[Analiza a unor atribute-anexa, insa posibil definitorii, ale intelectualului roman contemporan. Discutarea altor false atribute, care se pun adesea gresit in corelatie cu statutul de intelectual.]

Inteligenta

Sa-ncepem prin definitiile intelectului, din a carui derivare directa e evidenta notiunea de intelectual:

• Capacitatea de a gândi, de a cunoaste, de a avea o activitate rationalã, de a opera cu notiuni; minte, gândire, ratiune. [DEX 98]
• Facultate a omului de a gândi si de a întelege sensul si legãtura fenomenelor; judecatã; ratiune; cuget; minte. [NODEX]
• Partea sau facultatea sufletului uman prin care acesta acumuleaza cunostintele, in mod diferit de puterea senzitiva sau motivationala; uneori, capacitatea de forme superioare de cunoastere, in mod diferit de puterea de a percepe obiectele prin relatiile dintre acestea; puterea de a judeca si intelege; facultatea gandirii; intelegerea (“The part or faculty of the human soul by which it knows, as distinguished from the power to feel and to will; sometimes, the capacity for higher forms of knowledge, as distinguished from the power to perceive objects in their relations; the power to judge and comprehend; the thinking faculty; the understanding” [Webster 1913, engleza])
• Facultatea de a inventa si depista concepte; intelegere (“Faculte de forger et de saisir des concepts, entendement” [Larousse 92, franceza])

Intelectul e deci definit prin capacitate de ratiune, de intelegere diferita a lucrurilor, de a elabora conexiuni cognitive conceptuale. Interesant ca intelectul vine nu doar din intellectus, dar si din nu mai putin latinul intellegere, care doar la romani se concretizeaza perfect in termenul intelegere.

Capacitatea de ratiune denota desteptaciune, dar nu se traduce printr-o masura cantitativa si nu trebuie confundata cu gradul de inteligenta, genialitate sau nivelul de IQ. Intelectul e simplu definit printr-o putere relativa de-a percepe si intelege lucrurile. Un intelectual poate fi considerat mai inteligent ca altul, nu insa si “mai intelectual” (sic!), iar diferentele in grad de inteligenta nu duc la excluderea lui ca intelectual prin acest gen de comparatii. Orice individ ce se incadreaza in definitia intelectualului e “la fel de intelectual” deci (sic!) ca intelectualii remarcabili, din randurile elitei lumii culturale, ale artei, filozofiei sau stiintei, multi poate chiar geniali.

“Când spun “intelectual” nu mã refer doar la vârfurile vietii noastre culturale (la cei pe care îi numim “oameni de culturã”), ci si la cei care lucreazã în culisele fenomenului. Sunt indivizii lucizi, cei care se tin la curent cu “mersul ideilor”, care pot traduce simbolurile culturale în practica politicã. Ei sunt cei care transmit, în mediile în care trãiesc si activeazã, curentele de opinie. Dacã gesturile unei personalitãti culturale sunt receptate pe o arie largã, prin mass-media, semnificatia lor este înteleasã mai întâi de cãtre intelectualii care, preluându-le oarecum imitativ în propriile atitudini, propun acest model celor pe care îi întâlnesc în mod nemijlocit.” [Sorin Bocancea: Cultura sau agitatia pe scara de incendiu]

Sa realizam totusi si (marea) diferenta dintre capacitatea de gandire comuna tuturor Homo Sapiens-ilor si cea specific descrisa in cazul unui intelectual, care sugereaza utilizarea in gandire a unor metode mai evoluate, precum conceptualizare sau abstractizare. Sugestia de gandire superioara e unul din motivele de persiflare invidioasa a intelectualilor de catre cei ce nu si-au putut insusi metodele de gandire mai sus mentionate, fie din lipsa de studii, fie pur si simplu din dificultatea intelegerii lor. Cu riscul repetitiei, e insa aici si-o lipsa de intelegere ca insusirea unor metode diferite, mai evoluate, de gandire si ratiune, nu e acelasi lucru cu gradul de desteptaciune. Un pretins smecher, care face gramezi de bani prin utilizarea unor scheme simple de afaceri, poate fi desigur considerat mai destept decat un matematician muritor de foame. Istetimea si ingeniozitatea practica in aplicarea unor combinatii nu face insa din primul automat un intelectual.

