e ingrozitor ce povestesti tu aici… eu nu am trecut prin asa ceva, doar o criza de panica in miez de noapte, cind m-am trezit cu senzatia clara ca o sa mor in secunda urmatoare. oribila oricum, frica asta de moarte

Ultima postare de la Aida B: Forwardu’, ca sarcina de serviciu

eh, e mult de-atunci si n-am ramas cu nimic “traume” Doar experienta de viata. Si am vazut pe pielea mea ce-nseamna sa te traga-n larg curentul.

eu m-am curentat odata si era sa ma inec si eu, dar eram mica si n-am constientizat prea tare pericolul.

am avut recent un accident in urma caruia m-am lovit f tare. ce a fost ciudat a fost ca in primele secunde nu am realizat ce se intampla si nu am simtit nici o durere. a trebuit sa treaca un timp t ca sa simt ceva. cred ca daca ma loveam mortal muream si nici nu mai apucam sa simt ceva durere. ciudata biologia asta!

Ultima postare de la noryshor: Dupa o zi de munca

Pffff…bine ca ai scapat ca altfel nu mai stateam noi la povesti acum!
Am patit-o si eu de doua ori… prima oara in armata la lectia de aruncat grenada: ne bagasera intr-un soi de de transeu si fiecare venea pe rind sa arunce cu obiectul periculos la vreo 10 metri in fata, intr-o groapa uriasa ca sa nu fie problemele cu schijele. Numa bine ce stateam tupilat “admirindu-l” pe cel din fata mea cum procedeaza. Era o minunatie de baiat care in mod cert avea doua miini stingi. Tocmai ce-l vad ca se arcuieste sa arunce, dupa ce a scos inelul grenadei, si-i vine casca pe ochi… asa ca da drumul grenadei,care il incomoda, ca sa-si ridice casca! Jucaria se rostogoleste spre mine si mi se loveste de bocanc… inghetasem! Imi mai amintesc doar ca numaram… 5… 6……7…8… noroc cu maistrul militar care a pus mina si a zvirlit-o dincolo.
A doua oara am patit-o la munte pe Valea Cerbului. Era zapada putin inghetata… am testat sa vad cam cit mi se afunda bocancul si mi-am zis ca e in regula. Am coborit de-a dreptul pe panta abrupta cu pasi mari. Timp frumos… zapada amortiza socul salturilor in panta, era o placere! Cind imi era mai bine mi-a intrat piciorul sting cam pina sub genunchi intr-o bucata de zapada inghetata…restul corpului s-a dus inainte: am auzit o plesnitura in genunchi cam ca atunci cind rupi un copanel de pui… aici a fost un miracol: mi-am scos piciorul si nu era nici o durere, nu parea sa fie rupt, functiona perfect. Stateam jos, rezemat in rucsac si parca imi era frica sa ma ridic… din momentul ala am inceput sa cad accelerat pe panta abrupta. Am cazut minute bune, ma mai loveam de bolovani dar noroc cu rucsacul ca ma proteja… cind s-a terminat derdelusu nu mai aveam un bocanc, pulovarul era tocit pe coate si mincasem zapada cit pt restul vietii. In afara genunchiului care s-a umflat dupa citeva ore, nu am avut nici cea mai mica zgirietura!
Acum pot spune cu hotarire ca exista cineva care vegheaza…

@Nory – e groaznic ce povestesti tu. Cunosc senzatia aceea cand stii ca te-ai lovit foarte grav, dar nu te incearca inca durerea.

@Valeo – uh, cu grenada stiu din armata ca erau multe evenimente neplacute. Da, am remarcat si eu sangele rece al ofiterilor care tre sa fie pe faza.

Despre Valea Cerbului …coincidenta, ca odata eram cu un amic si tot acolo am ramas noaptea inzapeziti si am dormit intr-o grota pe faleza muntelui. Avalanse in jurul nostru la fiece cateva minute.