Spuneam acum o vreme ca ma trezesc deseori cu radioul. Iar tipii au si-un mic concurs, cu-o intrebare mai mult sau mai putin filozofica (primul care ghiceste raspunsul capata bilete la spectacole). Acum 2-3 zile am auzit alta interesanta: care e cauza cea mai frecventa care-i impiedica pe canadieni sa fie fericiti?. Iar raspunsul ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri: fiindca fug prea mult de toate momentele neplacute, de nefericire, si-ajung sa nu mai traiasca intens nici clipele ce-ar trebui sa le prilejuiasca bucuria.

Cu alte cuvinte, traiesti cu atat mai intens momentele de fericire (acelea cate or fi) doar cand ai gustat si din pocalul mai putin ademenitor al nefericirii. Si totul are mult sens, trimitandu-ne cu gandul la contraste: cum sa stii sa pretuiesti binele, daca n-ai vazut ce-i raul? Cum sa apreciezi lumina, daca nu stii ce-i intunericul? Si chiar iubesti mai mult, mai pur si mai curat, cand dai peste atata alta mizerie, ura si ipocrizie prin jur.

Revenind la canadieni (iar americanii nu-s mult diferiti), se simte intr-adevar (mai ales la anglofoni) o anumita distantare rapida de tot ce poate insemna moment neplacut. Nu vor sa simta durerea, creandu-si iluzia ca fugind de rau nu vor fi nefericiti. Dar se creaza in timp o falsitate, o artificialitate a reactiilor, o maniera conventionala de dialogare (politically correctness). Noi, latinii, percepem clar raceala anglo-saxona, germana sau scandinava. Ei bine, avem de-acum si dovada ca, indiferent cat ne-am smulge noi firele de par din cap la necaz, macar gustam din viata mai din plin. Indiferent ca-i de bine sau de rau

Pic ieri cu totul intamplator pe-un blog pe care nu tin minte sa-l mai fi vizitat. Si nu mica mi-e surpriza cand, la trei articole mai jos, dau cu ochii de-o istorie incrancenata la adresa unor EL si-o EA, doi bloggeri mai tineri din Romania pe care ii citesc deseori, cu drag, de mai bine de un an (dar habar n-aveam ca au fost sau sunt iubiti). Nu sunt in masura sa-mi dau cu parerea daca istoriile de-acolo or fi sau nu adevarate, dar sentimentul ce m-a cuprins a fost mai degraba de amaraciune, ca blogul a devenit pe undeva unealta de a “da la cap”, iar unii nu mai fac diferenta intre ce-ar fi intr-adevar de interes public si ce nu. As intelege daca cele petrecute l-ar fi afectat direct si personal pe turnator, as intelege sa fi fost vorba de niste persoane sus-puse, de prin sfera politica, lipsite de responsabilitate. Nu-i insa cazul, iar sub acoperirea unui limbaj in aparenta logic si decent, iti sare in ochi mai degraba caracterul minuscul al povestitorului. In opinia caruia ea ar urca in bransa pe seama farmecelor de femeie, iar el pe baza pilelor puse de ea.

Ma-ntreb ce ar simti altii daca vreun tantalau de-acesta ar veni cu asemenea istorisiri la adresa oricaruia dintre noi. In fond, nici unul din noi nu cred ca suntem Alba ca Zapada. Naiba stie cate boacane (minore) oi fi facut si eu in viata. Mai ales ca am trait o buna bucata a ei si pe vremea lui Ceasca, iar faptul in sine ca n-am putrezit prin vreo pivnita de prin Jilava ar ridica desigur intrebari.

Revenind la cei doi, mi-am dat seama cat de usor e sa improsti pe altii cu noroi, mai ales de cand cu libertatea asta a cuvantului, cand orice jeg se-apuca si fluiera la stele, iar alti cascati isi pleaca si ei instinctiv ochii catre cer. In ce ma priveste, am preferat sa ma bazez pe propriul discernamant: cata vreme i-am remarcat de-acum un an tocmai datorita faptului ca mi-au parut oameni inteligenti, care au ceva de spus, m-as abtine sa iau de buna orice turnatorie subita apare deodata prin spatiul virtual al nu stiu cui.

Incep o serie de intamplari cat se poate de reale din IT sau mediul aferent, ce sper c-or sa va amuze si pe voi.

Cica tipul acesta, fondatorul unei companii de PR din nordul Californiei, a uitat odata sa-si deconecteze microfonul fara fir pe care-l avea bransat, in pauza unei prezentari pe care o sustinea in fata mai multor cadre universitare. Dupa doua ore de blah-blah intens, a dat desigur fuga la veceu. Si-avea vezica atat de plina, ca dupa usurare a scapat un geamat prelung de placere, bucurandu-se de intimitatea locului.

Nu mica i-a fost surpriza cand, la intoarcere, sala intreaga l-a intampinat cu ovatii puternice la scena deschisa.

Mai copii, inteleg si eu ca va faceti bloguri de nisa si dati iama prin blogurile personale ale altora sa va lasati vreun link. No problem, am blogurile mele (nu acesta insa) la care urmaresc acelasi lucru. Ce-am invatat insa sunt niste reguli de bun simt:

1. Cand lasi un comentariu la subiectul altuia, cauti totusi sa nu te arati tampit. Adica bagi ceva cat de cat coerent si cu logica. Indiferent daca scrii o linie, de vede si cucul care ti-era de fapt intentia.
2. Iti promovezi magazine virtuale? Pai macar cata nene un subiect pe tema asta! Nu iti lasa amprenta pe unde nu se nimereste. Ai sex shop? Nu murdari cu hyperlinkul tau discutiile decente ale altora. Vezi si tu macar pe unde converseaza lumea mai porcos.
3. Dar cel mai important lucru: linkul ca linkul, dar cand te dai totusi persoana, ai grija sa nu pici de total idiot. Ca daca te dai drept “jante auto“, ca jante auto o sa te trateze si cel pe blogul caruia iti lasi tampeniile:

Apropo de asta, vroiam sa multumesc din fuga celor care mi-ati lasat mesaje hmm… incurajatoare … si sa ma scuz ca n-am mai scris demult. Sunt insa tare prins cu altele. Stati linistiti, ca treaba cu “deprima” a fost mai mult o chestie amuzanta, deci nu e cazul.

Vad ca am si-o leapsa… Va sunt dator deci si cu raspunsuri, si cu vizite. Caut sa ma achit de “datorii” de cum gasesc timp sa mai respir