Un text mai vechi, dar care cred ca merita sa fie adaptat si reprodus aici. Citeam pe un blog (nu spun care, ca poate asta se cauta: publicitate) ca programatorii romani s-ar afirma in strainatate datorita faptului ca fura software-ul din tara! Si nu ma mira ca sofismul acesta vine de la unul care NU e programator, ci doar a dat banii pe cateva licente, vrand poate mai degraba sa pozeze cat de cinstit e el.

Daca tiganii ne-au facut de ras prin toate colturile lumii, daca femeile noastre au devenit un cliseu la francezi (cunoscute stereotipic ca “les putes roumaines“), profesionistii nostri, cu precadere programatorii, sunt printre putinele categorii care pot spune ca ne-au adus o imagine clar pozitiva mai peste tot. Si n-o spun ca eu insumi sunt programator. Sau poate da, o spun TOCMAI ca sunt programator si stiu despre ce vorbesc. N-a fost un loc de munca in care sa ajung, iar daca oamenii avusesera sau aveau si alti programatori romani, originea mea a servit ca o referinta aditionala POZITIVA pentru mine. Si tot ce sper e ca la randul meu sa fi lasat in urma impresii bune despre profesionismul si capacitatile romanilor.

Bizar e ca romanii trec si sunt cu siguranta printre cei mai recunoscuti hackeri (cu sens mai degraba peiorativ, de crackeri) din lume. Si totusi, ca sa se inteleaga ca tendinta spre piratare a software-ului din Romania NU vine din vreo inclinatie naturala a romanului spre hotie, n-am auzit de-un singur caz in care vreun astfel de profesionist, odata ce-a lucrat pentru o firma din vest, cu salariu rezonabil si decent, sa fi aplicat aceleasi practici si acolo. N-am auzit de occidentali plangandu-se c-au angajat romani, ca le-au spart conturile, ca le-au furat software-ul, ca au profitat de pozitia lor.

Deci hai s-avem grija cat de departe mergem cu aberatiile. Revine vad tendinta degradanta a unora, in special dintre cei ramasi in Romania, de a scoate pe gura tot felul de prostii la adresa celor plecati. E fenomenul acesta care ar trebui mai degraba criticat. E capra vecinului, invidia si gelozia unora, ce-si baga de fapt unghia in gat, ca n-au putut si ei sa plece. Ca am cunoscut destule cazuri in care, odata ce-au plecat si ei, tot cei care ii injurau mai ieri pe emigranti s-au apucat sa ii trateze de idioti pe cei ramasi. Mie de specimenele acestea mi-e cu adevarat rusine.

Si nu, nu-s deloc mandru, nu-s fericit ca “mi-o creste traficul”, nu-s nici macar magulit ca pe careva din presa a interesat textul meu. Din cate inteleg, e oricum vorba de o publicatie marginala…

A doua jumatate a articolului “Ion Iliescu, bataia de joc a bloggerilor – Sarac si cinstit” din cotidianul Interesul Public e copia aproape fidela a textului meu de-acum doua zile, “Puneti mana pe Iliescu“, in care faceam mai mult o scurta trecere in revista a bloggerilor care au consemnat imediat dupa marea intalnire. Dupa cum vedeti, e vorba de un furt ordinar de continut, din care lipsesc cu desavarsire link-urile. Lui Mihnea i s-a furat si o poza, iar daca mai sunt si altii indignati ca li s-a pomenit numele fara precizarea sursei, adresati-va direct redactiei. In ce ma priveste, nu stiu daca merita efortul sa fac scandal, mai ales ca tipul care a redactat textul pare a fi un tanar care nu prea stie ce face.

Ma deranjeaza de asemenea titlul, ca il gasesc deplasat si excesiv. Una la mana, bloggerii au dat dovada chiar de prea mult respect in intalnirea directa cu Iliescu, fapt pe care mass-media l-a interpretat in totalitate gresit. A doua, nici reactiile ulterioare nu mi s-au parut atat “bataie de joc” (si nici unul din textele mele nu cred c-a alunecat spre asemenea extreme), cat mai degraba ecouri firesti de indignare, referitoare la trecutul dubios al acestui politician, si poate asteptarile multora ca acest batran controversat sa iasa in sfarsit la pensie si sa se-apuce de gradinarit. Sau de blogging…

Doar ca sa dovedesc c-a mea e mare, sa spunem ca pretioasa informatie vine de la Ciutacu.
Dar doamnele, Victore, ce facem cu doamnele?

