[Un text publicat altadata pe-un sit de-al meu, care a provocat reactii din cele mai ciudate. Reda de fapt opinii aparute prin alte locuri, cautand sa surprinda imaginea controversata a fenomenului relativ nou privind poezia cibernetica la cantitate.]

La un congres al poetilor

Marele congres al Bibliotecii Nationale Americane de Poezie, cu circa o mie de participanti. O cantitate respectabila de handicapati in carucioare, adolescenti sensibili si delicati, dar mai ales batrani agreabili, ocupa unul din marile hoteluri din Washington. Oameni care au muncit o viata, isi pot vedea acum visul implinit cu volume publicate din propriile fonduri si cumparate pios de intreaga familie.

Prin mai toate salile hotelului, poetii isi citesc productiunile de dimineata pana seara. De la proza rimata pana la “povestea vietii mele”, de la plansetele de liceean parasit de iubita pana la sfaturi dulci ale bunicilor catre nepoti, poti vedea cam orice, poezie foarte rar. Si ai insulta pe oricare din ei semnalandu-i ca, fara sa fie poezie, ceea ce face merita poate un interes aparte.

Afacerea e rentabila de ambele parti. Biblioteca publica fiecaruia una sau mai multe poezii intr-o antologie uriasa, cu coperti groase si cotor din piele, vanduta pe la $50. Considerand numai vanzarile in randul participantilor, afacerea ar aduce peste $100,000. Iar oamenii se simt bine intre ei, isi daruiesc unii altora volumele platite de ei insisi, cultivand atmosfera simpla si imposibil de condamnat a “dragutzului”, “frumuselului”, “agreabilului”.

Mediul e excesiv impregnat de politete. Politetea aceea care facea orice samurai cumsecade sa stie sa-si faca un haiku-doua in momentele importante ale vietii, in special inainte de sepukku. Politetea aceea totusi adorabila, care facea ca orice domnisoara bine crescuta sa stie sa cante la pian, eventual sa faca si acuarele.

Cata vreme “frumuselul” nu se confunda cu frumosul, cat timp domnii care-si publica volumele pentru familie nu umbla dupa Pulitzer, iar Pulitzer-ul n-o sa le caute productiunile, ce li s-ar putea reprosa? Conflictele de perceptie, dezamagirile si deceptiile pot sa apara in momentul cand acesti pseudo-poeti naivi, imbatati de atmosfera artificial entuziasta, bat la portile editurilor de literatura serioasa, argumentand cu succesul iluzoriu obtinut in mediul convivial al unui cerc exclusivist restrans, in care fiecare lauda in exces pe celalalt si ii atribuie calificativul de poet exceptional, sortit nemuririi. Sau cand se asteapta la acelasi gen de recunoastere si adulare din partea publicului nepregatit la fenomenul poeziei de masa.

Poetii cibernetici

Internetul a deschis portile maculaturii poetice in exces. Iti faci propriul sit si-ti publici creatiile prin orice alt loc posibil in care se primeste poezie. In scurt timp, ajungi sa ai mai multe poezii “publicate” (pe Internet, dar ce conteaza?) decat Eminescu sau Nichita. Cautatorii de poezie pot gasi site-ul tau inaintea celor ale poetilor consacrati (daca cineva si-a pierdut timpul sa le creeze asemenea site-uri).

Iar poezia a devenit marfa ieftina (gratuita) pentru destui creatori de site-uri. Atragi o audienta considerabila, chiar daca aceasta audienta e compusa tot din cei ce trimit materiale spre publicare. Unul lauda poeziile si persoana celuilalt, asteptandu-se sa fie periat la randu-i. Comentariile sunt scrise in stil poetic si (cel mai adesea) nu contin referinte concrete la textul apreciat, lasand impresia penibila ca randurile lui au fost parcurse in viteza, poate chiar deloc.

Ti se adreseaza o critica? Platesti polita printr-o critica asemanatoare la una din creatiile celuilalt, avand totusi grija sa-ti termini mesajul prin indemnuri amabile la prietenie. Se formeaza astfel o mica mafie, in care fiecare sustine pe celalalt. Poetii isi scriu si comploteaza chiar pe privat, iar public le apar doar ode inaltatoare, prea des exagerate si cu gust zaharisit, adresate unul altuia.

Sarcasticii spun ca avem mai multi inscrisi la poezie.ro decat fotbalisti in primele doua ligi, cu juniori cu tot. Din cantitatea imensa de maculatura virtuala, rar rasar si poezii exceptionale. Cu fina aroganta, poetii contemporani de certa valoare (afirmati in alte medii decat cele artificial create pentru a intretine atmosfera euforica a unor entuziasti naivi) adreseaza apeluri ironice pentru a nu ucide din fasa talentul copiilor cibernetici. La a manifesta indulgenta pentru revarsarile (literare?!) pline de imagini elocvente ale lumii in care traim. Poate (zic ei) din oamenii acestia se vor alege guvernantii de maine (poate chiar … fotbalisti!). Si se va merge cu jalba-n protap sa li se solicite umil sponsorizari pentru editarea unui nou volum de versuri sau bani pentru inmormantarea unui coleg de breasla. Ca doar nu o sa se schimbe sistemul de valori in urmatoarele decenii!

