O cunostinta din Vancouver daduse bani lui frate-sau, sa-i cumpere un teren in Romania. Fratele acceptase si urma sa fie recompensat cu un comision, in urma intretinerii parcelei de pamant. Cand emigrantul afla cu stupoare ca frate-sau a cumparat intr-adevar terenul, dar pe numele lui, il intreaba dezamagit “De ce-ai facut asta?“. “Lasa ca tu o duci oricum mai bine acolo“, i se raspunde tupeist. Iar omul n-o ducea deloc teribil, ca putinul pe care si-l agonisise era din munci ocazionale frustrante, intre perioade de somaj si ajutor social.

Cunosc foarte multi cu experiente si “horror stories” similare, datand in special de prin anii 90. Ca de atunci prea multi s-au invatat minte si n-au mai luat plasa. Nu stiu cat si daca mentalitatile celor din tara s-au schimbat substantial in toti acesti ani, ca am avut recent o discutie foarte aprinsa cu un fost foarte bun prieten, caruia ii dadusem cateva sute de dolari prin 1992 (si-ar fi urmat altele), ca sa-l ajut sa obtina emigrarea in Canada, ca mine (eu inca eram in Elvetia). Omul fusese categoric: “Ne-am decis sa plecam, ajuta-ne“. Dupa vreo alta suta de dolari desigur neluata in calcul pe telefoane, numeroase ore pe care le-am petrecut culegand informatii despre procesul emigrarii de atunci din Romania (cand nu era Internet), aflu la vreun an mai tarziu ca prietenul (care se mutase si ia-l de unde nu-i), de cum a pus mana pe bani, i-a investit mai mult in alte chestii si acum imi cerea sume si mai mari, sa-si ia …apartament. Nu eram sigur daca i-am mai dat ceva (cum ii scrisesem de fapt), dar imi amintesc cum am avut discutii aprinse cu maica-mea la acea vreme, ce-si astepta desigur partea si considera (pe drept) ca individul nu mai merita nimic, dupa ce a procedat cum a procedat.

Sa n-o lungesc, la 16 ani mai tarziu deschid din nou discutia nu atat asupra banilor, ci a modului jenant in care a actionat respectivul altadata, a regretului pe care il simteam ca nu suntem azi toti aici, ajutandu-ne si sustinandu-ne reciproc, si pentru care nu puteam sa nu-i mai port deloc pica. Reactia lui finala (la care n-am mai raspuns) a venit sub forma:

“Care pm e ajutorul ala pentru care te bati cu sula in piept ???. Prin 92 mi-ai dat’ 400 de marci sau dolari, asta e tot ajutorul, TOT ma, tu intelegi ?! Pentru banii astia (pe care ti-am scris ca ti-i dau inapoi) tu m-ai umplut de bale? Ce pm foloase am tras eu de pe urma ta ??? Spune macar unul.”

Am spus ca, pentru mine cel putin, nu de bani era vorba si nici nu ii cerusem ceva inapoi. Dar hai sa privim totusi obiectiv si ridicolul situatiei din punct de vedere financiar, ca tot a impins el lucrurile in aceasta directie. Prin 92, cateva sute de dolari erau salariul bunicel al unei familii in Romania pe cateva luni de zile. Daca as fi stiut ca, peste ani, gestul meu va fi intampinat cu “asta e tot ajutorul, TOT ma“, desigur ca n-as fi miscat un deget, ca nu merita sa faci ceva pentru asemenea specimene. Din sumele daruite pe de-a moaca la 5-6 asemenea ingrati, puteam noi foarte bine sa ne cumparam pe-atunci un apartament in Romania, care acum ar fi valorat cateva zeci de mii de Euro. Deci eliminand aspectul anacronic al valorii banului, nu vad decat ca unii nu stiu sa aprecieze ce-a insemnat sau ce ar fi trebuit sa insemne cu adevarat pentru ei o anumita suma, ignorand cu indiferenta si ce-ai fi putut sa faci tu cu suma respectiva.

Oferta cu “ti-i dau inapoi“, dupa 16 ani si aruncata pe tonul respectiv, pare iar ridicola. Sa compar cu situatia tipica prin care ar trece unul aici daca ar fi sa ramburseze un imprumut luat printr-o carte de credit sau ipoteca. Avem mereu notiunea de “dobanda compusa“, care e fie lunara, fie anuala, si se adauga continuu la suma datorata. Un credit ipotecar de vreo $400 devine in 16 ani $400 * (1 + 10%) ^ 16, adica nu mai putin de $1800, daca luam o dobanda anuala de cca 10%. Pe-o carte de credit (care de obicei are dobanzi lunare de peste 15%), numai dobanda acumulata ar deveni de speriat. Repet ca n-am facut nicidecum aceste calcule fiindca as avea pretentia la ceva, ci doar sa ilustrez in paralel ce-nseamna sa ai de-a face cu un individ care profita obraznic si nonsalant de pe urma generozitatii altuia, in timp ce noi ceilalti trebuie sa ne descurcam cu mijloacele normale de imprumuturi, de la banci sau alte institutii financiare care nu-ti dau nimic pe gratis.

“Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur”… Eu unul am inceput de mult timp sa-mi fac curatenie prin preajma, stiu ca mai sunt si altii… Abunda pe aici, prin occident, sfaturile de genul “nu trebuie sa dai bani niciodata celor din tara”. Desigur, asta nu inseamna ca toti sunt la fel, dar mult prea multi au avut experiente ca cea descrisa de mine mai sus si s-au invatat minte. Oare cine pierde insa cu adevarat, pe termen lung?…

PS: N-o sa accept aici comentarii aiurea de la unii care se pricep de minune sa judece tupeist ce trebuie sa faca altul cu viata si rezultatele muncii lui. Lumea e plina de chibitzi si nu mai am rabdare sa suport parerile savante de la toti necioplitii.

PPS: Excelenta imaginea recomandata mai jos de Nic, pe care-am adaugat-o si mai sus .

• Teama de a angaja straini
• Romanul nu-si cunoaste interesul
• Romanii si tiganii – doua lumi diferite
• Romania-Canada, prin optica a doi emigranti
• Regele Mihai – alternativa inca viabila?