Un excelent articol scris mai demult de Catalin Istratoiu (sub licenta Creative Commons), caruia ii multumesc si pe aceasta cale si din care extrag partea strict referitoare la licente si copyright:

1. copyright – licenţa de facto a autorilor de cărţi şi articole publicate pe hârtie. Este o licenţă restrictivă prin care “toate drepturile sunt rezervate”, adică autorul (sau deţinătorul drepturilor, care poate fi o persoană diferită decât autorul) are dreptul să taie şi să spânzure toate încercările de fraudare sau plagiat. În general copyright-ul intră în vigoare automat la prima publicare a lucrării, dar în funcţie de legislaţia aferentă fiecărei ţări acest lucru poate fi sau nu valabil. De exemplu am citit că în anumite ţări era nevoie să ai un exemplar al lucrării donat către biblioteca centrală pentru a-ţi fi atribuit copyright-ul. Era până nu demult licenţa supremă, asta până să apară internetul. În acest moment mulţi consideră copyright-ul o licenţă depăşită deoarece nu poate ţine pasul cu tehnologia. Cum urmăreşti încălcarea copyright-ului când toţi mai mulţi oameni migrează spre formate digitale (vezi mp3, xvid, jpeg, mpeg) de stocare şi distribuţie al lucrărilor aflate sub acest tip de licenţiere ?

2. GNU General Public Licence – O licenţă care a fost copilul lui Richard Stallman prin care şi-a dorit deschiderea codului sursă şi libertatea de a-i aduce orice tip de modificări atâta timp cât este ţinut deschis. Practic este licenţa favorită a hackerilor (în accepţiunea de programator, om care găseşte soluţii problemelor întâlnite, nu de cracker şi criminal) deoarece oferă deschiderea şi libertatea de a modifica şi de a construi peste creaţiile altora. Mai este cunoscută şi drept copyleft datorită opunerii din punct de vedere conceptual copyright-ului. Practic oferă libertate nelimitată atâta timp cât menţi latura virală de a continua să-ţi publici lucrările sub acelaşi tip de licenţiere, oferind şi altora libertăţile de care te-ai bucurat tu. GPL-ul este administrat in acest moment de Free Software Foundation şi a ajuns la versiunea cu numărul 3. În tradiţie pură a hackerilor libertatea pe care o ai poate fi dusă la extrem chiar prin modificarea unei singure linii de cod într-un program şi schimbarea (fork-uri – desprinderea din lucrarea principala a unei versiuni care alege o ramură diferită de evoluţie) numelui aplicaţiei. Stallman a susţinut întotdeauna că licenţa GPL trebuie considerată prin sintagma “free, as in free speech, not free beer” – adică liber prin libertatea de expresie şi nu prin gratuitatea unui produs. Mai există variaţii pentru această licenţă pentru diferite cazuri aparte – vezi Lesser General Public Licence.

3. Creative Commons – licenţă apărută relativ recent (2002) care în principiu susţine cam acelaşi tip de deschidere ca si GNU GPL, dar este incompatibilă cu aceasta din urmă din anumite aspecte tehnice. Nu voi intra în amănunte despre asta aici. Există mai multe nivele ale acestei licenţe prin care autorul oferă diferite drepturi în schimbul îndeplinirii anumitor condiţii. De exmplu, în licenţa 3.0 sub care este publicat şi acest blog, se specifică că ai dreptul să copiezi, distribui, transmiţi şi modifici atâta timp cât nu foloseşti acest conţinut în scop comercial, atribui sursa lucrării şi notifici autorul când aduci o modificare conţinutului transmis. Acest tip de licenţă câştigă în ultimul timp tot mai mulţi utilizatori prin natura deschiderii ei şi prin evocarea ideii de “fair use”. Nu este nevoie să primeşti permisiune distinctă din partea autorului, aceasta îţi este acordată implicit. Acest tip de licenţă este folosită în general pentru a exprima deschiderea internetului şi a mediului social din web 2.0 . Exemple de site-uri care folosesc creative commons : flickr, wikipedia. Practic acest tip de licenţiere oferă cadou informaţia omenirii. Chiar numele, creative commons, invocă creativitatea colectivă prin care nimeni nu-şi arogă drepturi exclusive asupra unei lucrări ci împarte cu ceilalţi drepturile şi responsabilităţile folosirii corecte a bunului colectiv aflat sub formă de informaţie.

4. Apache Software Licence folosit la licenţierea serverului http Apache şi mai nou la platforma Google Android – o licenţă care permite open source-ului să convieţuiască cu closed source şi mai ales cu anumite aspecte comerciale ale unor corporaţii de genul Google.

5. Open source – nu este o licenţă, ci un set de principii, chiar o mentalitate, zic eu, care promovează accesul liber la design, cod sursă şi cunoştinţe. Cultura sursei deschise este una unde deciziile se iau la nivel de grup în timpul dezvoltării şi publicării rezultatului publicului general, fără restricţii. Am adaugat-o în listă deoarece reprezintă un model reprezentativ pentru licenţele deschise.

• Ati dona bani lui Creative Commons?
• Zodia Leilor
• Zau, n-as vrea s-ajung celebru
• WordPress-ul si puterea pe mana idiotului
• Wikipedia, DexOnline si proiectele colaborative