Sa zicem ca ti-am dat sau mi-ai dat vreo suta de dolari acum o vreme. E mult de-atunci si am uitat exact suma. Dar ti-o amintesti tu precis, si-mi spui ca era vorba de fapt de $110. Sau de $90. O diferenta infima, de numai vreo 10%. Iti da asta dreptul sa deviezi total discutia spre lipsa de memorie a celuilalt, spre importanta capitala a inexactitatilor, toate cu efectul vizibil al pierderii punctului de plecare? Ori e doar o diversiune pentru a uita total de suta aceea concreta?

Sunt oameni care asta fac, ce se complac in maruntisuri, cu scopul sau efectul salutar (pentru ei!) ca nu se mai uita nimeni la …bancnote. Ori am oroare de chestiile astea. Am oroare sa studiez etichetele din supermarket, si daca intre doua produse de vreo $10 exista o diferenta de 50 centi, sa pretind ca am facut economii nemaipomenite alegandu-l apoi pe cel mai ieftin. Tot timpul acela pierdut pe etichete (ca se strang ore!) prefer sa-l investesc mai lucrativ in alta parte. Chiar sa ma odihnesc, sa zicem, daca hei-rupul meu major e indreptat apoi spre obtinerea unui job sau contract mai banos, ori spre demararea unei afaceri.

Nu zice nimeni sa nu te mai uiti chiar deloc, sa nu mai salvezi si ceva la nivelul maruntisului. Dar cand ai timp si cand orele acelea pierdute in magazin n-ar fi de 10-100 de ori mai productive investite eventual in alta parte. Nu stiu cum se face insa, dar cei mai multi pe care-i stiu ca isi petrec timpul la economisirea maruntisului sunt cei mai jalnici negociatori cand e sa ceara o marire de salariu sau o rata orara mai buna. Pastrand proportiile, ce au economisit cu sarg in orele lor de citirea etichetelor se duce pe apa sambetei doar intr-o zi de lucru. Ori pierd zecile de mii de dolari in numai o luna, jucand nesabuit la bursa.

Incerc sa pornesc de astazi o discutie pe capitole despre economia lumii actuale, despre modelele economice existente si un posibil model “ideal” (sa-i zicem “sociocapitalism“, sau capitalismul cu fatza sociala), care ar rezolva (sau nu) si criza economica mondiala, pe care o constatam azi oriunde.

Voi reveni mai des la graficul acesta, fiindca reflecta cred dinamica avutiei diferitelor paturi sociale in doua sisteme economice cunoscute si unul potential aplicabil:

(1) Comunismul – cu linie rosie, am reprezentat cred ceea ce multi dintre noi am trait deja: o nivelare a salarizarii si posesivitatii, intr-o societate in care, indiferent cat te-ai fi demarcat de altii (prin studii, munca, inventii, descoperiri etc), nu ai fi posedat si n-ai fi fost recompensat cu mult mai mult decat nea Gica de la strung.

Citeste mai departe »

Hai sa vedem… Stiti ce reprezinta imaginea de mai jos? E evolutia principalei burse americane, a lui Dow Jones. Sau mai precis a lui Dow Jones Industrial Average ($INDU), de care s-a ales iar recent praful (alaturi de ceilalti indici: NASDAQ, S&P, AMEX). Mai avusese o cadere de-aceasta spectaculoasa pe la sfarsitul lui 2002, dupa ce ani de zile (incepand de prin 1928) urcase aproape constant:

Am luat apoi doar bucata de la sfarsit, din ultima luna si jumatate. Cand indicele a scazut aproape continuu …si nu prea!

Observati partile ascendente (dublate de mine cu rosu), ce se traduc totusi in …castiguri de miliarde de dolari! Sunt oameni care au facut cu siguranta bani cu ghiotura, pe nenorocirea altora. Mai mult decat in timpurile normale!

Invatamintele? In timp ce marea majoritate a omului de rand isi vede pensiile de-o viata duse pe apa sambetei, cei mai bogati vor deveni inca si mai bogati. Ca speculatii dintr-acestea bursiere nu prea are ocazia sa faca decat rechinul cu suficienta avere, sa bage masiv in stocuri cand sunt jos (ca sa le creasca artificial pretul), si-apoi sa-si tina broker-ul pe faza, sa le scoata rapid cand sunt sus.

…Tu cate miliarde de $$$ ai facut in bursa in ultimele zile?

Grea viata de CEO american in vremurile acestea de uriasa criza financiara. Iata ce sume enorme au putut pierde personal unii, ca nu se poate sa ramaneti insensibili. Fac deci apel la mici gesturi umanitare din partea voastra: cate-o donatie colo (fie si de-o mie-doua de Euro) ar fi de-apreciat.

	John Thain este nefericitul CEO al lui Merrill Lynch, care-a pierdut $49,390,000.
	CEO-ul lui Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, a pierdut si el (saracul) nu mai putin de $441,728,000! Dupa ce anul trecut luase acasa un package de $67 milioane…
	John Mack, CEO la Morgan Stanley, a inregistrat o pierdere de $126,420,000.
	Cel mai lovit de soarta pare CEO-ul lui Lehman Brothers, Richard Fuld, cu uriasa suma de $740,850,000. Bonusul amarat de $35 milioane de anul trecut nu-l va ajuta pare-se sa treaca de supa saracului. Iar actionarii firmei puse in faliment cica ar face presiuni sa le cedeze din avere, celor care au pierdut intr-adevar totul!

Au unii impresia ca prin Canada nu platesti impozite si taxe. Cand aud de salariul unuia de 60, 80 sau suta de mii pe an, se poarta de parca toti banii aceia ii intra in buzunar. Din pacate (pentru noi, cei de aici), Canada e una din tarile cu datorie externa ridicata si impozite pe masura.

Bazat pe ratele de taxare curente, pentru 2008, am facut un mic programel in JavaScript care va ajuta sa va faceti o idee despre cat baga statul (federalul SI provincialul!) in buzunar de pe urma noastra. La aceste taxe se mai adauga altele, neincluse aici, cum ar fi cotizatia pentru pensionare (CPP), taxele pe vanzari (GST) si impozitele mai mari pe dividende.

E-adevarat, exista si posibilitati de reducere a taxelor, prin cotizarea la un RSSP sau deducerea unor cheltuieli de firma, daca esti self-employed sau ai propria companie. Cu toate acestea, exista cazuri si locuri in care muncesti aproape jumatate de an ca sa …platesti statul.

Citeste mai departe »