Cine zicea ca daca-ti lasi blogul mort pe luni de zile iti pierzi cititorii? Neah, ca romanu’ stie el ce cauta, iote-aici cine-mi tine traficul in viata, prin cautari de imagini de pe gugal (si mai sunt vreo douazeci de intrari de-astea recente):

Luati-o de-aici, fratilor, daca numai la asta va e mintea…

Ah, va asteptati la altceva?

Ma-ntreba unul acum cateva saptamani (cand tot asa, am scos momentan capul din cutie, sa ma revars contra gripei porcine): “Dar despre alegerile din Romania de ce nu scrii nimic?“. Era probabil vreun simbrias (platit de Partidul Labelor Romane) sa navigheze prin virtual, asa ca l-am luat la misto. Dar poate avea dreptate, asa ca ia sa pun aici bancul gasit prin comentariile de la Claus, ce reflecta cred opinia a milioane de electori (nu doar a mea si a babutzei) de douazeci de ani incoace:

Cica intra o babutza in cabina de vot si se face coada in spatele ei.
-Hai, mamaie, ca ne grabim si noi! ii zice un tanar care tot astepta.
Iar babutza:
-Stai, maica… Nu stiu cum se scrie “futu-va-n gura“, cu liniutza sau fara?

Incepe virtualul sa semene tot mai mult cu o gradina de nebuni. Spuneam acum trei zile ca tot primesc cereri si notificari la conturi vechi de Twitter, LinkedIn s.a., pur experimentale si pe care le-am creat acum vreun an doar ca sa ma pun la zi cu noutatile. Ce-mi pare nostim la ora asta e ca atatea situri cu mesaje create automat ajung sa compuna involuntar texte de-a dreptul ridicole si hilare, ca cel primit azi de la Twitter:

planeta nibiru is now following you on Twitter!  [...] You may follow planeta nibiru as well by clicking on the “follow” button.

Imi mai plac notificarile acelea gen “gigel vrea sa fie prietenul tau“. OK, dar cine pana mea o fi gigel asta? Il cunosc, a intrat vreodata in vorba cu mine pe undeva? Are macar vreun blog de unde sa-l iau? Foarte adesea, “gigel” e doar un nickname fara urma, ori vreun adolescent disperat dupa “prieteni”, care-ar trimite cereri de amicitie si lui Maica Tereza, dac-ar mai fi in viata.

Ca sa nu mai sustineti ca 8 martie e (doar) ziua femeii, iata mesajul primit pe email de la un amic din Montreal. Si e pe bune, nu-i nici o farsa!

…La multi ani totusi si voua, celorlalte!

M-a invitat saptamana trecuta directorul unei firme (un potential client) la restaurant. La plecare achita nota, dar insista la ospatar sa obtina chitanta cu lista completa a cheltuielilor, nu doar cea cu plata totala. E-un obicei frecvent pe-aici ca firma sa deduca managerilor in totalitate sau o mare parte din cheltuielile acestea zise “de reprezentanta”, in care intra si asemenea mese in interes de servici. Mai neobisnuit e sa prezinti lista detaliata a felurilor de mancare pe care le-ai ingurgitat.

Iata ce se intampla. Imi povesteste omul mai apoi, pe drum, ca noul lor contabil a descoperit ca mergeau unii singuri la restaurant si cumparau de fapt tablouri scumpe de pe pereti, in interes pur personal. Si-apoi prezentau bonul “de masa”, de sute de dolari, cu suma totala, pe care de obicei firma le-o rambursa in totalitate, nestiind ce-a facut de fapt tipul cu banii aceia.

…Sa mai spun ca ploua prin occident cu alde indivizi de-acestia? Care desigur sunt mai toti executivi sau pe putin manageri (ca angajatul de rand n-are dreptul la asemenea deduceri). Cand va-ntrebati iar cine-o fi dus economia lumii de rapa, ganditi-va si la privilegiatii astia, care golesc peretii restaurantelor pe banii firmelor pe care le fura la care lucreaza.