Stiu, am cam lasat blogul balta. Asta e si NU imi pare rau. N-a fost si nu e prioritatea vietii mele: cand am timp si ceva de spus, scriu. Cand nu, nu.

De fapt, chiar ma cuprinde dezamagirea cand vad pe-atatia facandu-si blog nu ca sa-si depene gandurile si crezul in viata, ci ca sa-si afiseze mai degraba niste reclame de AdSense. Consider cele doua scopuri incompatibile. Pe-un blog “personal” nu au ce cauta reclame, daca intr-adevar doresti sa il prezinti ca personal, ca parte din fiinta ta.

Ce-a mai fost, ce-am mai facut… Am muncit 2-3 luni timp de 14-16 ore pe zi, la contractul actual. Nu ma plangeti, c-a fost cu folos, am pus un ban de-o parte, ca as putea sta linistit financiar si pana la sfarsitul anului. De asta mi-am ales acest mod de viata…

Am schimbat acum si motto-ul blogului. A fost creat acum vreo doi ani ca “Situatii din Blogosfera”, dar sa fiu sincer mi se cam rupe la ora actuala de blogosfera romaneasca in general: prea multi adolescenti ce n-au prea mult a spune, dar hop cu blogul si balmajeala (incluzand comentariile de trei parale prin blogurile altora). Este de fapt un alt motiv pentru care m-am cam desumflat si-am mai lasat-o balta.

2008 a fost pentru mine un an surprinzator de bun pe virtual: mi-am facut in mod neasteptat cativa prieteni bunicei prin intermediul blogului. Ca si la mine insa, inceputul lui 2009 i-a gasit cam ocupati. Unul si-a inchis blogul, altii i-au dat o orientare diferita, destui au rarit-o la fel cum am facut eu (prinsi probabil cu altele). Ce-nseamna insa pentru mine prietenia pe net? Sunt la mii de kilometri distanta de majoritatea si nici nu ne-am vazut vreodata. Iar daca ne-am vedea, exista intotdeauna posibilitatea ca persoana din viata reala sa nu corespunda imaginii pe care ti-o faci despre celalalt dupa cum scrie.

Revenind la motto, mai spun doar atat: vorbele lui Kant mi-au ramas in suflet din anii tineretii, de cand eram absorbit de filozofie, iar moralitatea n-a ajuns niciodata o vorba goala. Sunt om si am facut greselile mele. Nu o sa accept insa niciodata lectii de morala de la vreun putzopalmist. Fiindca ploua cu de-astia. Si ii gasesti din pacate si in vecinatatea imediat inconjuratoare, printre falsii “amici”, printre rude, printre “prietenii” ce iti vor bine cata vreme esti jos sau le accepti balmajelile. M-am confruntat si ma confrunt cu-aceeasi problema: ce usor mi-ar fi sa adopt si eu retorica subreda a altora, sa ma ascund in spatele vorbelor si sa fac din morala un rahat invelit in ciocolata. Dar cata vreme ma uit in oglinda si nu mi-e rusine de ce vad, consider ca taria data de reflexia sticlei e mult mai pretioasa decat falsul.

Asa ca, desi sunt convins ca morala azi sau un motto ca “Cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine” ar face sa surada pe cei mai multi idioti, prefer sa raman “ursuletzul din padurea nebuna”. Despre ce e vorba? E o poveste pe care-am scris-o pentru copiii mei, inainte chiar ca prima mea fata (ce face anul acesta 18 ani) sa apara pe lume. E vorba de un urs care era luat drept nebun in padurea lui, fiind singurul ce sesiza culorile (toti ceilalti fiind daltonisti). Nu sunt buricul pamantului si nu pretind nicidecum ca as fi singurul ce “vad lumea in culori”. Stiu ca mai sunt si altii, am dat de ei chiar, si numai pentru ei as dori sa continui acest blog. Rahatzii in ploaie sa se abtina.

• Zodia Leilor
• Time Consuming
• Test de personalitate
• Schimbari la blog
• Sarbatori fericite!