Acum vreun an, gaseam problema asta pusa foarte raspicat pe-un blog al unuia din tara. Aducea si exemplele unor prieteni plecati, care votau cum se nimerea (dupa parerea lui), ca oricum ii durea in basca, iar in tara n-aveau de gand sa se intoarca.

“Si acum dilema mea – pe care v-o supun si voua spre reflectie si dezbatere: credeti ca  romanilor plecati de ani multi din tara ar trebui sa li se permita sa mai voteze? Credeti ca e in regula ca unii carora de fapt nu le mai pasa de ce e aici au dreptul sa voteze? Unora carora li se rupe sau pe care , in cel mai fericit caz, “ii doare-n brici”? Cu atat mai mult cu cat este evident ca le lipseste orice urma de responsabilitate ori asumare a votului. Nu credeti ca decizia (votul) ar trebui sa le apartina celor pentru care acest vot chiar conteaza? E doar o intrebare. Si nici nu cred ca ceea ce intreb e nedemocratic. Dimpotriva.”

La scurta vreme apare si un comentariu care ii tine isonul. Redau tot partea lui esentiala, abtinandu-ma deocamdata de la a-mi spune parerea:

“Nici nu pot sa spun de cate ori nu m-am gandit (la toate votarile, de fapt…) de ce naiba trebuie sa-mi hotarasca viitorul mie, traitoare aici, bine inradacinata pe pamantul asta, toti plecatii definitiv din tara, toti stabilitii pe alte meleaguri, care isi aduc aminte ca sunt romani cand se voteaza in tara, cand mananca o sarma si cand aud o “populara”… Ce drept MORAL au toti astia sa voteze pentru mine, din moment ce nu traiesc aici, alaturi de mine… Dar m-am temut, la fel ca si tine, ca as avea porniri “antidemocratice”… Bullshit!”

Sunt curios doar: care e parerea voastra? La prima vedere are sens total ce-apare mai sus (si nu glumesc). Am plecat –> nu ne mai pasa –> de ce mai avem drept de vot? Sa ni se ia cetatenia deci, sa ni se ia dreptul la vot, sa ni se ia dreptul de a ne mai numi romani, nu-i asa?…

Citeam acum o vreme pe blogul unuia din Montreal de cazul unui roman pe care il recomandase sefului pentru angajare, cand se deschisese la firma un post de inginer de structuri. Cel recomandat se pare ca n-a facut mai apoi o treaba atat de buna (sau asa povesteste respectivul). Cert e ca a plecat sau a fost dat afara dupa un timp, iar cel care il recomandase luase niste critici din partea sefului. Romanul nostru este suparat ca iata, un tip pe care nu il cunostea deloc (l-a gasit prin cunostinta unei cunostinte) si pentru care a facut o fapta buna, l-a cam facut de ras.

Un lucru ma nedumireste in povestea asta, si-anume treaba cu acel moment de critica si culpabilizare. De ce sa-l ia pe el seful la rost? Doar fiindca celalalt (ingratul) era si el roman?

…Am mai cunoscut istorii de-acestea, la care binefacatorii nostri ascund sau “uita” un element poate pentru ei nu foarte semnificativ: prin multe firme din North America se dau recompense intre $1000-$2000 angajatilor ce recomanda personal vreun amic de-al lor, in cazul in care acesta este acceptat pentru o noua pozitie. Multe din joburile noi din companii apar si se umplu doar pe aceasta cale: pe “pile” din interior.

Ma-ntreb si eu acum: care iese mai castigat din toata afacerea si care-ar trebui intr-adevar apreciat? Recomandatul, care poate nici nu stie ca celalalt n-a facut-o el din inima buna? Sau “binefacatorul“, care-ar fi in stare sa recomande pe oricine, cata vreme poate sa puna mana pe bani lejeri?

Scriam unui “Roman in Canada” – care pana sa-si termine primul an de emigrare vedea mai mult verdele (acum sesizeaza tomnaticele) – ca toti am trecut de fapt si inca mai trecem prin stari asemanatoare. Culmea ca cei mai multi romani n-o recunosc: ii vezi ori ponegrind la greu emigratia, ori laudand-o excesiv.

