“References upon request” – e fraza pe care o intalnesti prin mai toate CV-urile celor din North America. Exista pretentia, din partea angajatorilor, ca recomandarile sau contra-recomandarile celor cu care ai lucrat anterior (obligatoriu supervizorul tau direct de la job-ul precedent plus alti 2-3), ar spune mai multe despre tine, ar asigura pe noii tai patroni ca esti la locul tau, si-ar rejecta din start pe cei incompetenti sau care si-au terminat mandatul prin conflicte. Ma voi referi aici la situatiile care din pacate devin din ce in ce mai dese, din care se poate lesne trage concluzia asupra lipsei de fiabilitate si ascunzisurilor din spatele unor asemenea proceduri.

Recrutorii si networking-ul

Nu stiu cat de “experta” este don’soara din video-ul precedent, ca eu o gasesc daca nu superficiala, atunci perfida. E plin de-asemenea indivizi pe-aici, de recrutori sau plasatori despre care-am scris si cu alta ocazie, de consultanti de cariera, ce cauta sa te dreseze si sa te indoctrineze cu docilitatea si lipsa de personalitate de care trebuie sa dea dovada (sic!) un bun angajat.

Pentru orice recrutor este desigur aur curat sa obtina numele, functia, telefonul si adresa de email a unui angajator de la compania X, dat ca referinta de vreunul. Se spune ca 80% din job-urile disponibile nu sunt publicate nicaieri. O mare parte din acestea intra pe mana plasatorilor tocmai prin referintele pe care le dam noi, cei care umblam dupa vreun nou job sau contract, momiti de avalansa de job-uri bidon publicate de ei pe site-urile de cariera.

Politici de companie

Mai multe firme mari, printre care si Microsoft, interzic chiar angajatilor sa dea referinte celor cu care au lucrat altadata. Poftim deci situatie conflictuala (cu care-am avut de-a face): lucrezi anterior la una din cele mai mari companii din lume, dar nu poti nici macar sa gasesti vreun fost manager care sa spuna ce-ai facut acolo. Si aberant este cand dai peste unii care habar nu au de politica interna a Microsoft-ului si se uita piezis la tine de parca le-ai ascunde ceva. Desigur ca peste fosti colegi binevoitori am dat, dar au facut-o pe sest si luandu-si riscuri.

Motivul unor asemenea politici e dealtfel simplu si a fost descris anterior: ca tot cei ce abuzeaza si spameaza angajatorii cu networking-ul lor vin apoi si te iau pe tine la ochi ca nu le oferi noi date de contact.

Tapul ispasitor

Se stie azi ca o mare parte din blam pentru crash-ul dot-com-urilor de prin anul 2000 a fost pus pe drept pe seama middle-managerilor, a acelor indivizi care, fiind mai buni la dat din gura decat la a face concret ceva, erau promovati si pusi apoi in carca programatorilor. Am intalnit nu rareori parerea ca pe-un bun dezvoltator de programe nu trebuie sa-l promovezi niciodata, ca altfel nu mai ai cu cine sa-ti faci treaba. Sau definitia anecdotica a managerului capabil, ca fiind cel care gaseste pe unul mai bun ca el, care sa faca treaba in locul lui.

Scenariul pe care din pacate il aud ca pe un leitmotiv in ultimii ani e inca si mai penibil: sunt mult prea multi cei care angajeaza un naiv, sa scoata castanele din foc cu mana acestuia. Cand lucrurile la vreun proiect nu merg bine, angajezi rapid vreun fraier, il imbarci pe proiectul respectiv si la scurt timp dai vina pe el ca nu si-a facut treaba. Il dai afara si iesi tu basma curata in fata sefilor. Tot de la prieteni, mai stiu de alte variatii pe aceeasi tema: daca se-ntampla prin miracol ca noul venit sa se descurce totusi pe proiect si sa le rezolve treburile, tot cei cu vechime vor lua mai apoi credite de pe urma lui, ca-i foarte simplu ori sa-l treci apoi pe alt proiect, sa clamezi rodul “muncii in echipa”, sa-i gasesti o buba-n cap (ca nu participa la betziile firmei, nu-i place cafeaua, e ciufut, e …suspect).

Asemenea indivizi nescupulosi ajung nu rareori sa dea referinte despre tine mai apoi, sa te descrie, sa te caracterizeze, sa dea practic un vot de blam si asupra viitorului tau, ca nu era suficient ce au facut cu trecutul.

Patroni tarani

Inainte de mutarea in Vancouver, am lucrat ultima oara in Montreal sub supervizarea unui quebecos francofon, ce prin natura lui era mai taranoi. Dar deh, era “de-al lor” si numai faptul acesta ii permitea ascensiunea spre portile executivului…

Am avut mai apoi neplacuta surpriza sa primesc recomandarea (pe drept) a unui recrutor de pe aici sa nu-l mai dau ca referinta. Ca tipul lasa o foarte proasta impresie si vorbea engleza de nu-ntelegeai nimic.

