Citeam acum un an de incercarea lamentabila a unui primar bucurestean de a cladi un impozant monument in cinstea …emigrantului. Comentariile la acel articol vorbesc de la sine. Redau si-aici un fragment (corectat gramatical) dintr-unul:

“Am pretentia ca dupa decembrie 1989 natiunea romana s-a desteptat din somnul sau de veci si nu va accepta sa traiasca in tara lui Oblio imparat, fiind condusi de capetele tuguiate. [...] S-a ajuns la un soi de grandomanie care imi aduce aminte de vremea raposatului dinainte de 1989, dar vad ca si gruparea ce se intituleaza partid democrat nu este decat o aripa radicala a fesenistilor din anii 1990, care sunt ca niste lacuste ce distrug tot ce ating [...] Nu va bateti joc, Domnule Primar Videanu, de milioanele de emigranti romani, care sunt in intreaga lume ca sa lucreze pentru bunastarea familiilor si a copiilor ramasi la rude sau la case de copii. Decat sa cheltuiti acesti bani de pomana, mai bine aduceti inapoi milioanele de romani de pretutindeni, creand noi locuri de munca, si aveti grija de copiii acestora si rudele sarace la care stau, [...] asigurati-le un trai decent, educatie, loc de munca si un adapost deasupra capului, o casa. Nu sa stea pe strazi la implinirea varstei de 18 ani, sa devina infractori sau sa plece din tara. [...]“

Zilele trecute primesc de asemenea un email, de la o jurnalista ce se ocupa de sectiunea Diaspora, din Evenimentul Zilei. Dincolo de faptul ca a expus in clar cateva zeci de adrese de email colectate de pe Internet, ne propune (mai multor romani din Canada) “sa ne promoveze” prin paginile acelui ziar.

Remarc frecvent diferenta uriasa de optica si mentalitate pe care o capata un roman stabilit in strainatate fata de cel din tara. Majoritatea n-am ajuns bogati, nu ne-am umplut de titluri si alte zorzoane asemanatoare, dar cred ca am capatat acel nivel de viata decenta, care-ti da sentimentul simplu al implinirii. Cand realizarile unora din noi (acelea cate-or fi) ajung sa fie bagate in seama de cate-un oarecare de prin Romania, lasa mult prea frecvent acel gust amar ca ni s-ar face o favoare. De parca am mai astepta noi ceva de pe urma Romaniei, sa ni se ridice statui sau sa ne fie in sfarsit recunoscute succesele. Cand tot ce ne-am dori noi, cei plecati, e sa vedem si Romania, sau pe romanii din tara, ajungand la un nivel decent de trai si o schimbare substantiala de mentalitate.

Nu de monumente sau inaltari penibile pe piedestaluri iluzorii avem nevoie. Cand insa unii se afirma in lume la un nivel ce face cinste Romaniei (prin faptul ca sunt romani sau provin din acea tara), scrieti simplu despre ei, ca voua va fac acestia cinste. Incetati sa mai tratati milioanele de romani plecati de “capsunari”, ca asta nu va face voua cinste. Ar trebui sa va mandriti cu noi, asa cum am dori si noi sa ajungem sa ne mandrim cu ce-am lasat in urma.

• Romanii din Canada, putrezi de bogati!
• Recomandare pe bani
• Dezisul de natie sau fantasmagoriile unora?
• Degetul si mana
• Zvonaci si raspandaci