Scurta satira sociala despre fuga de responsabilitati. Dialogul de surzi, frecvent practicat la romani, e o forma de zapacire si inducere in eroare a adversarului, pana ce acesta (sau cei din jur) uita cu desavarsire de la ce s-a plecat.

- Buna, Nelule. Ce mai e nou?

- Ce sa fie, citesc o carte…

- Ce carte, Nelule? Interesanta?

- Mmm. Politica. Nu ti-as recomanda-o insa, ca-i foarte slaba…

- Nelule, as vrea sa te rog si eu ceva…

Citeste mai departe »

[Un text publicat altadata pe-un sit de-al meu, care a provocat reactii din cele mai ciudate. Reda de fapt opinii aparute prin alte locuri, cautand sa surprinda imaginea controversata a fenomenului relativ nou privind poezia cibernetica la cantitate.]

La un congres al poetilor

Marele congres al Bibliotecii Nationale Americane de Poezie, cu circa o mie de participanti. O cantitate respectabila de handicapati in carucioare, adolescenti sensibili si delicati, dar mai ales batrani agreabili, ocupa unul din marile hoteluri din Washington. Oameni care au muncit o viata, isi pot vedea acum visul implinit cu volume publicate din propriile fonduri si cumparate pios de intreaga familie.

Prin mai toate salile hotelului, poetii isi citesc productiunile de dimineata pana seara. De la proza rimata pana la “povestea vietii mele”, de la plansetele de liceean parasit de iubita pana la sfaturi dulci ale bunicilor catre nepoti, poti vedea cam orice, poezie foarte rar. Si ai insulta pe oricare din ei semnalandu-i ca, fara sa fie poezie, ceea ce face merita poate un interes aparte.

Afacerea e rentabila de ambele parti. Biblioteca publica fiecaruia una sau mai multe poezii intr-o antologie uriasa, cu coperti groase si cotor din piele, vanduta pe la $50. Considerand numai vanzarile in randul participantilor, afacerea ar aduce peste $100,000. Iar oamenii se simt bine intre ei, isi daruiesc unii altora volumele platite de ei insisi, cultivand atmosfera simpla si imposibil de condamnat a “dragutzului”, “frumuselului”, “agreabilului”.

Citeste mai departe »

Scriindu-mi ieri noua pagina de Recomandari (ca si alte pagini anexa din meniul de sus), ma confruntam cu o problema: care-ar fi primele cele mai bune si interesante articole scrise aici, pe care-as putea sa le recomand si altora? Unor vizitatori mai noi, care poate nici n-au dat de randuri scrise acum o vesnicie.

Nu ma topesc dupa lepse, dar pun acum aceasta intrebare si unor prieteni mai activi: Gabriela, Vic, Mihnea, Razvan (rugand pe oricine mai doreste sa raspunda la apel). Ideea e ca vreau sincer sa citesc si ce gasiti voi ca ati postat mai interesant, pe blogul vostru, de-a lungul vremii.

In ce ma priveste, fac iata o incercare, admitand ca imi vine foarte greu sa-mi dau seama daca ce mi-a placut mie o sa va placa si voua, la toti. Daca n-o sa fiti de acord cu selectiile mele, as aprecia sa-mi spuneti voi preferintele voastre…

Ce as putea eu sa recomand mai mult si mai mult? Insemnari de altadata, care personal imi merg si acum la suflet, si nu si-au pierdut esenta in timp? Iata:

• Zodia Leilor
• Frumusetile canionului Capilano
• O baie printre romani
• Bovarismul femeii moderne (prima parte)
• Pentru cretinii care insulta diaspora

Ce carti nu citesc scriitorii si criticii literari romani. E un articol mai vechi din Cotidianul, dar cred ca nazurile si nabadaile literatilor nostri nu s-au prea schimbat de-atunci. Iata deci o lista Top 10 (in stilul lui David Letterman), cu exagerari voite, constituita pe baza marturisirilor deseori consternante facute de acestia:

1. Nu citesc carti la moda, de succes, si autori care fac bani (Capra vecinului, la Radu Cosasu, Gheorghe Craciun, Florin Iaru, Filip Florian, Carmen Musat, Dan C. Mihailescu si … aproape toti ceilalti!)
2. Nu citesc rudele lui Brown, sau daca ii cheama Paunescu, Sararu… (Nomenclaturism, la Radu Cosasu, Costi Rogozanu)
3. Nu as citi, dar sunt obligat (vezi Gheorghe Craciun, Paul Cernat)
4. Nu ii citesc pe cei care imi sunt antipatici (vezi Cornel Ungureanu, Costi Rogozanu)
5. Nu citesc fictiune si povestile lui Harry Potter, scrise de o mama (vezi Radu Cosasu, Iolanda Malamen)
6. Nu citesc decat ce imi trimit prietenii, nu si ce imi povestesc ei (Gasca lui Filip Florian)
7. Nu citesc, ca ma plictisesc, m-am saturat, nu inteleg, refuz, nu suport, ma enerveaza … (Nazuri, la Dan C. Mihailescu etc., etc., etc…)
8. Nu citesc carti cu pagini mototolite, litere sterse sau coperti scamosate (vezi Gheorghe Craciun)
9. Nu citesc, ca nu ma excita (Frigiditate, la Lazurca, Balaita)
10. Nu citesc … c-asa-mi place mie, sa ma pish contra vantului! (Digestive, la Dan C. Mihailescu)

“Alchimistul” e o fabula usoara despre calea prescrisa fiecaruia in viata si alegerea noastra de a ne-o trasa intr-un fel sau altul. Mesajul nu este nou, iar cei ce si-au dat demult seama ca lucrurile cele mai simple sunt adesea incarcate de sensurile cele mai adanci, vor avea sentimentul de deja-vu. Ca stil si tematica, “Alchimistul” a fost adesea comparat cu “Micul print” al lui Exupery. Spre deosebire de acesta insa, Coelho face destule erori constructive ce n-ar clasa romanul sau decat in randul unui simplu succes comercial. Caracterul sau principal, Santiago, n-a reusit sa-mi inspire simpatia nici macar spre sfarsitul cartii. Cioban la propriu (si la figurat), e greu de inteles cum nici spre finalul uceniciei, alaturi de veritabilul alchimist, nu reuseste sa inteleaga lucruri simple care-ar putea sa-i salveze viata, cand aceasta e amenintata de arabi. Pe la sfarsit e aproape omorat in bataie la poalele piramidelor, si-abia intr-un tarziu isi aminteste de pilda mentorului sau si spune adevarul (ca se gasea acolo ca sa caute o comoara). Citeste mai departe »