Mi-e jena :( |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 de Cristi
Comenteaza »
Ce-a fost asta?! Nu stiu unde sa ma mai ascund! Am vecini care stiu ca sunt roman (chiar ieri felicitam pe administratoarea blocului pentru cele 3 victorii ale conationalilor ei croati), iar azi ma simt plin de rusine sa dau ochii cu vreunul. O echipa de rezerve a olandezilor, de serie B daca vreti (ca doar Van Persie si Robben erau intr-adevar mai de calibru) a fost lasata, ajutata chiar de blenoragii nostri, sa joace miutza in voie la mijlocul terenului timp de doua ore. Mi-era ca meciul cel mai slab al turneului o sa fie declarat cel al Romaniei cu Franta, unde ne-am scremut efectiv sa smulgem un egal unei echipe franceze care, fara Zidane, Henry si Viera, arata ca FC Urlati-ul. Dar nu stiu azi de-o alta reprezentativa nationala (nici macar cea a grecilor) care sa fi prezentat un mai jalnic spectacol. Ce-au facut, fratilor, cu momaile astea, inainte de meci?! Le-au dat prafuri? I-au dat cu capul de clanta? Le-au promis la toti emigrarea in Italia?! Orice sut pe poarta s-a dus hat-departe in balarii, si-au dat pase intre ei de parca erau betzi, au continuat sa se apere pana si la 1-0 (stiind ca trebuiau neaparat sa invinga)… Spuneam ieri cata admiratie am capatat pentru turci, cu revenirea lor fenomenala. In schimb de-aici, din Canada, a trebuit sa ascult pentru doua ceasuri intrebarile pe deplin indreptatite ale comentatorilor, care nu pricepeau nici sa-i tai cu cutitul ce fel de tactica, strategie sau joc neinteles demonstreaza pe teren nationala Romaniei. Nu faptul ca am iesit din aceasta “grupa a mortii” e rusinos, ci modul penibil in care am facut-o. Nu m-ar fi deranjat sa mancam bataie si cu 5-3, dar macar sa fi luptat, sa fi aratat ca fotbalistii romani stiu sa dea cu picioru-n minge, sa traga pe poarta mai bine decat fii-mea de 8 ani. In loc de asta, am vazut zece puturosi care s-au masat in jurul lui Lobont si au dat mainile nu foarte afectati cu rezervele Olandei la sfarsitul meciului. Etichete: Euro 2008, Sport Articole similare |
30 comentarii
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 14:21 |
Io am adormit. M-am trezit speriata ca era prea liniste Ultima postare a lui gabriela: Ele si ei |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 14:25 |
|
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 14:47 |
Pai cum sa se deranjeze o echipa numai de vedete sa transpire alergand putin dupa minge. Ultima postare a lui XtraVagAnT: Hai acasa! |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 14:52 |
Cred ca asta m-a ofticat si pe mine cel mai mult: N-AU ALERGAT! Ii vedeai cum merg pe teren, parca erau deja in vacanta Olandezii? Citeam acum pe-un forum cati fac misto de faptul ca ceilalti ne-au “invitat” chiar sa atacam, sa ne calificam (in dauna Italiei sau Frantei), au ratat ocazii dupa ocazii… Dar pampalaii nostri? N-am vazut alti puturosi ca astia la campionatul acesta! |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:08 |
eu stiu ce zici, dar subestimezi scoala olandeza de fotbal. Sint buni si joaca foarte misto, indiferent de rezerve; sau poate ai supraestimat facultatea romaneasca de aparare sterila pe mine m’a dezamagit rau jocul cu Franta, am avut un somn fara vise in repriza a doua. |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:18 |
@Nic – sa fim seriosi, nu e cazul aici… Stiu ca destui o sa ne amagim acum cu “am facut egal cu finalistii de la Mondiale de-acum doi ani”, deci e bine. Si “daca am mancat bataie de la olandezi, nu-i asa rau”. La modul in care au jucat cu rezervele Olandei, ne-ar fi batut si FC Urlatiul. Nu stiu de ce gandim atat de sablonar, cand s-a vazut clar pe teren ca ai nostri nu si-au dat deloc osteneala. Pase total gresite, suturi pe poarta de ziceai ce-i aia, TOTALA lipsa de creativitate… Putem sa laudam cat vrem pe olandezi (ca au desigur meritele lor), dar au fost nu stiu cate situatii in care, netinuti de nimeni, ai nostri n-au stiut efectiv sa dea cu sutu-n minge |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:27 |
Pai asta am acuzat si eu, un meci plictisitor cu Franta obosita si urita care trebuia batuta. Tot ce stiu e ca noi nu am fost in stare sa dam un gol macar cum au dat olandezii pe final de meci. Erau si ei la fel de obositi ca si noi, se vedea efortul pe fetele lor fericite .. e al naibii de usor sa gindim fotbalul fara sa il jucam acolo, pe teren, in locul lor… Nu e ca si cum nu au vrut. Pe mine ma deranjeaza lipsa de ambitie. Nu am sperat la nici macar un punct cu Olanda, ci la 3 cu Franta si la unul cu Italia… |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:29 |
