Spuneam acum o vreme ca ma trezesc deseori cu radioul. Iar tipii au si-un mic concurs, cu-o intrebare mai mult sau mai putin filozofica (primul care ghiceste raspunsul capata bilete la spectacole). Acum 2-3 zile am auzit alta interesanta: care e cauza cea mai frecventa care-i impiedica pe canadieni sa fie fericiti?. Iar raspunsul ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri: fiindca fug prea mult de toate momentele neplacute, de nefericire, si-ajung sa nu mai traiasca intens nici clipele ce-ar trebui sa le prilejuiasca bucuria.

Cu alte cuvinte, traiesti cu atat mai intens momentele de fericire (acelea cate or fi) doar cand ai gustat si din pocalul mai putin ademenitor al nefericirii. Si totul are mult sens, trimitandu-ne cu gandul la contraste: cum sa stii sa pretuiesti binele, daca n-ai vazut ce-i raul? Cum sa apreciezi lumina, daca nu stii ce-i intunericul? Si chiar iubesti mai mult, mai pur si mai curat, cand dai peste atata alta mizerie, ura si ipocrizie prin jur.

Revenind la canadieni (iar americanii nu-s mult diferiti), se simte intr-adevar (mai ales la anglofoni) o anumita distantare rapida de tot ce poate insemna moment neplacut. Nu vor sa simta durerea, creandu-si iluzia ca fugind de rau nu vor fi nefericiti. Dar se creaza in timp o falsitate, o artificialitate a reactiilor, o maniera conventionala de dialogare (politically correctness). Noi, latinii, percepem clar raceala anglo-saxona, germana sau scandinava. Ei bine, avem de-acum si dovada ca, indiferent cat ne-am smulge noi firele de par din cap la necaz, macar gustam din viata mai din plin. Indiferent ca-i de bine sau de rau

Englezul are o vorba privind “elefantul din camera“, de care nimeni nu vorbeste, mai toti il ignora si poate cei mai multi nu-l vad. E vorba desigur ca multora ne scapa ce-i mai important. Cam asa imi apare intelectualitatea romana in ansamblu la ora actuala, cu precadere multimea de oameni educati, destui eruditi, care discuta probleme sociale, politica sau filozofie prin blog-uri si forumuri de pe web. Multe subiecte discutate, putine surprinderi exacte a ce e mai important, inca si mai putine propuneri de solutii concrete. Ne place sa vorbim, iar de la vorba la fapte e cale intr-adevar lunga.

Legat de “elefant” este momentul cand orice om incepe sa perceapa ceea ce englezii numesc “big picture” (tabloul de ansamblu). Stiu acum ce-nseamna, dar recunosc ca mi-au trebuit ani de zile sa ajung la surprinderea si exprimarea succinta a esentialului, dintr-o situatie complexa.

S-a intamplat cu destui ani in urma, cand am acceptat un contract la o companie guvernamentala canadiana. Rolul meu era sa definesc si sa recomand o solutie tehnologica, software, de gestionare in ansamblu a trei aeropoarte din zona. Naiv, exultam la bucuria de-a fi gasit o solutie eficace si mult mai ieftina decat cea prevazuta initial de departamentul de informatica a acelei firme. La doar o fractiune din bugetul de circa un milion de dolari pe care departamentul intentiona sa-l ceara companiei pe anul urmator, pentru implementrea ei.

M-am inselat insa, si nimeni nu mi-a spus direct care e cauza. Clientul mi-a “apreciat” munca, n-a avut nimic de reprosat, dar in final nu mi-a acceptat solutia. Si-am inteles doar la cateva luni mai tarziu cauza: ca firma guvernamentala, interesul departamentului era mai degraba gasirea unei “justificari” (oricare ar fi fost acesta dpdv tehnologic) pentru alocarea acelui buget urias. Solutia realista, ieftina si simpla, n-ar fi asigurat fonduri suficiente pentru salariile atatora care traiau de pe urma acelui departament. Ei da, ca-n Romania de ieri…

Asa am invatat ce-nseamna sa inteleg “big picture”-ul, sau sa observ “elefantul din camera”, de care totusi nimeni nu vorbeste…

Ines, care s-a mutat si pe blog nou, (imi) pune o intrebare foarte valabila: ce e cu acest “sic!”, care tot apare prin textele multora de pe virtual? Se traduce cumva prin “uite-asa! ca sa fac in ciuda si sa par cool” (cu provenienta directa din latinescul “sic = astfel, asa”)? Sau (mai rau) nu-i decat banalul “sîc“, scris fara caciula?

Ei bine, nu. “Sic transit gloria” nu are nimic de-a face cu sintagma “(sic!)” sau [sic], pe care-o intalnesti strict in textele literare (preponderent jurnalistice), pentru a mentiona simplu ca expresia imediat anterioara contine o eroare (de scriere, de interpretare sau de logica) redata ca atare din sursa originala.

Sa luam un exemplu. Sa spunem ca redai intr-un citat spusele altuia: “Sa sti [sic] ca de-asta suntem fraieri!“. Fara acel [sic], ar putea unii sa se lege de tine, ca acel “sti” ti-ar apartine. Cu [sic], semnalezi ca esti constient de eroare, dar asa a aparut textul in comentariul celuilalt. Citeste mai departe »