Deci pana la urma s-a nimerit sa fie Oracle, nu IBM, cea care a cumparat mamutul Sun Microsystems. Iar Microsoft se pare ca a reluat discutiile pentru asimilarea lui Yahoo…
Cei dintre noi mai vechi in domeniul informaticii mai urmarim cred cu interes ce se mai intampla in arena acestor istorice monstruoase companii. Si ma gandesc azi cu precadere la giganti ca Microsoft, Google, IBM, Oracle, Sun, Yahoo, Adobe, SAP (am uitat pe careva?). Acum numai 2-3 ani, Sun cumparase MySQL, un produs prin excelenta open-source. Majoritatea adversarilor lui Microsoft (IBM, Sun, Oracle) s-au axat de multa vreme pe Linux. Dar cati au astazi Linux pe calculatoarele lor si cati pot spune ca aceasta varianta de Unix a inlocuit intr-adevar Windows?
Lucrez de 20 de ani in software development si folosesc inca diverse platforme ale acestor furnizori, dar mai mereu nu pentru excelenta lor, ci pentru ca-n produse de-acestea baga clientii banii cu galeata. Marketing-ul e baza, fiindca majoritatea managerilor sau executivilor cu putere de decizie nu stiu in general mare lucru despre capacitatile lor reale. Ei au nevoie sa-si justifice bugetele cu sume astronomice (ca sa se vada ca au investit in chestii “serioase”), rentabilitatea si eficienta fiind de multe ori pe planul doi.
Dedicatie? Munca asidua? Productivitate sau imbunatatire a cunostintelor?… Nimic din toate astea. Lumea e de multa vreme cu fundul in sus, iar actuala criza se datoreaza in mare parte imbecilitatilor si non-sensului pe care continuam sa-l promovam la locurile de munca.
Ma suna acum cateva zile un prieten din Montreal, ingrijorat ca au inceput sa dea afara si la compania in care lucra. Iar el, cu un salariu mai bunicel, avea toate sansele sa fie inclus in urmatorul pluton. Supararea mare ii venea insa din cu totul alta cauza, ca se gasea pe punctul de a-si pierde colacul de salvare. Cum? Iata:
Printre cele cateva proiecte ale firmei, era si unul care cerea cunostinte avansate de SharePoint. Amicul n-avea experienta in asa ceva, deci le-a cerut sa il trimita la un curs de specializare. Iar marele succes a venit din faptul ca sefii i-au aprobat cererea. A cautat un curs de-acesta la o firma externa prin Montreal. N-a gasit. A cautat si prin vecinatate, prin Toronto sau Ottawa, dupa ce i-au promis ca i-ar plati si drumul, hotelul etc. Gasise un curs in Ottawa si era super-fericit, dar tocmai la inscriere afla ca oamenii anuleaza cursul, din lipsa de candidati.
S-a scris deja despre acest “miracol” prin toate colturile Internetului. Video-urile postate au cate 10-20 de milioane de vizualizari si peste suta de mii de mesaje, cam toate unanim apreciative. Am vazut-o si pe la CNN, si pe multe alte canale de televiziune. Deci nu va mai spun despre cine si ce este vorba, presupun ca stiti (faceti dublu-click pe clip si vizualizati-l pe youtube, ca mai toti au dezactivat embedding-ul, probabil din cauza traficului enorm)…
Scotianca aceasta in varsta (47 de ani), de la tara, fara sex-appeal, care traieste singura cu pisica si spune ca n-a fost sarutata vreodata, ar trebui sa fie o lectie de umilitate pentru noi toti. Am insa speranta ca va fi mai mult, ca vom incepe sa cerem de la mass-media sa arunce dracului la toaleta toate proastele fardate si fara pic de talent ce-s promovate ca mari cantarete, cand ele au doar curul futabil. Sa pretindem canalelor de televiziune sa ne mai scuteasca de toti cocalarii si derbedeii ce-si schiauna de asemenea guitatul pe sticla, doar ca pica idioatele in fund la freza lor smechera.
Mai stie careva cine a inventat insulina? Sau macar iPod-ul? (Si nu, nu e Steve Jobs. Asta e doar multi-miliardarul speculant cu singurul talent de-a fi gasit pe altii mai destepti ca el, care sa-i faca treaba din anonimat – cum s-a servit altadata de Wozniak). Iesim oare din decadenta? Sau revenim la metehnele si pornografia noastra de zi cu zi, ca si cum n-ar fi fost nimic?
Destui sunt cei care ma indeamna sa scriu o carte cu aventurile vietii mele. Stiu ca am trait numai in anii 90 cat nu traiesc altii in intreaga lor viata. Pornind de la plecarea in Elvetia, in iarna lui 1990, si culminand cu cei 3 ani petrecuti la Microsoft, in grupul Windows, vizavi de cladirea lui Bill Gates. Zau ca as avea ce povesti, chiar daca n-am talentul la scris al vreunui Marin Preda.
Sa fie oare intamplator ca majoritatea celor incluse in patent pending-ul meu din 1999, cand am incercat sa pornesc cam de unul singur o companie in plina criza a dot-com-urilor, le regasesc zece ani mai tarziu in cel putin doua produse majore ale lui Microsoft? N-am inventat desigur roata, dar mi-este greu sa uit cate bete in roate am luat de la diversi actori ai vietii mele, cand vad azi clar ca eram pe drumul cel bun.
Stiu, am cam lasat blogul balta. Asta e si NU imi pare rau. N-a fost si nu e prioritatea vietii mele: cand am timp si ceva de spus, scriu. Cand nu, nu.
De fapt, chiar ma cuprinde dezamagirea cand vad pe-atatia facandu-si blog nu ca sa-si depene gandurile si crezul in viata, ci ca sa-si afiseze mai degraba niste reclame de AdSense. Consider cele doua scopuri incompatibile. Pe-un blog “personal” nu au ce cauta reclame, daca intr-adevar doresti sa il prezinti ca personal, ca parte din fiinta ta.
Ce-a mai fost, ce-am mai facut… Am muncit 2-3 luni timp de 14-16 ore pe zi, la contractul actual. Nu ma plangeti, c-a fost cu folos, am pus un ban de-o parte, ca as putea sta linistit financiar si pana la sfarsitul anului. De asta mi-am ales acest mod de viata…