Bagajul de cunostinte

Cultura si eruditia sunt doua atribute care nu fac parte in mod necesar din definitia intelectualului, chiar daca multi din randurile intelectualitatii poseda si un bogat bagaj de cunostinte. Capacitatea de ratiune comporta un aspect preponderent calitativ, pe cand cultura si eruditia au un caracter preponderent cantitativ, de asimilare a cat mai multor informatii. E drept ca, cel mai adesea, cunoasterea dezvolta implicit capacitatea de ratiune. Cu cat esti mai cult si erudit, cu cat citesti mai mult, cu cat te instruiesti mai mult referitor la opera si gandirea altora, cu atat poti face mai lejer conexiuni logice si in cunostinta de cauza referitor la realitatea inconjuratoare. Un individ mai putin cult si erudit risca mai mult sa redescopere roata, sa reformuleze concepte deja descoperite de altii. Pe de alta parte insa, doar inmagazinarea de cunostinte transforma pe destui in simple enciclopedii ambulante, si chiar paralizeaza sau afecteaza negativ capacitatea lor de gandi liber si a formula noi percepte logice, fara influenta teoriilor deja existente.

“A fi intelectual presupune mai mult de o traista de cunostinte si cateva carti publicate. A fi intelectual presupune o viziune solida si argumentata asupra vietii, o anvergura a ideilor si trairilor, o statura morala impresionanta si, mai presus de toate, dorinta de a impartasi toate astea cu ceilalti.” (dintr-o discutie de pe Cafeneaua.com)

Nu exista o relatie implicita intre statutul de intelectual si numarul anilor de educatie intr-o institutie de nivel superior (vezi si confuzia din discutia Telectualu’ si studiile superioare, de pe Cafeneaua.com). Sunt destui auto-didacti sau inzestrati cu o capacitate de ratiune superioara, chiar fara sa aiba o diploma de facultate. Iar dintre cei cu facultate, destule diplome sunt obtinute pe cai ilicite, iar practicarea unei meserii in care iti folosesti si capul nu te transforma automat in intelectual. Intelectualul ar trebui sa aiba natural o inclinatie accentuata spre gandirea rationala, spre iscodirea lucrurilor nu doar dintr-un singur domeniu sau o unica perspectiva. Profesii in care se aplica sablonar pattern-uri invatate aproape pe de rost in anii de facultate nu implica neaparat si acea capacitate de rationament definitorie pentru un intelectual.

Intelectualul si dogma

E posibila existenta unui intelectual crestin? Mai general, natura intelectualului e sau nu incompatibila cu conceptul de dogma?

Din definitie, ar trebui ca intelectualul sa fie si liber-cugetator. Cu toate acestea, nici o definitie privitoare la intelectual sau intelect nu mentioneaza logica sau vreo alta metoda de rationare. Nimic nu ne poate garanta ca perceptia lumii inconjuratoare pe baze pur stiintifice e cea cu adevarat reala. Intelectualul ar trebui sa aibe insa capacitatea adaptarii rapide la caderea unor axiome si aparitia altor teorii noi. Un intelectual poate accepta in cunostinta de cauza dogmele unei religii sau altei teorii mistice (yoga e un exemplu), doar pentru a patrunde spre o spiritualitate si-o traire ce n-ar fi posibile fara acceptarea acelei lature mistice. Evidenta sugereaza multora ca nu toate pot fi explicate pe calea logicii sau rationamentului stiintific actual. Exista o larga categorie a celor ce cred ca avansarea stiintei le va explica in timp pe toate. Exista de asemenea altii care prefera sa caute mai intai acele trairi cu intelesuri ascunse, pentru ca mai apoi sa-ncerce sa si le explice printr-un rationament posibil alterat tocmai datorita noilor experiente avute.

Interpretarea prezenta risca sa creeze intrebari de genul: poate un preot crestin care accepta, in cunostinta de cauza, dogma credintei in existenta unui Dumnezeu doar pentru ca numai astfel poate ajunge la a fi impregnat de trairea duhului sfant, fi considerat un intelectual? Cu riscul de-a contraria pe multi, cred ca da. Multi preoti reformati protestanti pun azi mai mult accentul pe transformarea omului sub influenta credintei, fara sa dezbata deloc existenta in sine a Creatorului. Crestinismul iti creaza iluzia unui parinte suprem, si multi gasesc mangaiere prin simpla percepere, chiar daca e constient iluzorie, a acestei entitati exterioare. Importanta e insa constientizarea abordarii lucrurilor din aceasta perspectiva si pastrarea luciditatii. Exista deci intelectuali crestini, cata vreme imbratiseaza doar acea parte a religiei care nu-i obliga la acceptarea “rationala” a dogmelor.