Sfarsitul e totul

Cunosc prea multe cazuri in care modul in care s-a terminat un job sau un contract poate sa stearga cu buretele tot ce-ai facut bun timp de lui sau ani de zile intr-o companie sau pentru vreun client. Observ ca se mai plang si altii de asta, prin Romania… Sunt prea dese situatiile in care clientul incepe sa ceara abuziv si pe ma-sa, si pe tat-sau, inainte de livrare, sa nu scapi de el indiferent cate i-ai face pe plac. Sunt unii care tocmai dupa ce le-ai implementat produsul si nu mai au nevoie de tine isi arata adevarata fatza. Care-ti platesc adeseori polite doar fiindca nu le-a placut de tine, ca au ei probleme de orgoliu si vanitate, fiindca gandesc ca nu te-ai aplecat destul sa le satisfaci pretentiile…

Asemenea indivizi pot spune orice le vine despre altul, si chiar daca destui noi potentiali angajatori pot detecta subiectivismul din cele spuse, ramane atmosfera negativa, din pricina careia oricine te poate taia sumar de pe lista candidatilor.

Recomandarile prietenilor

Se stie deja ca, atunci cand n-ai destule referinte de la sefii directi, apelezi la prieteni. Dai numele si coordonatele unuia cu care esti apropiat si care nu doar c-o sa-ti dea cele mai bune recomandari, dar o sa-ti spuna si ce-a fost intrebat. Nu mici sunt surprizele in urma unor asemenea experiente, ca te doare mintea ce cauta sa afle unii sau care le e de fapt interesul.

Tot la capitolul acestor mici inselatorii, am auzit de cazuri in care unii si-au pus prietenii sa le testeze propriile referinte. Si stiu de situatii in care fosti manageri pe care se conta ca bune referinte debitau de fapt cele mai mari enormitati la adresa celorlalti.

Contractori si permanenti

Lucrez de cativa ani contractor din proprie alegere: iubesc independenta, orarul mai flexibil, munca pe cat posibil de acasa… Cunosc prea bine diferentele fata de angajatii permanenti, nu caut sa ma astept la acelasi tratament din interior, dar sunt in general mai satisfacut in drum spre banca. Sa povestesc insa ce am patit saptamana trecuta, la un contract la care lucram singur de cateva luni, si pe care planificam sa il inchei prin iulie.

Total din senin (si insist pe faptul asta, ca n-a existat nici cel mai mic precendent negativ, vreo altercatie, repros), ma trezesc cu CTO-ul pentru care lucram ca-mi pune pe unul manager si imi mai baga si pe altul junior pe gat, cu pretentia ca or sa ma “ajute” la proiect. Care proiect nici pomeneala sa fi avut nevoie de asa ceva, ba din contra. Prezint tipului planul pe care mi-l facusem pentru terminarea implementarii, incluzand un demo executabil in 1-2 saptamani si vreo doua saptamani la final ca sa-l formez pe individul-junior ce urma sa preia mai apoi intretinerea proiectului. Aveam nevoie la maximum pentru dezvoltare de orice zi disponibila, iar tipii acestia doi m-ar fi bombardat cu intrebari, ca sa priceapa doar pentru ei implementarea de pana acum a proiectului. CTO-ul a fost de-o inflexibilitate suspecta, n-a cedat nici cand l-am informat pe CEO-ul firmei ca eu mai bine inchei aici contractul, decat sa continui in niste conditii care ar fi triplat in mod absurd costul proiectului si ne-am fi intins cu el pana la sfarsitul anului. CEO-ul m-a inteles pe deplin, dar avea si el frecusurile lui mai vechi cu CTO-ul (a mers pana la a-l face incapabil) si stiam ca are mainile legate.

Sa n-o lungesc, e una din situatiile pe care-am auzit-o (cu variatii) si de la altii, despre cei care-si permit sa fure efectiv pana si creditele pe munca efectuata de contractori. Ca ce-i mai simplu decat sa iti aduci pe ultima suta de metri proprii tai angajati pe proiectul dezvoltat luni de zile doar de un altul, pretinzand apoi ca a fost rezultatul unei munci in echipa?

Concluzii

Ma voi opri aici, chiar daca n-am epuizat cu siguranta lista tuturor pattern-urilor posibile. In lumea murdara in care traim, baza exagerata care se pune pe referinte sau recomandari a devenit de mult jenanta. Sunt momente cand ma uit in urma, in Romania de ieri, si ma intreb: oare nu era totusi mai bine la noi, cand stiai ca “pila” se numea “pila” si nu mai era nevoie sa inventam alti termeni ipocriti?

In ce ma priveste, de la episodul de saptamana trecuta (pomenit mai sus) ma-ntreb daca n-ar fi cazul sa-ncerc pentru o vreme sa gasesc ceva fara sa dau deloc referinte. Nu ca s-ar fi facut gaura in cer cu acest ultim client, dar parca majoritatea contractelor pe care le-am acceptat cu circul procedurilor penibile si fara sens ale unora au dus spre final cam la aceleasi penibile situatii din interiorul firmei. Pe-aici se spune “to smell a rat”, cand simti de la inceput ca e ceva putred in Danemarca. Cand esti in pana de bani mai merge, dar altfel ajungi pe undeva sa te deprofesionalizezi din cauza atator politici murdare, sa joci acelasi joc ca cei ce-ncearca sa te fure, sa nu-ti mai pese de integritatea proprie si investirea in proiect. Va tin la curent, vedem ce iese…

---

Etichete: Consultanti
Articole similare

• Semnele unui job de rahat
• Salarii in IT din Canada
• Recomandare pe bani
• Internet la servici
• Cum sa-ti pastrezi jobul in vreme de criza