Ca tot mi-am serbat ieri ziua de nastere, ingaduiti-mi sa bat putin campii pe tema semnului meu zodiacal. Asta e: sunt mandru de el! Cat suntem noi, Leii, de vanitosi, orgoliosi, bataiosi si puternic pasionati de cele ce facem, nu cred ca mi-as fi dorit sa ma nasc sub alta constelatie.

Cand am aflat ca Tibi Lovin a venit pe lume tot pe 30 iulie, am avut desigur o mica surpriza. Cum spune Mihnea, stim noi de ce… Fara sa intru in amanunte, sa spun doar ca de foarte putine ori in viata ajungi sa respecti atat de mult pe altul la foarte putina vreme dupa ce practic te certi cumplit cu el. Ma uit acum in urma si-mi dau seama cat de mult contase cred pentru amandoi notiunea de respect. Ca-i parte definitorie a oricarui Leu.

Nu cred ca exista alt lucru care sa ma faca sa iau mai rapid distanta de oameni (sau sa ma cert groaznic cu ei) decat atunci cand vad elementarul respect calcat in picioare. Si nu, nu-i vorba de inaltat de ode sau alte prostii ce-ar tine de vanitate, cu care ne ametesc zodiacele. E doar acea atitudine normala, pe care-ar trebui s-o manifestam simplu si in mod reciproc intre noi, atunci cand ne dam silinta sa fim oameni corecti, cinstiti, sinceri si la locul nostru.

Cand Tibi scrie despre cat de usor e sa iti faci in viata mai multi dusmani, atunci cand ai curajul de a te expune, denuntand faptele murdare si corupte ale altora, nu pot decat sa-l inteleg si sa-l admir inca mai mult. Iar cand si mai apoi vorbeste despre cat de mult conteaza la noi (la Lei) prietenia, ma uit ca-i iar o trasatura extrem de puternica a acestui semn astral: distinctia pe care o facem transant intre cunostinte si adevaratii prieteni.

Acum zece ani (exact la varsta de acum a lui Tiberiu), imi amintesc ca locuiam prin Redmond. Eram vreo 6-7 cupluri/familii de romani, si-n fiecare se afla cel putin unul care lucra la Microsoft. Surprinse de potopul de onomastici de pe timpul verii, tin minte cum consoartele noastre au remarcat amuzate ceva surprinzator: ca doar in grupul nostru mic eram pe putin 5-6 nascuti toti in Zodia Leului. “O fi ceva cu zodia asta“, comentau intre ele ironic la adresa noastra. “Cat sunt ei de vanitosi, orgoliosi, ciufuti si incapatanati – ca-i greu al naibii sa ii ai alaturi – poate chiar de asta ii iubim“. Si ne-au dat cate-un pupic cu strangere in brate…

Ma uit suprins ca si din cei cativa prieteni cu adevarat cei mai buni, pe care i-am avut la diverse epoci, cel putin doi dintre ei au fost tot Lei. Primul e un fost coleg de facultate, care inca de pe vremea armatei era indragostit cumplit de o alta fata, care mai tarziu a devenit si prietena noastra de grup (eu fiind pe vremea aceea prieten cu actuala sotie). In 1990 am plecat toti patru in strainatate, fiecare pe cai complet diferite. Dupa cativa ani, doar intamplarea face ca atat prietenul meu Leu, cat si iubirea vietii sale, au ajuns amandoi in Australia, dar el in Sydney, ea in Melbourne. El ajungand inca de prin anii 90 owner multi-milionar al unei companii la care se investise pe rupte 2-3 ani din viata, ea …casatorita cu un altul.

Cel de-al doilea mi-a botezat fata cea mica. Fost campion la canotaj in Romania, azi manager la Microsoft si proaspat castigator a noi medalii la vasle, de data asta pe lacul Puget Sound, langa Seattle…

Raman surprins ce caractere puternice sunt toti cei despre care vorbesc. Oameni care au obtinut succese remarcabile prin propriile eforturi, prin multa-multa munca, prin renuntarea la si mai multe. Nici unul nu-si traieste viata pe valori si surogate iluzorii. Nu-i stiu sa se bata cu pumnul in piept cu realizarile lor. Oameni lucizi, cu un ascutit simt al realitatii.

Daca vrei sa culci la paman un Leu, gaseste-i un mediu necompetitiv. Lasa-l intr-o munca de rutina, prinde-l in chingile unui program strict sau toarna-i la ureche bazaconii cu nemiluita. Interesant cat de mult ne activeaza challenge-ul, cata energie capatam in momentele cele mai grele si sfidatoare din viata.

Remarcam cu surprindere si raspunsul lui Tiberiu la urarile mele: mi-a zis ca el nu este capabil sa se imbete, oricate pahare ar lua la bord. Ei bine, eu la fel. Nu stiu daca e alta trasatura comuna Leilor, dar n-am vazut vreodata Leu beat turta, care sa nu mai stie maine ce a facut azi. Oricat as bea, poate cel mult sa mi se faca rau la un moment dat, dar nici eu nu m-am imbatat vreodata. Si n-o spun din virtute, dar asta e: poate fiind invatati cu atatea challenge-uri, simturile noastre s-au obisnuit sa ramana in permanenta acute. Cand sunt mai ametit si mai dus cu pluta, ofera-mi un pariu si iti rezolv ecuatii diferentiale pe loc, mai bine decat atunci cand sunt …treaz.

Va las acum in compania acestei secvente video. E nu doar nostima, dar si surprinzator de induiosatoare. Leul din poza (tot un Cristian!) a fost pus in libertate de cei care l-au crescut cand era mic. Urmariti ce se intampla la regasirea in salbaticie, dupa un an:

• Portalul blogosferei de calitate (brainstorming)
• Opt ore de blogging
• O tara fara diaspora
• O constatare trista…
• Internet la servici