Incepe virtualul sa semene tot mai mult cu o gradina de nebuni. Spuneam acum trei zile ca tot primesc cereri si notificari la conturi vechi de Twitter, LinkedIn s.a., pur experimentale si pe care le-am creat acum vreun an doar ca sa ma pun la zi cu noutatile. Ce-mi pare nostim la ora asta e ca atatea situri cu mesaje create automat ajung sa compuna involuntar texte de-a dreptul ridicole si hilare, ca cel primit azi de la Twitter:

planeta nibiru is now following you on Twitter!  [...] You may follow planeta nibiru as well by clicking on the “follow” button.

Imi mai plac notificarile acelea gen “gigel vrea sa fie prietenul tau“. OK, dar cine pana mea o fi gigel asta? Il cunosc, a intrat vreodata in vorba cu mine pe undeva? Are macar vreun blog de unde sa-l iau? Foarte adesea, “gigel” e doar un nickname fara urma, ori vreun adolescent disperat dupa “prieteni”, care-ar trimite cereri de amicitie si lui Maica Tereza, dac-ar mai fi in viata.

Sa ma scuze toti cei mi-au trimis in ultimele luni invitatii in retelele lor de socializare, gasindu-mi conturile de Twitter, Facebook, LinkedIn etc. Lucrez in software, in web development, iar retelele de socializare ma preocupa mai mult din punct de vedere profesional. Mai toate acele conturi mi le-am creat experimental, sa ma pun la punct cu tehnologia, cu ce ofera, cu ce apare nou. Nu cred insa in “socializarea” oferita de ele, iar unora (Twitter) nici nu le vad utilitatea (e mai degraba pierdere de timp).

Spuneam si-acum 2-3 zile ca, locuind la asa mare departare de Romania, Europa si chiar coasta de est a Americii, chestia cu “noi prieteni” rar s-ar concretiza in practica, din cauza distantelor. Sunt alte semne cand te apropii mai mult de cineva, iar cei cu care ajung sa conversez mai des prin email sau messenger stiu la ce ma refer. Doar genul acesta de prietenii, cand simt si de la celalalt o deschidere in aceasta directie, doresc sa le mentin in timp. Restul amicitiilor “virtuale”? Multi oameni amabili, pe care-i respect si la care tin, dar parca se ramane cu majoritatea la nivelul artificialitatii, la “hai sa mai trancanim pe virtual cand nu avem ce face” si atat.

Devin tot mai dezamagit de urmatoarea realitate de prin blogurile romanesti: prea multi (si ma refer cu precadere la amici, la oameni pe care-i stiam altadata mai seriosi) ce nu acorda destula atentie la comentarii.

Notificarea prin email

Exista un plugin simplu de WordPress care-ti trimite automat email cand apare un nou comentariu la un subiect anterior discutat. Multi nu il au. De ce-i bun? Ca n-am timp, frate, sa revin constant la articolele la care-am bagat vreo vorba, sa vad de s-a invrednicit careva sa raspunda. Am insa GMail-ul permanent deschis, si nici o notificare nu-mi scapa.

Pe Blogspot e-o problema veche cu linkul spre profil. Nu-l folosesc, si-am renuntat demult si la aiureala de OpenID. Dar s-a uitat vreunul daca mai exista si alta posibilitate? Who cares?…

Ultimele comentarii

Constat ca unii si-au retras si feed-ul ultimelor comentarii. Alt semn ca iata, le-a scazut interesul la blah-blah-ul altora. Macar de-acolo mai urmaream interventiile altora pe subiectele ce ma interesau.

Raspunsuri si feedback

Las la unii cate un comentariu (si nu de-acela de-o linie, gen “vai ce misto ai scris”), nici nu se sinchisesc sa dea acolo vreun feedback. Si-un “ba p-a ma-tii” ar fi preferabil nesimtirii. Altminteri salut coane, la ce dreaq sa mai trec pe-acolo si sa-mi mai pierd timpul data aviatoare? Blogurile pline de subiecte cu “Nici un comentariu” invita la “ocoleste-ma”. Asta doriti?