Catalin m-a provocat la o polemica. Ce-i drept, de fapt l-am zgandarit eu mai intai, total amical …

Problema e ca nu vad de ce as dona in acest moment bani celor de la Creative Commons. Ma bucura ca au rezolvat-o si fara mine , c-au strans deja aproape $500,000. N-am absolut nimic impotriva lor, ba din contra mi se pare foarte laudabil ce fac (am licenta lor si pe acest blog). Dar mai degraba as dona ceva unui start-up ce cauta sa gaseasca solutia teleportarii, sau chiar unei fundatii care ajuta copiii din Africa (conditia fiind ca acel ban sa ajunga in buzunarul cui trebuie). La Creative Commons nu-mi apare clara investitia pe care-o vor face mai apoi cu acea suma. Si nu e vorba de costurile operationale, ci de obiective.

Un excelent articol scris mai demult de Catalin Istratoiu (sub licenta Creative Commons), caruia ii multumesc si pe aceasta cale si din care extrag partea strict referitoare la licente si copyright:

1. copyright – licenţa de facto a autorilor de cărţi şi articole publicate pe hârtie. Este o licenţă restrictivă prin care “toate drepturile sunt rezervate”, adică autorul (sau deţinătorul drepturilor, care poate fi o persoană diferită decât autorul) are dreptul să taie şi să spânzure toate încercările de fraudare sau plagiat. În general copyright-ul intră în vigoare automat la prima publicare a lucrării, dar în funcţie de legislaţia aferentă fiecărei ţări acest lucru poate fi sau nu valabil. De exemplu am citit că în anumite ţări era nevoie să ai un exemplar al lucrării donat către biblioteca centrală pentru a-ţi fi atribuit copyright-ul. Era până nu demult licenţa supremă, asta până să apară internetul. În acest moment mulţi consideră copyright-ul o licenţă depăşită deoarece nu poate ţine pasul cu tehnologia. Cum urmăreşti încălcarea copyright-ului când toţi mai mulţi oameni migrează spre formate digitale (vezi mp3, xvid, jpeg, mpeg) de stocare şi distribuţie al lucrărilor aflate sub acest tip de licenţiere ?

2. GNU General Public Licence – O licenţă care a fost copilul lui Richard Stallman prin care şi-a dorit deschiderea codului sursă şi libertatea de a-i aduce orice tip de modificări atâta timp cât este ţinut deschis. Practic este licenţa favorită a hackerilor (în accepţiunea de programator, om care găseşte soluţii problemelor întâlnite, nu de cracker şi criminal) deoarece oferă deschiderea şi libertatea de a modifica şi de a construi peste creaţiile altora. Mai este cunoscută şi drept copyleft datorită opunerii din punct de vedere conceptual copyright-ului. Practic oferă libertate nelimitată atâta timp cât menţi latura virală de a continua să-ţi publici lucrările sub acelaşi tip de licenţiere, oferind şi altora libertăţile de care te-ai bucurat tu. GPL-ul este administrat in acest moment de Free Software Foundation şi a ajuns la versiunea cu numărul 3. În tradiţie pură a hackerilor libertatea pe care o ai poate fi dusă la extrem chiar prin modificarea unei singure linii de cod într-un program şi schimbarea (fork-uri – desprinderea din lucrarea principala a unei versiuni care alege o ramură diferită de evoluţie) numelui aplicaţiei. Stallman a susţinut întotdeauna că licenţa GPL trebuie considerată prin sintagma “free, as in free speech, not free beer” – adică liber prin libertatea de expresie şi nu prin gratuitatea unui produs. Mai există variaţii pentru această licenţă pentru diferite cazuri aparte – vezi Lesser General Public Licence.

Citeste mai departe »