S-o recunoastem, noi romanii avem o tendinta de a ne bucura, exprima si petrece intr-un mod ce altora li se pare (si este) adesea prea frivol si cu siguranta vulgar. Mai rar gasesti in alte limbi injuraturi cu ‘dulceata’ si patosul celor spuse pe romaneste…

In articolul “Mahalaua” al unei revistei locale romanesti, autoarea ne impregna acum cateva luni (cu multa savoare si umor, s-o recunoastem) de izul “mahalelelor romanesti” din zona Vancouver-ului. In termeni pitoresti, aflam mai intai cum o vecina contracareaza cu muzica pusa la maxim vecinul de dedesubt, ce-si descarcase pe balcon, prin urlete de “Muie!” la betie, oful pe viata. Pentru ca mai apoi sa ne delecteze cu povestea altei vecine, in aparenta o “doamna”, ce-si imboldea altminteri copila cu (redau textul, tot ad literam) “Manâncã, futu-ti mortii mã-tii, cã te omor!”

Spre deosebire de alt “admirator” al dansei, de mai lunga data (de pe un alt site vancuvarean), ma numar totusi printre cei care-i admira sincer stilul, talentul si umorul. Chiar daca, in mod inevitabil, dupa limbajul atat de …realist si colorat, intr-o revista cu frontispiciu “de cultura”, te-ntrebi daca “mahalaua” romaneasca nu e de fapt inconstient impregnata puternic, de multa vreme, in fiecare din noi. Toti facem inevitabil parte din aceeasi mahala, o intregim si o alimentam, chiar daca ne credem mai presus de ceilalti. Iar unii nu pierd nici cea mai mica ocazie de a se ridica impotriva ei, de a o arata cu degetul, de parca ei s-ar situa in afara ei, cu aroganta sconcsului pe care-l deranjeaza mirosul fratilor sai. S-o recunoastem, noi romanii avem o tendinta de a ne bucura, exprima si petrece intr-un mod ce altora li se pare (si este) adesea prea frivol si cu siguranta vulgar. Mai rar gasesti in alte limbi injuraturi cu ‘dulceata’ si patosul celor spuse pe romaneste.

Cand insa paiul celorlalti ne acopera barna, ne pierdem in “indignarile” la adresa altora si uitam sa ne mai intrebam noi insine de ce, din moment ce am plecat din tara tocmai din pricina acestor mahalale (“Unul din motivele pentru care am plecat din tara, si poate cel mai puternic, a fost gradul de poluare cu mahalagii, pe care îi întalneai în cele mai neasteptate locuri.”, marturiseste autoarea), venim in occident cautandu-le si instalandu-ne special in ele. Ca nimic nu ne impiedica sa gasim zone si building-uri in afara celor suprapopulate cu romani. De fapt, romanii sunt in Vancouver doar cateva mii, iar probabilitatea de a da din intamplare de un asemenea cartier e minima. Avem cumva naivitatea sa credem ca romanii (in general petrecareti din fire si nu foarte buni la capitolul respectarii intimitatii altora) s-au transformat aici peste noapte? Eu unul n-am avut-o si n-am cautat sa ma instalez vreodata in acele co-op-uri, in care se pare ca autoarea s-a instalat deliberat inca de la sosirea ei in Canada. “Cum s-au adus unii pe altii, complexul de apartamente s-a umplut încet-încet cu români, transformându-se astfel într-o autentica mahala”, mai scrie autoarea, lasand parca sa se creada ca pe aici se-ntampla asa cu mai toate apartamentele (deci n-avea de unde alege).

Solutia era cat se poate de simpla de la bun inceput: nu-ti place mirosul de mancare? Atunci nu te instala langa un restaurant! Nu-ti plac apucaturile romanilor? Atunci nu cauta sa locuiesti langa nasul lor. Ca altfel, singura concluzie e ca o cauti, ca sa ai mai apoi ce critica. Ca pe de-o parte strambi din nas la noroi, dar iti place mocirla. Sau, cum bine si sagalnic mai zice smecherul roman: pute, pute, … da-i caldutz…

• Vestul socialist
• Valoarea sutei de dolari
• Teama de a angaja straini
• Taxe la peste $120,000
• Simulare Alegeri 2008 in Diaspora