Cu 17 ani in urma, la primul meu job in vest, lucram la o firma mica din Elvetia, de vreo 15 angajati. Eu roman, patronul elvetian german, alti cativa angajati elvetieni francezi, un italian, un belgian flamand si un belgian francez, o frantuzoaica, o nemtoaica (din nordul Germaniei). Ca prin miracol, ne intelegeam toti relativ bine, iar varietatea aceasta enorma de natii pe metrul patrat nu facea decat sa ne imbogateasca fiecaruia experienta de viata.

La un alt job in Montreal, ma imprietenisem cu un negru din Africa de Sud, un tip foarte educat, civilizat, cult, cumsecade si prezentabil. Sunt inca sigur ca cei mai multi romani, cand aud de-un negru din acea tara, isi proiecteaza din reflex in minte imaginea saracilor de prin getto-uri.

In Vancouver am lucrat recent la o companie cu multi iranieni. Cu doi dintre ei (sot si sotie) am ramas si acum in legatura, la multi ani dupa ce am parasit toti acea firma. El fusese vice-presedinte la Lucent, un tip jovial si cu dragoste de viata. Oamenii nu-s pe nicaieri toti la fel. Imi spunea odata in confidenta un alt iranian sa fiu atent la altul, ca vine dintr-o regiune cunoscuta pentru faptul ca pe acolo oamenii isi baga literalmente cutitul unul in spatele celuilalt. Dar ce stiam noi romanii, in tara, despre …”arabi”? Pe vremea mea, erau toti mai degraba asociati cu libidinosii care se culcau cu proastele noastre pe dolari prin caminele studentesti si isi plateau examenele cu valuta.

Cu multi ani in urma am avut un alt contract de trei luni, in Boston. Printre altele, am ajutat cu proiectul si pe o colega indianca, o fata tanara care mi-a apreciat gestul, ca m-a invitat odata la masa, la ea acasa. Era cu prietenul si bine ca mancasem totusi anterior. Sunt unii carora le place mancarea indiana, ei bine eu nu-s printre acestia. Cand am dat cu ochii de niste castroane cu un fel de zeama maro prin ele, nu stiam cum s-o mai scald. Saraca fata muncise din greu si imi spunea cu lux de amanunte ce minuni pregatise pe-acolo. Am servit doar din politete niste aripi de pui cu ceva lipicios si rosu pe deasupra, sa nu par mitocan.

Un prieten roman din Toronto ne povestea altadata despre cum invitase niste canadieni pe la el, sa le prezinte specialitatea noastra nationala: sarmale “ca la mama acasa”, gatite special de el. Dar nu cum se fac prin America (fara ulei, fara gust si in foi de vitza), ci cu grasimea colcaind pe ele. Radeam fara voie, imaginandu-mi situatia similara in care i-a pus pe acei oameni, care s-au tot codit, au luat cate o bucatica si au facut mai mult din politete “hmmmm, foarte bune”. Dar pun pariu ca nu stiau cum sa se eschiveze si s-o stearga mai rapid.

De ce povestesc despre toate acestea? Ca pentru unul care traieste de ani de zile printre straini, viata printre oameni de rase, nationalitati sau etnii diferite capata o normalitate. Scapi inerent de multe prejudecati la adresa altora, fiindca ai de-a face cu oameni si experiente concrete. Prin Romania, vad ca destui agita slogane de antisemitism si rasism, dar parca vorbesc din carti. Prejudecatile sunt prezente acolo, ca nu stiu cati au invitat vreodata un negru, un indian sau un chinez la masa, sau sa ii aiba colegi de lucru timp de luni sau chiar ani de zile.

La noi, cei din afara, impactul vine mai mult din multiculturalism, nu din rasism. Suntem destui care ne mai plangem de indieni, ca gatesc mancaruri cu miros insuportabil. De chinezi, ca au stilul acela de vorba care pare bizar si sunt soferi prosti. De evrei, ca ni s-a mai intamplat sa lucram pentru unii si ne-a afectat stilul lor mai camataresc (oarecum zgarcit) de a ne dramui salariile.

Dar si chinezii isi dramuiesc investitiile la fel de meticulos. Complexul de apartamente in care locuiam pana nu demult a fost cumparat de niste chinezi. Au taiat mai toti copacii din preajma, sa nu se complice cu intretinerea lor. Iar vara ne-au innebunit cu reparatiile acoperisurilor, de dimineata pana seara, fara vreo consideratie la adresa locatarilor. Cu toate acestea, am avut pe la Microsoft un coleg de birou originar din Hong Kong, un tip tanar si de gasca, foarte stilat si destupat la minte, pe care l-am invitat si pe-acasa, la masa. Ma amuza cum descria fetele din Hong Kong, ca foarte interesate si materialiste.

Deci iata, asta inseamna sa traiesti intr-un Babilon al raselor si culturilor diverse, in Babeluri in care oamenii se inteleg cu atat mai bine intre ei cu cat contactele sunt directe. Nu-s toate perfecte nici aici, ca ne mai trezim sa ne blamam intre noi la nivel cultural. Generalizam si ne referim adesea fara jena la “chinezi”, “indieni”, “negri”, “quebecosi” sau alte natii/etnii/rase. Dar nu cred ca o facem din pur rasism, din prejudecata aceea primitiva pe care o simt pe la romanii din Romania, ci mai mult din dificultatea de a accepta si a suporta diversitatea culturala sau din experientele concrete. Generalizam si noi fara voie, dar parca n-o facem cu ura.

Cand citesc pe unele bloguri certuri de-a dreptul infantile la adresa evreilor sau agitari de stegulete cu rasismul, ma uit ca destui din bloggerii aceia (si de-o parte, si de alta) nu stiu despre ce vorbesc. Mai oameni buni, scapati de prejudecati, de notiuni si platitudini preluate din carti, si iesiti putin in lume, sa luati contact direct cu cei pe care fie ii acuzati in masa, fie pretindeti ca le luati apararea. O sa va schimbati cu certitudine ideile si atitudinea, fiindca nicaieri, niciunde, lucrurile nu-s niciodata nici complet albe, nici complet negre. Lasati lozincile si traiti concret viata.

• Sic!
• Antisemitism, rasism, extremism si excremism
• Zodia Leilor
• Zau, n-as vrea s-ajung celebru
• WordPress-ul si puterea pe mana idiotului