Mai vad o alta schimbare, la raspunsurile de forma, din care se simte imediat ca celalalt n-are chef de vreo conversatie serioasa pe subiectul sau. Si-a depanat doar banalitatile, a lasat chestia cu “va rog comentati” mai mult de florile marului, si-i place sa raspunda numai cu amabilitati de trei parale la orice.

Oameni care “scriu doar pentru ei”

Da, a revenit moda sa “scrii doar pentru tine”. Pe de o parte inteleg senzatia, ca si mie mi-a cam pierit cheful de blogareala in ultima vreme, din cauza comentariilor de trei parale si-a unor comentatori cu IQ relativ redus (sa nu zic mai mult).

Dar nu e oare totusi ipocrit sa sustii chestia asta, cand in mod deliberat iti tii blog public si inviti la “Lasati un comentariu”? La ce mai faci pe altii sa-si piarda timpul, daca tu lasi vadit impresia ca te doare-n pix cand si daca-ti comenteaza altul subiectul?

Spuneam si altadata ca pana acum (slava Domnului) n-am prea simtit pe pielea proprie efectele crizei asteia zice-se mondiale. Am inceput sa le simt, insa intr-un mod mai degraba neasteptat. Citesc prin presa ca “retail“-ul sufera enorm, ca nu se mai vinde una au alta. OK, mi-am zis, sa ne uitam dupa niste scaderi de pret, poate asa or sa incurajeze vanzarile. Pe dracu, insa! Mi-am luat recent un alt calculator, iar preturile par aceleasi. Au dat oamenii afara, ca sa faca economii pe salarii, dar si-au pastrat nababii aceleasi ambitii de profit!

Iau ieri niste clatite cu capsuni si banane, care-mi placeau de multa vreme, dar raman iar surprins: le-au crescut pretul, iar frisca se plateste de acum separat! La video-store au avut pana prin martie o promotie buna la DVD-uri, ca era permanent plin de lume pe acolo. De-atunci insa au dublat pretul, iar magazinul e mai mereu gol. De la alimentara cumpar o salata ofilita (ca alta nu vezi), iar carnea o gasesc adesea invechita. Banca nu mi-a incasat niste cecuri, la care n-am avut vreodata probleme anterior. Si nu m-ar mira s-apara si pe-aici, in Canada, cereri de la institutiile financiare sa le scoatem din rahat cu taxe din buzunarul nostru.

Ca sa rezum: servicii mai proaste (si nu din lipsa de oameni), preturile aceleasi sau chiar mai scumpe! Inteleg si eu regula aceea economica simpla, ca atunci cand scad vanzarile, se pot creste preturile. Dar mai exista totusi (mai ales in capitalism) si treaba aia referitoare la concurenta si preturi competitive. Adica ma asteptam desigur sa mai existe si companii care creaza incetitive prin scaderea pretului: faci mai putin profit pe bucata, dar vinzi mai mult. Nu prea exista asta (parca toti sunt vorbiti) si ma intreb cine pierde de fapt, pe termen lung.

Aflu de la Andix ca afganii au legalizat violul. Si urla feminista care-o fi scris articolul (ca nu vad pe altul intreg la minte s-o faca) de 2-3 ori ca “sotul poate cere sex dupa cum doreste si cand doreste“. Pana gasesc un paragraf imediat urmator cu o afirmatie totusi mult diferita:

“Cata vreme barbatul nu e in calatorie, are dreptul de-a avea sex cu nevasta-sa fiece a patra noapte. Doar daca aceasta nu-i bolnava si n-are vreo boala pe care sexul ar agrava-o, nevasta e obligata sa raspunda pozitiv dorintelor sexuale ale barbatului ei.”

Chestia imi pare mai degraba hilara - nu cred ca e nevoie de legi ca sa stabilesti modalitatea relatiilor sexuale intr-o casnicie – dar hai sa ne uitam putin si in gradinile noastre: cate cupluri cunoasteti in care pune vreo pipitza mana pe celalalt, traieste din munca lui, il santajeaza dupa numai cateva luni cu divortul, pensia alimentara si jumatate din ce-a muncit (chiar daca individa a venit cu mana goala in cuplu) si nu mai zic de sex, ca nu exista. E casnicia asta mai normala decat la afgani?

Citeste mai departe »