Nu cu multa vreme in urma, n-am ce face si ma apuc sa discut pasionat despre un subiect impersonal, declansat de mine (“Ce vor romanii de la americani?“), pe blogul altuia, care imi raspunsese la apel. Frustrat pesemne de insistentele mele (c-o tot dadea cotita cu o istorioara ce nu avea absolut nimic de-a face cu intrebarea), asist deodata cum posesorul blogului si un alt individ o dau pe chestii personale jenante, de genul “ah, tu te referi la ‘voi romanii’, de parca n-ai mai fi roman si ti-a disparut otrava din sange” (cand folosisem poate o singura data sintagma ‘voi, romanii ramasi in tara‘) pana la “de ce te superi? ca ii consider romani si pe cei plecati, chiar daca ei s-au dezis de natie?“.

Raspund aici, acum, de ce mi-e imposibil sa stau la discutii cu astfel de oameni. Poate ei nici nu-si dau seama ce fac, dar vorbim atat de des despre mentalitati, si totusi acestea nu evolueaza. La aproape 20 de ani mai tarziu, nici grotestile “nu ne vindem tara” sau “mancatul salamului cu soia” n-au disparut. Chiar daca si Liiceanu puncteaza magistral, in ultimul sau apel catre lichele, ca “vandutul tarii” masca de fapt intentia acaparatoare a jigodiilor locale, de a-si pastra cat mai bine “prada” pentru ei, s-o lichideze total mai tarziu.

Cand gandesti din start ca decizia unora de a se instala in strainatate (temporar sau definitiv) e sinonima cu “dezisul de natie”, cu lepadatul de tara sau chiar tradarea (ca pe vremea sedintelor de infierare a celor fugiti, de pe vremea lui Ceasca), inseamna ca degeaba a intrat Romania in UE, cand omul mediu a ramas tot la nivelul primitiv de gandire.

Daca ar fi asa, cum se explica faptul ca majoritatea celor plecati suntem inca (si o sa fim pana ne stingem) cetateni romani? Cu pasapoarte romanesti, pe care le reinnoim periodic fara probleme (la consulatele sau ambasadele straine, sau chiar la vizitele prin tara)? Cand votul unui roman de prin Canada sau Papua Noua Guinee valoreaza tot atat cat al celui ramas in tara? Cum se face ca n-am avut nici cea mai mica problema sa ii obtin cetatenie si pasaport romanesc pana si fetei mele, care-i nascuta in Elvetia si n-a trait deloc in Romania in cei 16 ani ai sai? Iar acest lucru se intampla desigur la cativa ani dupa ce (vezi tu, Doamne) “ne lepadaseram de tara”? Cand traiam deja in Canada, ca emigranti declarati…

Adica legile Romaniei si cele internationale ne respecta in totalitate drepturile de libera circulatie, iar alde neica nimeni de pe la vatra considera cu de la sine putere ca n-am avea dreptul la aceste privilegii?!

Mai oameni buni (si ma refer desigur numai la cei care-au ramas cu sechele de gandire, care n-au trecut dincolo de hotare fara sa vada “tradari” si “nepatrioti”), treziti-va! Nu o sa castigati respectul nimanui prin asemenea mentalitati segregationiste ale trecutului. Nu faceti iarasi nimanui favoare daca ne puneti pe aceeasi treapta cu a voastra, fiindca dreptul acela (de a fi si a ramane cetateni romani) nu ni l-am pierdut de fapt niciodata. Ca am obtinut multi intre timp si o a doua cetatenie (canadiana in cazul nostru), asta nu-nseamna ca am fi pierdut-o sau am fi renuntat la cea romana. Sau ca cetatenia noastra romana valoreaza de acum jumate din cat era inainte.

Asa cum pe canadieni nu-i deranjeaza nicidecum ca noii imigranti raman cu patria lor mama la suflet si in acte, n-ar trebui sa-i deranjeze nici pe cei ramasi in tara ca-n portofoliul celor plecati apare si o noua carte de identitate. Cata vreme nu renunta la cea dintai.

• Degetul si mana
• Vandalism pe Wikipedia?
• Valoarea sutei de dolari
• Teama de a angaja straini
• Sunt romanii mai rasisti ca altii?