au fost atitia jucatori care au zis ca nu e rau un egal cu Franta, si asa au si jucat. E simplu, nu meritam sa ne calificam, aici sintem de acord |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:33 |
ca sa fiu mai exact, ca e tirziu… Cu Franta am putut dar nu am vrut, iar cu Olanda am vrut dar nu am putut. Deh, nu le poti avea pe toate. Piti sucks! |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:43 |
cu Olanda “au vrut dar nu au putut” ? Anyway, poate voi (din tara) stiati mai bine ca asta-i adevaratul calibru al nationalei. Eu, dupa meciul cu Italia si ce stiam din calificari, aveam sperante ca pot mai mult. Am trait in tinerete perioada Stelei, campioana europeana, iar acolo era intr-adevar spectacol adevarat, ca n-au iesit campioni la noroc (hai sa zicem cu exceptia finalei din Barcelona, poate |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:52 |
si mie mi’a placut meciul cu Italia, dar mi s’a parut mai mult decit echitabil acel egal Mi’am amintit asta seara de un meci relativ recent al Stelei, cu olandezii de la Hereenven, in UEFA. Era 3-1 pt noi in deplasare si publicul olandez aplauda ambele echipe la finalul jocului. In retur, pe Ghencea, ai lor au batut pe final cu 1-0, dar noi ne’am calificat. Cu toate astea, spectatorii nostri isi fuierau jucatorii |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 15:59 |
Exact, asta e problema fotbalului actual la nationala romana: prea multa matematica, poate-poate iese un amarat de egal fara goluri si mergem mai departe. Respect din partea altora n-o sa capatam vreodata, decat daca jucam fotbal. Indiferent ca pierdem, dar sa aratam ca ai nostri macar incearca ceva combinatii si ofera spectacol. La 2-0 sau 3-1 (in meciurile precedente), olandezii s-au dus sa mai dea inca un gol, nu s-au masat toti in aparare. Daca ai vazut meciul turcilor, a fost fantastic: dupa ce au egalat, n-au asteptat penaltiurile (cum in mod sigur am fi facut noi), ci au mai marcat unul, deci tot in atac. Acesta era meciul Stelei de altadata: goluri, spectacol, talent. |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 16:01 |
…hmmm, si-s consternat ca Pitzurca era tocmai unul din cei care baga cel mai des mingea-n poarta |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 16:09 |
La asemenea strategie, antrenorul ar trebui sa aiba decenta si sa plece la alta echipa. Cea mai abordabila echipa era Franta, in plus de asta era primul joc si ar fi fost foarte buna victoria. Eu sint sigur ca au vrut sa cistige azi, am pretentia ca nimeni din echipa nu e atit de incompetent sa creada ca la nivelul asta cineva iti face cadouri. Acum 3-4 ani, eram tot cu Olanda in grupe de calificare la Mondiale si ne temeam ca o sa cedeze jocul Cehiei, fiind deja calificata. Aiurea, i-au batut pe cehi tot cu 2-0, ca si pe noi. jucatorii sint valorosi (in aparare) |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 16:18 |
ah, bun, “sa vrei” e una, dar asa iata, si eu as vrea sa-mi pice $1 milion din cer: ies in strada si ma uit la nori Pe mine ma socheaza tabloul oarecum similar din fotbalul romanesc si politica romaneasca la ora asta: amandoua impregnate de lehamite, mereu cand se iveste o speranta ne ducem apoi la fund mai rau etc. Aceleasi mentalitati penibile, delasare, jale mare, lipsa de entuziasm, spectacol mai bun in vestiare decat pe teren… |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 16:31 |
Ambitia trebuie sa existe la fiecare meci, sa vrei sa cistigi mereu, chiar daca nu poti. Asta in fotbal, ca in viata milionul ala uneori cade atit de tare ca te poate strivi E adevarat ca lipseste “acel ceva” din joc, am uitat cum ii zice… a, da! se numeste atac |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 16:37 |
anyway, pe undeva eu chiar zic bodaproste c-am scapat de anti-jocul alor nostri. De-acum ma astept la FOTBAL ADEVARAT, de la Portugalia, Olanda, Spania, vedem nemtii daca isi revin, si mai sunt cativa. Da, desigur, toti avem pica pe italieni, ca aia-s mai prosti ca noi, dar se kk porumbeii mereu pe fruntea lor, sa ne strice cheful si spectacolul pana ajung in finala… PS: nu stiu cum naiba intrase mesajul tau pe rahatul ala de Akismet, scuze. |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 21:19 |