Observ urmatorul scenariu repetandu-se cu regularitate de ani de zile, parca neschimbat. Desigur, in cazul celor care se incumeta sa parcurga tot “circuitul”… Inlocuiti “Canada” cu SUA, Franta, Italia, Spania sau ce alta tara doriti, ca nu prea conteaza

(1) din Romania: “WOW, mi-a venit viza pentru Canada! Ma duc in tara aceea minunata si-ntorc definitiv spatele la tara asta de kkt numita Romania!”

(2) primul an in Canada: “Ce bine e totul aici! Verdeata, oameni cumsecade, servicii puse la punct… Cum dreaq de mi-am pierdut atatia ani din viata in Romania aia?!”

(3) dupa primul an de Canada: “Cine dreaq m-o fi pus sa vin in Canada asta, tara de kkt?! Nu stateam eu bine in Romania? Unde nu erai privit de sus, mancai ca la mama acasa, n-aveai bani dar te distrai pe rupte?… M-am decis: ma intorc!”

(4) la cateva saptamani de la intoarcerea in Romania: “Bou sunt!! Cine dreaq m-a pus sa ma intorc in Romania, tara asta de kkt?! Plina de manelisti si de tigani, unde isi bat toti joc de tine pe fata! Nu mai bine stateam eu in Canada, unde nu erau toate perfecte, dar gaseai totusi mai mult respect?! …Ce m-as fi dus acum inapoi, dar am ramas si fara bani!”

PS: Ok, ok, exista si exceptii! ) Multe! Nu dati buzna sa-mi scrieti despre ele, ca nu despre asta vorbeam

[Traducerea unei vechi insemnari proprii informative, care-a ajuns mentionata ca referinta si pe destule situri importante, in engleza sau chiar franceza.]

Un gen de intalnire foarte posibila (stiu sigur ca au existat!) cu un occidental: “Buna ziua, domnule, mi-ati putea spune cum ajung la …?“. “Oh da, luati prima la dreapta, apoi …din ce tara sunteti?“. “Sunt roman“. Tipul se uita confuz la parul meu blond si pielea foarte alba: “Ah, deci sunteti tigan! Credeam ca voi romanii sunt mai inchisi la culoare“. “Nu, domnule, absolut deloc! Romanii si tiganii sunt pana si rase diferite! Si-n general e foarte jignitor pentru un roman sa fie confundat cu un tigan! Pentru stilul lor diferit de viata si imaginea preponderent negativa prin care sunt cunoscuti cei din urma.”

O grava prejudecata prin tarile occidentale ramane aceea ca romanii sunt de fapt la origine tigani. Pana si Tim LaHaye si Jerry B. Jenkins propaga acest degradant tabloid in seria lor de romane de succes Left Behind: cand unul intreaba despre Romania, tara din care provine Nicolae Carpathia – Anticrist-ul cu figura de Robert Redford imaginat de autori – i se raspunde: “Credeam ca romanii sunt mai intunecati la culoare“.

Citeste mai departe »

Situatie intalnita (nu neaparat personala)… Aproape ca se invita la tine in vizita. Vin pentru cateva zile, cu cei doi copii ai lor, de varsta frageda. Ii iei de la aeroport. Le oferi camera ta cea mai mare, tu si sotia urmand sa dormiti cu copiii. Iti iei cateva zile libere de la servici, ca sa-i plimbi sa se simta bine. Pui tot ce ai mai bun pe masa…

Din prima seara, il vezi pe el nervos, batandu-si copiii in fata alor tai (neobisnuiti cu asemenea excese de violenta). Ea cere alcool (tuica) de la prima ora a diminetii. Le intelegi stresul, ca nu-i usor printre straini, si cu copii. Stii deja ca relatia lor de cuplu a trecut si pe la “counseling“. Cauti sa nu-i judeci si nu te bagi.

El si-a terminat recent studii de post-doctorat si-ti vorbeste oarecum cu importanta, parca ar face-o mai mult pentru el (putin conteaza ca si tu lucrezi la una din companiile cele mai mari din lume, ca ai totusi un bagaj de cunostinte, experienta si ratiune pe care destui altii le apreciaza). Citeste mai departe »