Chiar daca aveti impresia ca n-ati auzit de “micromanagement“, se prea poate s-aveti zilnic de-a face cu el. Patru oameni din cinci gandesc ca-s victime ale micromanagement-ului. 68% din cei supervizati de femei si 57% din cei supervizati de barbati gandesc ca seful lor e un “micromanager”. Cu alte cuvinte si lasand limbajul “tehnic” la o parte, e un prost manager. Un individ care nu numai ca nu isi cunoaste meseria, dar si un control freak (obsedat sa-si controleze subalternii), un tip care-si impune dorintele prin dictatura sau crearea unui mediu de teroare, un individ care nu doar ca iti acreste ziua de munca, dar iti pune si obstacole acerbe in calea dezvoltarii personale, ca bun profesionist si bun executant in meseria pe care o ai.

Micromanagement-ul a devenit un fenomen pe larg recunoscut de managerii insisi. E parte din stiinta predata in mediile economice si are niste modalitati de manifestare destul de clar identificabile. Bibliografie exista destula (vezi referintele din final sau cauta singur termenul pe Google), dar in mare parte este expusa doar ca …sfaturi de la managerii mai experimentati catre cei afectati, despre cum sa se vindece de “boala”. Tu insa, ca angajat, se prea poate sa nu cunosti nici macar termenul. Stii doar ca ai un sef idiot si n-ai ce-i face! E chiar surprinzator ca, la ora actuala, mai avem inca de suportat puzderie de asemenea indivizi cu semne patologice clare, care-ar necesita mai degraba tratament sau reinvatare cu viata. Nu sa fie promovati pe criterii total aiurea si suportati de cei carora le baga bete in roate.

Obsedati de control

Micromanagerul este primordial seful obsedat de control. Cel care nu stie sau nu poate sa delege. Nu cel care stie si doreste sa faca totul el insusi (ca nici nu cred sa existe asa ceva), ci cel care nu poate rezista tentatiei de a controla in detaliu tot ce ii face subordonatul.

Atentie la o varianta mai greu identificabila a obsesiei acesteia de control! Ca pot fi unii care sa se arate mai intai convinsi de argumentele voastre logice, ca trebuie sa va acorde ceva credit cand proiectele merg bine si va faceti meseria. Cum n-au incotro, va pot la o adica acorda sansa sa le dovediti ce stiti. Etapa imediat urmatoare va aparea chiar ca o perioada absolut fericita a vietii voastre, fiindca managerii si-au luat total mainile de pe control.

Nu va lasati insa indusi in eroare! Cand sunteti total lasati pentru un timp in voia voastra, e mai degraba semn ca indivizii va urmaresc din umbra, asteptandu-se sa esuati (si astfel le veti dovedi ca aveau dreptate). Daca totusi va faceti treaba, iar proiectul avanseaza surprinzator de bine, ii veti vedea reaparand treptat in raza, cerandu-va sa-i tineti tot mai des la curent cu mersul lucrurilor, luand credite pe munca voastra (cand ei de fapt va fura meseria), pretinzandu-va documentatii inutile prin care urmaresc de fapt sa va consume din timpul dedicat proiectului si sa va reaminteasca cine e de fapt in control. Indivizii acestia pot chiar deveni treptat sabotori ai unor activitati corect efectuate. Ca la un moment dat nici nu-i mai intereseaza proiectul, ci sa va tina sub control si sa-si protejeze scaunele de unii prea zelosi. Doar chestie de ego si vanitate…

Oameni sau proiecte?

In loc sa controleze proiectele, ei controleaza oamenii care lucreaza la ele, intr-un mod excesiv. Si asta fie pentru ca nu se pricep la detaliile tehnice, fie ca le place puterea (cel mai adesea e insa vorba de amandoua). Ii veti gasi legandu-se mai mereu de chestiile marunte ale vietii voastre: cand si cat ai stat la toaleta sau la masa, cate minute ai intarziat dimineata, ce anume e pe ecranul calculatorului tau…

In mod bizar, am intalnit de-a lungul celor 20 de ani de experienta prea multe cazuri in care tocmai cei care se lasau astfel controlati aveau la dolce vita. Ca nici un sef nu poate sa stea permanent cu ochii pe ecranul tau, iar cand nu-l vezi, iti bagi picioarele in ea de munca si iti vezi de-ale tale. Nu vei fi luat la rost cu ce-ai facut la servici, fiindca seful a vazut ca esti acolo. Iar dupa logica lui sumara, prezenta atrage dupa sine munca, nu?

