat despre voi, cei ce cititi …nu fiti ipocriti. Lasati pretentia judecarii altora si aveti tupeul sa priviti critic in sufletele proprii: cate jegosenii n-ati facut si nu faceti la randul vostru? Cati va ascundeti in spatele motivului “las’ ca si altii fac la fel“? Asta-i dealtfel motivul pentru care ezit: ca as scrie despre tocalosenii unei mase majoritare de ticalosi. Ba chiar risc sa-i fac pe unii celebri, ca marsavia e azi la rang de mare cinste. La vremuri de decadenta, atitudine decandenta, la ce te-astepti?

PS: fara comentarii, ca n-am chef sa dau peste aberatii ieftine… Da, mi-am spus doar pasul. Si nu, n-am nimic recent de-un extraordinar aparte, ce m-a facut “sa izbucnesc”. Le tineam doar de multa vreme in mine si mi-am zis sa le spun.

De fapt, chiar ma cuprinde dezamagirea cand vad pe-atatia facandu-si blog nu ca sa-si depene gandurile si crezul in viata, ci ca sa-si afiseze mai degraba niste reclame de AdSense. Consider cele doua scopuri incompatibile. Pe-un blog “personal” nu au ce cauta reclame, daca intr-adevar doresti sa il prezinti ca personal, ca parte din fiinta ta.

Ce-a mai fost, ce-am mai facut… Am muncit 2-3 luni timp de 14-16 ore pe zi, la contractul actual. Nu ma plangeti, c-a fost cu folos, am pus un ban de-o parte, ca as putea sta linistit financiar si pana la sfarsitul anului. De asta mi-am ales acest mod de viata…

Am schimbat acum si motto-ul blogului. A fost creat acum vreo doi ani ca “Situatii din Blogosfera”, dar sa fiu sincer mi se cam rupe la ora actuala de blogosfera romaneasca in general: prea multi adolescenti ce n-au prea mult a spune, dar hop cu blogul si balmajeala (incluzand comentariile de trei parale prin blogurile altora). Este de fapt un alt motiv pentru care m-am cam desumflat si-am mai lasat-o balta.

2008 a fost pentru mine un an surprinzator de bun pe virtual: mi-am facut in mod neasteptat cativa prieteni bunicei prin intermediul blogului. Ca si la mine insa, inceputul lui 2009 i-a gasit cam ocupati. Unul si-a inchis blogul, altii i-au dat o orientare diferita, destui au rarit-o la fel cum am facut eu (prinsi probabil cu altele). Ce-nseamna insa pentru mine prietenia pe net? Sunt la mii de kilometri distanta de majoritatea si nici nu ne-am vazut vreodata. Iar daca ne-am vedea, exista intotdeauna posibilitatea ca persoana din viata reala sa nu corespunda imaginii pe care ti-o faci despre celalalt dupa cum scrie.

Revenind la motto, mai spun doar atat: vorbele lui Kant mi-au ramas in suflet din anii tineretii, de cand eram absorbit de filozofie, iar moralitatea n-a ajuns niciodata o vorba goala. Sunt om si am facut greselile mele. Nu o sa accept insa niciodata lectii de morala de la vreun putzopalmist. Fiindca ploua cu de-astia. Si ii gasesti din pacate si in vecinatatea imediat inconjuratoare, printre falsii “amici”, printre rude, printre “prietenii” ce iti vor bine cata vreme esti jos sau le accepti balmajelile. M-am confruntat si ma confrunt cu-aceeasi problema: ce usor mi-ar fi sa adopt si eu retorica subreda a altora, sa ma ascund in spatele vorbelor si sa fac din morala un rahat invelit in ciocolata. Dar cata vreme ma uit in oglinda si nu mi-e rusine de ce vad, consider ca taria data de reflexia sticlei e mult mai pretioasa decat falsul.

Asa ca, desi sunt convins ca morala azi sau un motto ca “Cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine” ar face sa surada pe cei mai multi idioti, prefer sa raman “ursuletzul din padurea nebuna”. Despre ce e vorba? E o poveste pe care-am scris-o pentru copiii mei, inainte chiar ca prima mea fata (ce face anul acesta 18 ani) sa apara pe lume. E vorba de un urs care era luat drept nebun in padurea lui, fiind singurul ce sesiza culorile (toti ceilalti fiind daltonisti). Nu sunt buricul pamantului si nu pretind nicidecum ca as fi singurul ce “vad lumea in culori”. Stiu ca mai sunt si altii, am dat de ei chiar, si numai pentru ei as dori sa continui acest blog. Rahatzii in ploaie sa se abtina.

…La multi ani totusi si voua, celorlalte!