io felicit Romania pt locul 3. mai sus nu puteam ; nu avem cu cine, ce e asa greu de inteles. chiar ma mir de ce am avea pretentii. am avut una din cele mai slabe echipe de la europene. jos palaria pt 2 egaluri cu Italia si Franta. chiar nu vedeti ca in 9 ani nu a mai aparut un jucator de nivelul lui Mutu ori chivu?? hai sa fim seriosi…ce am realizat aici e decent, daca nu peste asteptari. |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 21:26 |
E foarte decent ce-am realizat, mai putin meciul de ieri. Nu vad de ce nu le-am scoate ochii cand joaca prost, chiar daca nu ne asteptam la calificarea in sferturi. Pe mine unul ma intereseaza mai mult ca n-au legat 2 pase ieri si ca Piturca a avut o strategie de 2 lei, decat ca n-a mai aparut vreun Mutu sau Chivu de 9 ani. My 2 (euro)cents Ultima postare a lui claus: Piedone şi bannerele |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 21:40 |
bravo, Claus, asta ziceam si eu. Da-le naibii de calcule matematice si “atat au putut, deh”, chestia e ca meciul de ieri (inca azi, aici) a fost teribil, lamentabil, de neconceput, de …neiertat. Iar sporturile astea se joaca pt spectatori, ei platesc biletul (TV-ul intra tot la asta, ia vezi milioanele pe drepturi de televizare @Alex – pai ce faci coane, eu credeam ca tu ma-ntelegi mai bine, din Calgary/Alberta |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 21:42 |
pai raspunsul e foarte simplu; nu sunt in stare de 2-3 pasela rand; sare mingea din ei ca dintr-un copac. in momentul in care avem jucatori care pot sa tina migea cateva secunde, sa faca un dribling am fi fost ok; singurii care erau in stare de asa ceva erau mutu si Chivu…sau si Contra (partial)… i rest nimeni. cand joci asa nu poti castiga. am infrant si asta este..nu ne suparam:)) |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 21:45 |
@ Cristi Ce sa fac mai Cristi??? sa ma uit la hochei ca sa mi se rupa de fotbal?:)) ia de ex Calgary anul asta. la fel ca romania au jucat. si nu s-au scos. si nimeni nu a tipat, pt ca nu aveau cu cine |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 21:49 |
da, dar acum un an-doi n-ai fost mandru de ei? Anyway, parerea mea era ca nu merita sa fim prea blanzi pt ce-au facut in meciul asta. De acord, le ridicam statuie pt overall performance, dar ar merita niste nuiele la kur ca au dormit azi pe teren. |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 21:53 |
acu 10 ani eram mandru de ei:) dar acuma trebuie sa acceptam ca nu pot mai mult; asta este. singura chestie pe o pot reprosa este ca nu au ales lotul bun…castigator poate:)) |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 22:01 |
ma refeream la Calgary |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 22:09 |
Cristi, am mers cu steagul pe strada:)), oricum azi am fost resemnat; trebuia sa batem Italia daca voiam through:) |
|
Scris pe 17 Iunie 2008 la ora 22:10 |
singura chestie buna azi e ca si-au furat-o lakers:)) |
|
Scris pe 18 Iunie 2008 la ora 0:37 |
O emo-nationala care cauta un colt in care sa planga linistita, asta a fost imaginea care mi s-a intiparit pe retina dupa meci. Ultima postare a lui razvanserbu: Romania-Olanda – un emo meci |
|
Scris pe 18 Iunie 2008 la ora 5:41 |
Cacao absolut! Am avut o sansa (chinuita) si i-am dat cu piciorul! Nici eu n-am inteles nimic din “strategia” lui Piturca! Cred ca cel mai rau s-a prezentat impiedicatul de Cocis, care habar n-am ce cauta in echipa nationala! Ala m-a enervat cel mai tare! Oricum nu facem fata la asemenea nivel! Sa tinem cont ca olandezii au jucat cu echipa de rezerva si nici nu au fortat foarte tare! Daca ar fi jucat cu echipa mare si trebuiau sa invinga ne-ar fi dezintegrat la cum am jucat! Ultima postare a lui kraft: Bloggeri arestati |
|
Scris pe 18 Iunie 2008 la ora 12:41 |
Sa mai fac o remarca: vad ca-n general, cele mai multe opinii sunt ca cele exprimate aici. Mai apar insa si reactii gen “cum se poate sa-i injuram acum, cand ieri le ridicam statuie pt acele egaluri?”. Raspunsul, zic eu, se afla in intrebare. Tocmai ca pana ieri au fost laudati poate chiar excesiv pt niste egaluri oarecum norocoase, pt fotbalul prestat in ultimul meci merita cea mai proasta nota. |