Un manager adevarat te va intreba nu doar daca ti-ai indeplinit sarcinile, ci si ce anume ar putea sa faca el insusi ca sa-ti atingi obiectivele. Cand unuia ii pasa cu adevarat de rezultatele muncii tale, nu gaseste ca singura metoda faptul de-a te inboldi de la spate si-a pune si mai multa presiune pe tine. Micromanagerul se va grabi insa ca in orice moment mai delicat al proiectului sa vina cu acuzatii si culpabilizari, cu identificarea vinovatilor, in loc sa caute constructiv solutii posibile la impasul respectiv. Vanatoarea de vrajitoare tine locul la rezolvarea pe cale inteligenta a problemelor pur tehnice.

Seful ca obstacol

O dovada clara ca ai de-a face cu un micromanager e atunci cand roadele muncii tale aduc bune rezultate, cand nu exista de fapt ceva sa-ti reprosezi, si vezi ca supervizorii mai mult incurca lucrurile si nu-ti dau creditele pentru munca efectuata. Cu un micromanager nu te afirmi decat daca ii stai in gratzii. Si din pacate exista mult prea multi buni profesionisti in ziua de azi, care se lamuresc de-acest lucru si renunta la a mai asuda pentru bune rezultate. Cand ce vrea respectivul este de fapt sa-i vii doar la program, sa stai cuminte in banca ta, sa-i recunosti fara vreo ezitare suprematia.

Am avut si eu insumi destule joburi sau contracte in care, cu cat o luam mai lejer, cu-atat eram mai bine vazut. Riscul cel mare e ca in timp te deprofesionalizezi, renunti sa cauti sa-ti mai faci treaba intr-adevar bine, cand vezi ca tot ce conteaza de fapt e sa iesi bine in fata sefului. Nu-i de mirare ca-s atatea firme in care, atunci cand vine cate-un val de concedieri, indivizi cu vechime de 20-30-40 de ani sunt speriati ca de moarte. Cand tu te-astepti ca tocmai tipii acestia sa fi capatat in timp know-how si cunostinte proportionale anilor petrecuti intr-un sector, ii vezi de fapt in postura unora care-au mancat o paine pe degeaba, care lucreaza cu tehnici invechite si si-au luat malaiul mai mult fiindca au pupat ani la rand dorsalele cui trebuia.

Cum lupti cu micromanagerii

O solutie miracol nu exista, iar cei mai multi dintre noi ori izbucnim la un moment dat si aruncam niste “verde in fata” la manie, ori parasim compania si …picam la urmatoarea peste acelasi bullshit. Deci atitudinea asta nu ajuta. De ce nu incercam alta? In loc sa ne enervam, sa incercam sa-i constientizam intai pe indivizi (si pe toti ceilalti din jurul nostru) ca sindroamele clar identificabile la persoana lor sunt de multa vreme recunoscute ca “micromanagement”, ca fenomen deplorabil si criticabil, ce nu ajuta nimanui. Nu ajuta nici proiectelor la care se lucreaza, nu ajuta desigur subordonatilor carora li se acreste inutil viata, dar nu ajuta pe termen lung nici sefului, care-n final tot ce-i posibil ca isi va gasi nasul.

In loc sa faceti spume si sa le aruncati la manie “adevaruri” la figura, trimiteti un email colectiv cu linkuri catre articole despre micromanagement. Termenul in sine nu este peiorativ (ca nu implica neaparat definitia de “sef idiot”), dar articolele serioase despre micromanagement identifica in mod clar, competent si lucid, modul de manifestare si consecintele posibile la care asemenea actiuni duc. Nu scrieti in mesaj ca ii gasiti pe ei insisi ca fiind “micromanageri”, ci mai degraba ceva de genul:

Am gasit articolele acestea despre “micromanagement”, un fenomen pare-se foarte raspandit la ora actuala, care nu duce la lucruri bune si este reparabil. Cred ca orice manager sau subordonat ar trebui sa le citeasca si sa fie constient de fenomen ca atare, de intinderea lui si de modalitatile constructive de remediere.

Cine e de vina?