Unii sunt de parere ca e mai bine sa publice poezii decat sa intre in politica (dar parca si mai bine ar fi fost sa se uite in schimb la televizor). Sa fie lasati sa scrie (macar vor ajunge sa faca rapoarte, scrisori sau memorii cu o gramatica imbunatatita). Cata vreme Uniunea nu gaseste de cuviinta sa-i si premieze, cata vreme nu ajung sa ii invete pe ceilalti ce si cum sa scrie, de ce nu?

Caci scrisul e si mestesug, nu doar arta. Se mai si invata. Problema este a confuziei valorilor si asta nu mai e treaba lor, ci a tuturor celor ce sustin si dovedesc ca se pricep mai mult. Si in Romania asta e o problema. Malignizarea de care se vorbeste nu este logoreea unora, nici publicarea unor volume de nimic. Malign fenomenul devine numai atunci cand volumele apar pe banul contribuabilului, sau, mai rau, cand primeste premii nemeritate.

Criticii

Critica printre romani este taxata prin desfiintare. Concetateanul nostru concepe critica doar ca destructie. Si e vorba aici nu de critica profesionista, ci de cel mai elementar joc intelectual de societate. Iar criticile-calai nu servesc decat la satisfacerea orgoliului si vanitatii celui care le aduce, cu impunsaturi pe care doar autorul le intelege sau linse pe cap de o prudenta penibila. Pe cele mai multe site-uri avem de a face cu doua apologii ale extremelor: pe de o parte, ferventii suporteri neconditionali ai site-ului si autorilor, iar pe de alta parte, criticii taiosi (cu adevarat taiosi, aproape toxici).

Critica “in dorul lelii” e alt fenomen grav, de fatada. Il ia cineva in seama pe criticul dvs? Sa fim seriosi, in Romania oricum nu exista public pentru critica. Ce proportie din populatie il citeste pe Grigurcu? Dar sa citeasca cineva un critic de care nu s-a auzit?

Avem si tanarul care vrea sa se afirme facand pe plac “maestrului”, pupincuristul lunatec al opincarului de ieri, ancorat intr-un fel de neo-academism si care analizeaza gospodareste, cu instrumente care nu-i apartin, segmentul de literatura in care vrea sa se specializeze. E cel ce analizeaza textul neglijand contextul si deci neintelegand subtextul.

Intelectualul de altadata era interesat de motivele pentru care i-a placut o carte si nu alta. Cel de acum nu e in stare de cele mai multe ori sa-si explice de ce i-a placut un film, desi cu siguranta a vazut mult mai multe filme decat a citit carti.

Iar cand, in mod exceptional, mai apare vreun critic cu adevarat interesat si preocupat de calitatea unei productii literare, poetul bland si atat de impregnat de acea politete si generozitate conventionala, isi arata adesea brusc o fata nebanuita pana atunci. Cea a unui individ agresiv, ce nu suporta critica si ia totul in mod negativ. Adesea a unuia care nu cunoaste (si pe care nu-l intereseaza) notiuni chiar elementare ce stau la baza compunerii unui poem de calitate. A unui om complexat, cu mari probleme de comunicatie simpla si directa, dar care stie sa reactioneze in modul cel mai impulsiv cu putinta. Siret totusi, fiindca are grija ca reactiile excesive sa nu si le afiseze in contextul criticilor aduse, ci cu ocazia comentariilor pe care acelasi critic le va aduce altora.

Poezia evolueaza deci, la fel si poetii (incluzand … “poetii”). Poate nu in modul cel mai previzibil si mai benefic artei si culturii in general, nu in sensul dorit sau asteptat de multi, dar nu ne ramane decat fie sa ne adaptam la noua realitate, fie sa comentam simplu si detasat ce observam, cu speranta ca vom influenta totusi mersul lucrurilor. Sa asteptam cu incredere vremurile in care se vor imparti gratuit panza, vopsele si scannere, si vom asista la un nou val imens de mediocritate transportata pe Internet, de artisti plastici!

---

Etichete: Lecturi, Reflectii
Articole similare

• Zodia Leilor
• Zau, n-as vrea s-ajung celebru
• WordPress-ul si puterea pe mana idiotului
• Wikipedia, DexOnline si proiectele colaborative
• Vorbeste, ca-ti dau premii!