Exprimare si manifestare

A nu se trage grabit concluzii asupra moralitatii si eticii intelectualului (de care se va vorbi mai apoi) in raport cu eventualul sarcasm si ironia din modul de exprimare. Libertatea la cuvant a dat chiar nastere in ultimii ani la excese de limbaj, si-acestea sunt tot mai frecvent folosite, in special de intelectualii mai tineri, ca atitudine extrema pentru semnalarea si combaterea lipsei de actiune, a oportunismului, a coruptiei mintii si-a sufletului unor mase tot mai largi de populatie. Exista o linie de demarcatie nu foarte clara intre dialoguri de acest gen ce urmaresc scopuri nobile, si manifestari pure de mitocanie, rautate, invidie, vanitate, cu scop de distrugere. Modul de-a judeca asemenea atitudini e insa evident, iar individul ar trebui judecat simplu dupa ceea ce cauta sa puna in locul a ceea ce distruge.

Intelectualii sunt cu precadere inclinati spre contemplatie si nu toti se exprima la fel. La cei din domeniul artei, exprimarea poate sa se faca prin pictura, muzica sau poezie. E insa de neconceput un intelectual care sa nu cunoasca reguli elementare de gramatica, cu un mod de exprimare verbala sau in scris inacceptabil din acest punct de vedere. Chiar daca definitia intelectualului nu prevede modul de exprimare sau cerinta a N ani de studiu, ar trebui poate introdus criteriul esential al scrierii acceptabile a limbii romane, in cazul in care aceasta a servit si de limba materna. Oricat ne-am stradui sa consideram drept intelectual un individ cult, erudit si cu o inteligenta sclipitoare, nu cred c-am putea trece peste exprimari cu “este” in loc de “sunt” sau “sa scri” cu un singur i.

Etica si moralitate

Intelectualii din prima jumatate a secolului veneau majoritar din randurile aristocratiei, clasa ce-si permitea cheltuielile ridicate cerute de instruire. Termenul englezesc de “well educated” (bine educat), ce se pastreaza si azi, ascunde o dubla semnificatie, ce poate fi in legatura cu asocierea trecuta intelectual-aristocrat: educat in sens de instruit, invatat, dar si in sens de manierat, cu purtari alese. In general, accesul la cunoastere aduce de asemenea o siguranta de sine si-un mod de exprimare mai elevat, caracteristici prin care au fost iar perceputi intelectualii. In diferite tari si anumite perioade, termenul de intelectual s-a referit cu precadere la cei din mediile academice, in special la profesorii universitari. Postura de instructor sau dascal presupunea iarasi calitati accentuate de etica si morala. O perceptie similara a existat si-n anii comunismului in Romania, iar “domnul doctor” sau “domnul profesor” manifestau de cele mai multe ori forme nu doar instinctive, ci si sincere, de respect.

In conditiile post-revolutionare, de capitalism afacerist si raspandire a culturii pop-corn-ului, salariile majoritatii profesorilor si ale oamenilor de cultura au suferit drastice stagnari. Respectul a-nceput de asemenea sa se manifeste in functie de greutatea averilor posedate, a virulentei verbale, a puterii politice, economice sau financiare detinute de un individ. In conditiile in care dascalul nu mai obtine respectul de alta data al elevului si tarii in care traieste, asistam clar si la o degradare a propriilor sale valori morale.

In tarile occidentale, profesionistii ale caror luari de decizie comporta riscuri la adresa populatiei – ingineri, doctori, notari, judecatori – sunt constransi la respectarea unui cod de deontologie. Prin definitie, deontologia stabileste un set de norme de conduita si obligatii etice ale unei profesiuni. Cum intelectualii au servit dintotdeauna de ghizi spirituali ai lumii in care traim, ar fi natural ca cei implicati in activitati sociale si politice (definiti in [wikipedia] ca intelectuali publici) sa fie inzestrati de asemenea cu o moralitate superioara si sa respecte o etica proportionala asteptarilor celorlalti de la statutul lor mai pretentios. “Intelectualitatea recunoaste inechitatile existente si incearca sa le corecteze.” (dintr-o discutie de pe Cafeneaua.com)

