E-a nu stiu cata zi consecutiv ca-mi pierd timpul rasfoind articole care-au mai aparut prin blogosfera romaneasca. Procedeul e cred acelasi pentru multi dintre voi: dintr-o lista de RSS-uri, de bloguri descoperite din listele bazate cu precadere pe “popularitate”, scanezi articolele postate:

In foarte rare ocazii mai gasesti ceva cu adevarat interesant, oameni care au ce spune, bloggeri cu opinie. Dezamagirea vine cu precadere din partea blogurilor mai vechi, zice-se consacrate. Majoritatea au devenit afaceri si simti ca e mai mult vorba de intretinerea artificiala a unui flux continuu de asa-numite informatii.Nu caut sa fac vreo separare intre oamenii ce tin aceste bloguri si cei relativ noi. Oricine are astazi un blog nou risca sa se gaseasca in aceeasi situatie dupa cateva luni. Cand totul devine mai mult rutina, cand traversezi momente inerente de pana de inspiratie, dar stii ca e nevoie sa pompezi zilnic ceva nou, doar ca sa nu-ti pierzi vizitatorii.

Cu totul intamplator, descopar uneori bloguri din trecut, cu o durata de viata efemera, de numai cateva luni, saptamani sau chiar zile. Au fost demult abandonate, iar unele n-au nici macar vreun comentariu, semn ca nu le-a gasit nimeni. Si totusi, exista pe acolo texte de-un realism teribil, fasii brute de viata, de framantari scoase la lumina fara vreo urma de ipocrizie. Simti motivatia care i-a facut pe oameni sa scrie, sa se destainuiasca si sa planga, fara sa-si caute trafic sau sa le pese daca blogul lor va fi sau nu considerat activ. Acelea sunt adevaratele valori pe care, dupa mine, le-a adus la lumina blogosfera. Din pacate, consacratii se mira cum sa ascunda tocmai acele crampeie de sinceritate in stare pura.

Blogul a devenit deja pentru consacrati o marfa, si-acelasi pericol ne paste pe toti ceilalti, care avem bloguri mai recente si inca avem curajul la opinii. Pe masura ce trece timpul, ne stabilim relatii cu altii, facem schimb de link-uri sau acceptam feedback-uri ce se traduc benefic pentru noi in cresteri de trafic. Problema e ca ajungem treptat sa ne auto-cenzuram, sa evoluam spre spirit gascar si sa devenim constienti ca ne-am creat o imagine care trebuie aparata. Cu orice pret, la o adica. Critica de bun simt la adresa noastra, de oriunde, devine ceva ce trebuie starpit. Orice blogger nou care constata simplu metehne sau practici dubioase, trebuie “pus la punct“…

Un blogger consacrat (indiferent ca-i vorba de cei actuali sau de noi ceilalti, in caz ca vom avea rabdarea sa ne extindem durata de viata a blogului la mai mult de cateva luni) nu se teme de noul blogger X sau de ce scrie el pe blog. Se teme ca blogosfera va ajunge sigur la un moment dat sa filtreze textele de continut dupa calitate, dupa esenta lor, iar lumea va cauta selectii si recomandari de articole, descoperind abia mai apoi eventual si …blogul. Cum poti sa concurezi cu o puzderie de bloguri cu existenta fie si meteorica, pe care oamenii au avut insa in acel moment ce scrie?

Veti spune ca asa ceva exista: avem agregatoare de feed-uri si cautarea pe Google. De acord, dar datorita excesului de informatie, nu stiu cati picam pe lucruri cu adevarat interesante. Tot consacratii (in mare parte) polueaza agregatoarele acestea cu un volum imens de texte deseori de duzina. Plus ca mai toate listele “de articole” afiseaza doar noutatile. Ce-a aparut cu-adevarat bun acum o luna-doua …a disparut deja.Se simte nevoia de filtre mai puternice, altfel e prea multa pierdere de timp.

• WordPress-ul si puterea pe mana idiotului
• Wikipedia, DexOnline si proiectele colaborative
• Vorbeste, ca-ti dau premii!
• Vizitatori recenti
• Uite bloggerul, nu e bloggerul