Apropo de asta, tocmai mi-a povestit un amic un banc bun, ce reda cred diferenta de mentalitate dintre noi si vestici.

Cica Bill Gates se decide sa faca fericit cate un individ din diferite natii ale globului. Gaseste mai intai un homeless american pe la el prin zona si ii strecoara in palma un cec de $10,000. Omul, fericit, isi inchiriaza mai intai o locuinta, isi ia un costum si se pregateste sa-si caute iar un job cumsecade.

Ajunge Bill Gates si prin Romania. Gaseste pe unul sarac si ii da tot un cec de $10,000. Il vede insa pe roman ca se uita stramb si nemultumit la hartie. “Nu-i destul?” intreaba surprins Bill Gates. “Hai ca iti dau un milion!” Dar romanul tot continua sa il priveasca imbufnat. “OK, iata atunci si-o casa de un milion, cu 10 camere, piscina, gradina de doua hectare…” Romanul insa… tot inciudat. “Ia si-un Porsche, si o cutie de bijuterii, si bilete pentru vacante de lux unde vrei tu”. Romanul, mai mult ca sa scape de el: “Fie, fie…”

La cateva zile mai tarziu, tolanit langa piscina casei de un milion, cu Porsche-ul in garaj si toate cele, romanul scrasneste catre nevasta-sa: “Al dracului calic, la cate miliarde are asta, mi-a aruncat doar maruntis”.

O cunostinta din Vancouver daduse bani lui frate-sau, sa-i cumpere un teren in Romania. Fratele acceptase si urma sa fie recompensat cu un comision, in urma intretinerii parcelei de pamant. Cand emigrantul afla cu stupoare ca frate-sau a cumparat intr-adevar terenul, dar pe numele lui, il intreaba dezamagit “De ce-ai facut asta?“. “Lasa ca tu o duci oricum mai bine acolo“, i se raspunde tupeist. Iar omul n-o ducea deloc teribil, ca putinul pe care si-l agonisise era din munci ocazionale frustrante, intre perioade de somaj si ajutor social.

Cunosc foarte multi cu experiente si “horror stories” similare, datand in special de prin anii 90. Ca de atunci prea multi s-au invatat minte si n-au mai luat plasa. Nu stiu cat si daca mentalitatile celor din tara s-au schimbat substantial in toti acesti ani, ca am avut recent o discutie foarte aprinsa cu un fost foarte bun prieten, caruia ii dadusem cateva sute de dolari prin 1992 (si-ar fi urmat altele), ca sa-l ajut sa obtina emigrarea in Canada, ca mine (eu inca eram in Elvetia). Omul fusese categoric: “Ne-am decis sa plecam, ajuta-ne“. Dupa vreo alta suta de dolari desigur neluata in calcul pe telefoane, numeroase ore pe care le-am petrecut culegand informatii despre procesul emigrarii de atunci din Romania (cand nu era Internet), aflu la vreun an mai tarziu ca prietenul (care se mutase si ia-l de unde nu-i), de cum a pus mana pe bani, i-a investit mai mult in alte chestii si acum imi cerea sume si mai mari, sa-si ia …apartament. Nu eram sigur daca i-am mai dat ceva (cum ii scrisesem de fapt), dar imi amintesc cum am avut discutii aprinse cu maica-mea la acea vreme, ce-si astepta desigur partea si considera (pe drept) ca individul nu mai merita nimic, dupa ce a procedat cum a procedat.

Sa n-o lungesc, la 16 ani mai tarziu deschid din nou discutia nu atat asupra banilor, ci a modului jenant in care a actionat respectivul altadata, a regretului pe care il simteam ca nu suntem azi toti aici, ajutandu-ne si sustinandu-ne reciproc, si pentru care nu puteam sa nu-i mai port deloc pica. Reactia lui finala (la care n-am mai raspuns) a venit sub forma: Citeste mai departe »

[O povestire mai mult sau mai putin imaginara. Crampeie de viata din realitati traite de cei "din afara".]

Era una din zilele acelea ploioase din octombrie, de pe coasta de est a Americii, cand toamna vine rapid si rugineste brusc frunzele, chemand prematur crivaturile iernii. Conduceam masina de la Montreal spre suburbia Boston-ului, invitat de un fost coleg de facultate si vechi prieten intr-o vizita de sfarsit de week-end. Suna celularul, raspund. E sotia (ramasa acasa cu cea mica):

- Asculta, te-a sunat iar maica-ta. Ca de-obicei, am sunat-o eu inapoi (sa nu-si cheltuiasca ei banii), si m-a tinut la telefon vreo ora, sa se planga… Sa-mi arate iar cat de sacrificati sunt ei in tara si cum isi bat “altii” joc de ei.

- Ce-a mai facut? intreb eu deja incruntand sprancenele si presimtind ca iar a mai facut o boacana.

- Ce sa faca, auzi si tu: banii aia de i-ai trimis acum doua luni, sa-si ia mancare, cica i-a bagat pana la urma intr-o afacere “tare”, in care “sigur” iti triplai contributia intr-o luna-doua. Acum imi spune ca-i mare tam-tam cu firma aia, ca s-a scris deja si-n ziare despre ei, ca-s escroci. Banii nu poate sa si-i mai scoata. A “imprumutat” pare-se ceva si de la taica-tau, fara ca el sa stie, si-acum are scandal cu el.

- Of, Doamne! izbucnesc cu naduf (cu ani in urma, pierdusera in acelasi fel mii de dolari la Caritas). Lasa ca mai vorbim de asta cand ma intorc. Citeste mai departe »

O fotografie panoramica animata din Panama:

Citeste mai departe »

S-o constatam: romancele au invadat in sfarsit Internetul! Vreo 70-80% din blogurile de pe Weblog sunt tinute de femei. Din cei cativa barbati pe care am avut placerea sa-i intalnesc, unul s-a dovedit a fi de fapt …femeie!

O fraza intalnita frecvent prin textele lor virtuale e plangerea “de ce se uita barbatii la fete ‘bune’? Si nu la una stilata, rafinata si finuta ca mine?” Dar nu trece mult timp si, dupa ce parcurgi texte din care clar ramai nedumerit c-asa o dama n-are priza dorita la barbati, iti pica fisa: cum sunt in viata, asa-s si-n virtual. In sensul ca destule isi creaza imagini alternative si complet paralele a ceea ce sunt in realitate. Daca acasa, cu cel de-alaturi, or fi devenit acre si rautacioase, pe blog pozeaza in fiinte suave si sensibile. S-o recunoastem: noi, barbatii, suntem mici copii pe langa capacitatea cameleonica de travesti a femeilor. La ele vine aproape instinctiv, la noi ar fi mult de munca. Citeste mai departe »