Legat de etica si moralitate, multor intelectuali li se reproseaza oportunismul, sau acele actiuni prin care contrazic practic modul lucid prin care inteleg de fapt lucrurile. La nivel social si politic, oportunismul e insa de multe ori interpretabil, cand intelectualul are practic de ales intre a se plasa pe pozitii protestatare sau a se face frate cu dracul pana trece puntea. Majoritatea intelectualilor “puri”, care nu doresc sa se compromita, au ales prima cale, prin trecerea in opozitie. Destui din cei care au ales si aleg compromisul o fac insa pentru a putea astfel contribui pozitiv pe alte cai la scopurile nobile. Iau ca exemplu pleiada de profesori universitari remarcabili, pe care i-am avut pe timpul lui Ceausescu, multi dintre ei nu doar de-o pregatire profesionala temeinica si inzestrati in mod deosebit cu darul rar al transmiterii de cunostinte si dragoste de cunoastere, ci si cu o moralitate exemplara. Cu toate acestea, mai toti au fost si membri de partid. Cei putini, care au refuzat aceasta, au fost si inlaturati de la catedra, si milioane de studenti au pierdut astfel posibilitatea de a culege din intelepciunea gandirii lor. Nu pledez aici nicidecum pentru oportunism, insa exista nuante. La fel cum, la ora actuala, exista destui intelectuali capabili si de-o moralitate corecta prin partide politice considerate ca fiind corupte si compromise. Unii considera ca acestia gresesc, dandu-si suportul coruptilor de la putere, altii privesc si partea buna a lucrurilor, ca fara ei poate chiar nu s-ar mai face si ceva lucruri bune in Romania.

Ce se poate spune insa despre intelectualul corupt care nici nu-si pune problema explicatiei logice si consistente a distantei dintre vorba si fapta, dintre ratiune si actiune? Parerea personala este ca nu (mai) poate fi considerat intelectual, cata vreme – conform definitiei – tendinta de-a rationa nu (mai) ocupa un loc primordial in existenta sa. Cel ce, prin actiunile sale concrete, conflictuale cu principiile de rationare logica, ajunge sa nu mai considere viata prin prisma unor norme de gandire clara si lucida, se indeparteaza implicit de la identitatea de a fi a unui intelectual.

In aceeasi situatie se gasesc si cei ce se reorienteaza total spre dezvoltarea afacerilor sau imbratisarea exersarii profesiei si care, in timp, ajung sa urmeze aproape mecanic regulile societatii in care traiesc, fara a mai continua sa fie preocupati de lumea inconjuratoare pe baze detasat rationale. “Sictirul” intelectualilor din ultimii ani pe situatia degradanta din tara, ca si reorientarea acestora spre domenii mai aducatoare de revenituri, in care sunt plonjati pana la ultima picatura a alocarii de timp, sunt fenomene ingrijoratoare, care duc in timp la pierderi masive din randul intelectualitatii romanesti. Afirmarea tot mai accentuata a societatii actuale ca una de consum, in care arta, cultura si stiintele pure au ajuns sa fie judecate aproape exclusiv prin prisma veniturilor pe care le pot aduce, transforma de asemenea intelectualul intr-un slugarnic servitor al mecanismelor de piata, intr-un admirator al profiturilor aduse de kitsch-uri si al imbogatitilor cu nivel redus de gandire si moralitate indoielnica de pe urma lor.

Surse

• DEX online, cu definitiile din [DEX '98] Dictionarul explicativ al limbii române, Academia Românã, Institutul de Lingvisticã “Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998, si [NODEX] Noul dictionar explicativ al limbii române, Editura Litera International, 2002
• AskOxford.com, cu definitii din Oxford Dictionaries
• MSN Encarta – Dictionary
• Dictionnaire encyclopedique Le Petit Larousse illustre, 1992
• HyperDictionary
• Online Dictionary, cu definitii din [WordNet] si [Webster's]
• Wikipedia, the free encyclopedia
• Cultura sau agitaþia pe scara de incendiu, de Sorin Bocancea, in Contrast – Nr.1 / 2001
• Cafeneaua.com: Telectualu’ si studiile superioare
• Cafeneaua.com: “Nu exista intelectuali”

---

Etichete: Intelectuali, Reflectii
Articole similare

• O definitie revizuita a intelectualului roman
• Intelectualitatea, ‘clasa’ intelectualilor
• Zodia Leilor
• Zau, n-as vrea s-ajung celebru
• WordPress-ul si puterea pe mana idiotului