Incerc sa pornesc de astazi o discutie pe capitole despre economia lumii actuale, despre modelele economice existente si un posibil model “ideal” (sa-i zicem “sociocapitalism“, sau capitalismul cu fatza sociala), care ar rezolva (sau nu) si criza economica mondiala, pe care o constatam azi oriunde.

Voi reveni mai des la graficul acesta, fiindca reflecta cred dinamica avutiei diferitelor paturi sociale in doua sisteme economice cunoscute si unul potential aplicabil:

(1) Comunismul – cu linie rosie, am reprezentat cred ceea ce multi dintre noi am trait deja: o nivelare a salarizarii si posesivitatii, intr-o societate in care, indiferent cat te-ai fi demarcat de altii (prin studii, munca, inventii, descoperiri etc), nu ai fi posedat si n-ai fi fost recompensat cu mult mai mult decat nea Gica de la strung.

Citeste mai departe »

Discutam cu Gabriela despre obligativitatea executivului (guvernului) de-a se “executa”. Cand legislativul (Basescu si deputatii) adopta legi grase pentru popor, taman inaintea alegerilor (coincidenta, nu?). Iaca ce frumos scrie in Wikipedia:

Daca legislativul e responsabil pentru aprobarea legilor statului, el nu are de obicei capacitatea sa le puna de unul singur in practica [...]. Necesitatea aplicarii unei legi, daca e sa intre in vigoare, cere un anumit nivel de cooperare intre legislativ si executiv: daca legislativul voteaza “bere gratuita pentru tot poporul”, executivul poate avea dreptul sa intrebe “dar cine plateste pe cel ce face berea?”.

Pacat ca democratia originala din Romania e-o oglindire a dublei lipse de responsabilitate: pe de o parte avem in mod evident patura decandenta de politicieni, care devin toti Superman-i taman cu o luna-doua inainte de alegeri (ca pana atunci va lasa sa muriti de foame). Deodata le realizeaza pe toate: scot bani din buzunare, maresc salariile aiurea, promit ca or sa construiasca mii de kilometri de sosele (dupa ce timp de  ani de zile nu au facut nici macar unul). Romanii pare-se ca s-au invatat cu sistemul: acum e timpul sa iesiti in strada, sa puneti latzul pe ei (ca altfel nu-i votati, nu?). Cereti-le si pe ma-sa si pe tat-sau, ca pe urma nu-i mai prindeti. Pe urma va vor lua mai degraba jucariile inapoi (ca isi vor da seama c-au dat sau au promis prea mult).

Mai e inca o luna, profitati deci de Mosi Craciuni. Bere gratuita pentru tot poporul!! (C-o s-o platiti tot voi dupa aceea la pret dublu.)

Or sa se pripeasca unii si-acum, sa ma acuze aiurea ca fac reclama unei anumite romance, absolventa a acestei prestigioase universitati americane. Veti constata singuri insa ca-s lucruri pe care putini le stiam. Mai multi au auzit de Harvard (ca a fost mai popularizata prin filme). Dar Yale se afla de asemenea printre primele trei universitati din State, ca prestigiu si calitate a invatamantului. Intre Yale University si Harvard exista o traditionala competitie, asemanatoare celei dintre vechile licee bucurestene Balcescu si Lazar de la noi (ei dah, am fost lazarist ), sau dintre Steaua si Dinamo (de altadata).

Ce-o sa surprinda acum pe multi e faptul ca toti presedintii Statelor Unite din ultimii aproape 20 de ani sunt absolventi ai lui Yale! Cu precadere ai lui Yale Law School. Ei da, si George Bush tatal, si George W. Bush fiul, au urmat aceasta facultate. Nu doar Bill Clinton, dar si sotia sa Hillary Clinton, sunt de asemenea absolventi Yale. Gerald Ford (alt presedinte american) a fost absolvent Yale. Alte nume cunoscute ale politicii americane, ca Dick Cheney (vice-presedinte al lui Bush), John Kerry (contra-candidatul lui George W Bush la presedentie),  Joe Lieberman (candidat democrat la vice-presedentie in 2000), Sargent Shriver (din familia Kennedy, candidat si el la vice-presedentie in 1972), Howard Dean (alt aspirant la tron), au absolvit si ei Yale-ul. Numerosi presedinti de alte state straine (un presedinte al Germaniei, altul al Mexico-ului, altul al Filipinelor, o printesa a Suediei, un prim ministru al Turciei) au urmat cursurile acestei facultati. Tot Yale a produs si cativa zeci de laureati ai premiilor Nobel sau Pulitzer.

Deci cand se mai gaseste vreun mascarici pe-aici sa ironizeze sau chiar sa ia in bataie de joc studiile altuia, in special cand e vorba de-o institutie de invatamant superior ca Yale University, m-astept si de la altii sa-i traga (virtual) una peste ochi. Fiindca nu oricine pe lumea asta primeste invitatie sa urmeze cursurile acestei universitati. Nu mai spun de meritul de-a termina mai multe cursuri ale facultatii cu Magna Cum Laude. Capisci, popor roman?

Nu fac misto si sper sa nu se supere cel din portofoliul caruia am decupat imaginea de mai jos:

Intrebarea mea e totusi serioasa: voi din ce etapa de scolarizare incepeti sa va declarati premiile la CV? Ca personal mi-a fost jena toata viata sa-mi bag in curriculum pana si premiile din liceu, sa nu mai spun de …”cununitzele” de premiu I luate in fiece an dintr-a I-a pana intr-a VIII-a

Unul din motivele pentru care imi place blogging-ul este ca poti discuta simplu, de la egal la egal, cu vreunul de 16 sau 60 de ani, fara sa-i stii de multe ori varsta si sa-l intrebi mai intai cati ani de studii are sau ce titluri a acumulat la palmaresul vietii. Conteaza in primul rand ce spune. Si nu rareori am fost placut impresionat de inteligenta unora de varsta foarte frageda. Cum la fel de mult m-au dezamagit tupeul si prostia altora aflati prin toamna vietii, cum a fost cazul specimenului de mai jos:

Gafele acestui prim mesaj de-al lui lasat pe blogul meu abunda.

Pana si bloggerii Ion Iliescu sau Adrian Nastase au inteles ca nu-ti pui titluri in semnatura. Sa vezi pe-un blog o iscalitura ca “Presedintele Romaniei, Traian Basescu“, ai izbucni mai degraba in ras, crezand ca-i vreun pustan ce joaca feste. Se mai accepta poate “Prof.”, “Dr.” si altele de gen, dar doar pe forumurile si blogurile academice, in care s-or simti unii poate mai breji daca isi scot burtile in afara, cu fudulie si implinire de sine.

Prin blogosfera mare, un asemenea act denota clar aroganta. Cand sunt destui profesori, ingineri ori doctoranzi printre noi (ori altii care au realizat destule la viata lor), ce nu uzeaza insa de prostescul “maria-sa” in titulatura, a te semna cu functia sau profesia pe care ai exercitat-o altadata denota tupeu si ingamfare. Mai ales cand de la primul rand te-ataci cu obraznicie la persoana celuilalt, si-apoi emani o gogomanie cat roata carului, ca cea de mai sus. In care specimenul nostru afirma ca PSD-ul – un partid politic deci (si nu oricare)! – e cel care …”a construit bruma de democratie din Romania“!