De-atatea ori in viata ne facem cate-o imagine idilica, de la distanta, asupra unor locuri in care-am dori sa traim sau pe care am vrea sa le vizitam. Lasandu-ne coplesiti doar de acele prezentari net pozitive. Ignorand sau chiar refuzand sa luam in seama si inconvenientele. Si, de foarte multe ori, odata facut pasul, sunt tocmai acele ultime inconveniente care ne ajung din urma si care ne determina sa parasim acel loc sau sa ne mutam iar.

Am trait asta de cateva ori in viata, mutandu-ma de-a lungul anilor din Romania in Elvetia, din Elvetia in Montreal, apoi prin State si in final in Vancouver. De-a lungul anilor si in urma acestor experiente traite (nu doar visate), am ajuns la oarecum trista concluzie ca nici un loc din lume nu e perfect, ca fiecare are micile lui inconveniente, la care in final trebuie sa te adaptezi si pe care e necesar sa le accepti ca atare.

Inteleg bine pe multi din cei pe care poate i-am suparat si carora le-am cam distrus imaginea de oras idilic, scriind despre mirosurile Parisului. Sunt poate destui care nu le percep si nu le-au perceput, fiindca se afla inca in starea aceea incipienta de auto-blocaj al simturilor la realitatile mai putin pozitive. Cand refuzi sa constientizezi micile inconveniente ale unui oras cu atatea lucruri sublime.

Am vazut de-a lungul anilor aceeasi stare la multi din amicii sau rudele care ma vizitau ocazional prin strainatate. Si imi puneam de fiecare data problema daca acei oameni (destui se gandeau la emigrare) isi dadeau seama de diferentele majore dintre a vizita un loc si a fi mai apoi capabil sa traiesti vreme indelungata (poate pe tot restul vietii) in acel loc.

Multi avem temporar doar nevoia de schimbare. Iar cand te muti intr-un alt loc din lume, primii doi-trei ani sunt mai intotdeauna cei mai fericiti. Fiindca ai atatea de descoperit, chestiile bune te incanta si treci cu mai multa usurinta peste aspectele neplacute. La capatul celor doi-trei ani insa, se poate sa nu mai regasesti aceeasi placere in locurile pe care deja le cunosti. Si devii tot mai constient de realitatile suparatoare, pe care cautai sa le ignori in prima faza.

Ca-i vorba de vizite ocazionale sau mutari definitive, cred ca la fel se intampla cu locurile noastre idilice din lume, spre care ne purtam pasii. Indiferent ca-i vorba de Paris, Venetia sau America. Toti am auzit ca apele Venetiei au inceput sa miroasa urat, ca multe destinatii turistice au devenit exagerat de scumpe, ca pe plajele Coastei de Azur e greu sa gasesti un loc de pus cearceaful. Am vrea poate unii sa vizitam India sau Australia, ori Canada. Cineva care a fost prin India imi descria ce greu a suportat mirosurile de acolo, pe o caldura innabusitoare. Altcineva imi spunea ce greu a suportat mustele si tantarii Australiei. Iar eu va spun ce greu ajungi in timp sa suporti anotimpul rece in estul Canadei, petrecand chiar pana la 8 luni pe an in temperaturi nu tocmai convenabile, pentru ca pe durata scurtei veri sa plonjezi frecvent in canicule nu mai putin neplacute.

Cu toate acestea insa, continuam sa ne hranim cu iluzia idilicului. Fiindca nu ne pierdem speranta, ca exista totusi cel putin un loc in lume in care am putea fi complet fericiti. In care n-or sa ne supere mirosurile, caldurile sau frigurile, tantarii sau mustele, ori costul exagerat de scump al vietii.

In ce ma priveste, prefer sa devin totusi mai realist. Sa nu neg existenta inevitabilelor inconveniente, dar sa le accept cu seninatate si sa ma adaptez la ele. Sa apreciez ponderea celor bune si sa imi recalculez periodic balanta: daca cele bune sunt net mai multe decat cele neplacute, si daca se poate totusi trai cu cele din urma, compromisul va fi acceptabil.

• Zodia Leilor
• Zau, n-as vrea s-ajung celebru
• WordPress-ul si puterea pe mana idiotului
• Wikipedia, DexOnline si proiectele colaborative
• Vorbeste, ca-ti dau premii!