Stiu ca majoritatea celor care vor citi aceste randuri se vor repezi sa recunoasca (si sa injure) cel putin un micromanager din viata lor. Si totusi, uitati-va bine la “dobitocul” pe care il injurati azi, fiindca – pentru cei mai multi – acela veti fi voi, de-aici in nici zece ani. Ca majoritatea acceptati ca bovinele stilul de viata actual, decizand sa rabdati excesele sefilor. Pentru ipoteca pe care o aveti de platit, teama gasirii unui nou loc de munca si lenea de-a va mai tine la zi cu noile tehnologii.

Iti dai treptat seama ca asta e situatia mai peste tot, si “te adaptezi”. Adica inghiti in sec, devii un “yes, man“, ajungi in timp chiar sa pupi vartos in cur pe cel pe care-l injuri cand te intorci seara acasa. Lasi dracului invatatul sau satisfactia muncii bine facute, cand vezi ca tot ce conteaza de fapt e sa implinesti dorintele sefului. Indiferent daca iti faci sau nu treaba bine, de modul slugarnic prin care ii raspunzi depinde in cele din urma totul. Iar dupa cativa ani, daca ai stat cuminte in banca ta si ai respectat ierarhia, e greu sa nu te vezi automat promovat, pe motive desigur de …competenta.

Nu se vorbeste mai deloc de asta, dar gasesc sincer marea masa a managerilor actuali (pe cei de mijloc sau chiar din executiv) ca principala cauza a crizei economice mondiale actuale. Am trait si criza dotcom-urilor de pe la sfarsitul anilor 90. Am citit pe-atunci rare articole din presa, care punctau in mod corect ca destule asemenea companii aveau planuri de afaceri si produse facute varza de manageri excesivi, ce ameteau vreun investitor banos pe la partidele de golf si-apoi se dovedeau incapabili sa realizeze proiectele. Am lucrat pentru destule asemenea companii si stiu cum imi faceam cruce la haosul, lipsa de competenta si debandada ce domnea pe acolo. Indiferent cat de bine imi faceam treaba la nivel de programare (si iubesc munca aceasta directa cu ordinatorul, pe care nu poti sa-l fentezi cum vrei), apareau mai mereu decizii idioate de la middle sau upper-management, care zadarniceau totul.

La nici un an mai apoi, ii regaseai bine mersi pe cei care au dus acele firme la faliment prin alte companii. Desigur, tot in functii “de raspundere” si conducere, fiindca cica oamenii “aveau experienta”. Multi dintre ei sunt printre escrocii care si-au tras bonusuri de milioane din ajutoarele acordate de guverne, din taxele noastre. Cu o mana isi acordau primele de milioane de dolari pe capatana, cu alta semnau foile de concediere a mii de subalterni. Ca asta-i modul prin care majoritatea inteleg sa faca economii si profituri: salariile reprezinta intotdeauna partea cea mai serioasa de cheltuieli a unei firme, iar orice idiot stie ca, taind cateva locuri de munca, economiseste milioanele pe care si le-a bagat la ciorap. Si mai ramane si ceva maruntis “de profit”. Pe seama caruia o sa-si traga primele pe anul urmator!

Va mai trece vreme pana sa puna careva degetul pe rana. Deocamdata nu se intampla nimic, fiindca fiecare din noi participa de fapt la a tine situatia asta penibila in viata: blamam jogodiile de azi, cand de fapt ravnim la ce au si ne pregatim sa le luam maine locul. Iar maine o sa le acrim si noi viata altora, din scaunele noastre de sefi, asa cum ne-au acrit ceilalti propriile noastre zile mai inainte. Cum iesim din cercul asta vicios? Ar trebui poate sa incepem prin a vorbi pe sleau de incompetente, de sarlatanie, de furatul caciulii. Fara a mai veni cu prosteala ca “ne-am lua de bogati” (si vezi tu, asta seamana cu “socialism”). Fara a ne mai uita atata la altii, inainte de a ne privi lucid si detasat propriile intentii.

Referinte

• Micromanagement is Mismanagement
• A Cure for Micro-Management
• Avoiding Micromanagement
• 8 ways micro-managers can cure themselves
• Type 3 Corporate Psychopaths: Micromanagers
• What Is Micromanagement And What You Can Do To Avoid It

---

Etichete: Consultanti, Economie, Reflectii, Sociocapitalism
Articole similare

• Internet la servici
• Cum sa-ti pastrezi jobul in vreme de criza
• Cum decontezi cheltuielile la restaurant
• 7 motive pentru care sa-ti parasesti jobul
• [Sociocapitalism] 2. La milogeala in jeturi private